|
|
|
|
|
|
|
|
|
Respiră-mă verde |
|
|
Text
postat de
Camelia Constantin |
|
|
Și moartea se-adapă, se-adapă... cenușă
e strânsul de pleoape și viața nedusă
spre falnice mersuri (pe vârfuri mai stai),
e muntele-acesta fărâmă din rai.
Se-ntunecă ziua și rece mă lasă
plăpânda izbândă cu gust de melasă,
prea dulcea paloare cu sufletul mov,
cu franjuri de gheață și iz de alcov.
Închide-mă-n iris și ține-mă bine,
acum când îmi trece un roi de albine
prin mintea brăzdată de soare și marte,
prin cântecu-acesta imens de departe.
Respiră-mă verde și fă-mă pădure,
când moartea se-adapă, să nu mă mai fure
din cântecu-acesta aproape febril,
de marte sfârșit și-nceput de april.
Mestecenii-n treacăt prin mine tot urcă,
iubirea și viața și noaptea mă-ncurcă,
închide-mă-acolo și ține-mă bine,
un vis între pleoape, aproape de tine. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da. M-ai convins. În legătură cu criticul, mai am până să mă ridic la Înălțimea Sa, dar nu se știe niciodată.
După cum scrii cu competență, frate,
La înălțimea lui nu mă ridic,
Dar să-i susțin părerile postate
Mai am un... pic. |
|
|
|
Postat
de catre
Mitica Ion la data de
2014-03-18 18:25:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc pentru lectură, vot, lămurire, gânduri frumoase,
Camelia |
|
|
|
Postat
de catre
Camelia Constantin la data de
2014-03-18 18:24:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru Mitica,cel care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu decalibratul Latrinski:
MÁRTE s. m. invar. v. martie.
Sursa: DEX '98 (1998)
Pentru poezica, vot.
Rudy |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2014-03-18 15:02:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Inchisă in iris, povești diafane
In care mestecenii urcă spre gură
Și verde respiră cuvinte profane,
Și taina aceasta, in Cântec mă fură...
Camelia, ca intotdeauna, scrii minunat ! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2014-03-17 21:21:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de marte sfârșit? poate de martie, dacă e vorba de lună
Prin minte îți trece un roi de albine
Cu franjuri de gheață pe-un mal de ostrov
Și-nchisă în iris mămnâncă din tine
Lăsându-te rece în vechiul alcov. |
|
|
|
Postat
de catre
Mitica Ion la data de
2014-03-16 18:52:00 |
|
|