|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Keller EugeniaErika |
|
|
Centrul de zi pentru persoanele de vârsta a III-a
Centrul de zi este un aºezãmânt pentru persoane vârstnice, unde acestea se pot recrea, întâlni, a petrece câteva ore în afara familiei.
Centrul de zi pentru bãtrâni s-a creat pentru a deveni o solutie pentru o parte din problemele persoanelor vârstnice.
Este o idee care deja a prins viatã ºi care este capabilã sã asigure un spor de bine celor care au scopul de a uºura atât situaþia persoanei vârstnice, cât ºi a familiei. Este locul potrivit ca persoana vârstnicã sã-ºi petreacã o parte din timpul zilei, în special atunci când membrii familiei nu sunt acasã.
Centrul, de obicei se caracterizeazã prin diverse posibilitãþi de recreere. De cele mai multe ori, în apropiere se aflã un parc pentru plimbãri, cu elemente peisagistic estetice, amenajãri dendrologice, bãnci, jeturi de apã, teren de recuperare în aer liber, zone de agrement, jocuri, etc.
Depresia ºi izolarea în centrul de zi sunt combãtute prin amenajãri simple care fac ca persoanele vârstnice sã pãstreze contactele sociale, culturale cu cele din exteriorul centrului.
De exemplu, existã bibliotecã cu salã de lecturã, unde se poate citi atât cãrþi cât ºi presã, condiþii de urmãrire a emisiunilor de televiziune, organizarea de spectacole artistice (teatru, muzicã, prezentare de filme documentare ºi artistice).
Aici, batrânii se uitã împreunã la televizor, îºi pot controla permanent starea de sãnãtate ºi se implicã în activitãþi comune care îi ajutã sã treacã m-ai uºor peste greutãþi ºi tristeþe
De obicei, aici, sentimentul de inutilitate socialã este eliminat prin organizarea unor activitãþi ºi ocupaþii conform metodologiei ergoterapiei ºtiinþifice.
Astfel, pot fi organizate ateliere de picturã, sculpturã, artizanat, activitãþi în serã ºi în grãdinã, etc.
În aceste centre, specializate pentru intervenþia asupra persoanelor de vârsta a-III-a, se acþioneazã la nivel interdisciplinar ºi interinstituþional, cu o echipã de specialiºti, formatã din asistent social, psiholog, ergoterapeut, kinetoterapeut, medic geriatru, asistent medical.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, si cele doua procente iau drumul oualelor din Cornu, sau alte vile-blocuri aparute cu bani economisiti in doi-trei ani de salariu... Rasar palate din salarii de bugetari! Si masini tot mai straine si mai noi. Langa mine este un magazin de vanzare Dacia. Stii ce autoturisme au sefii de-acolo? Volvo ca si masina de serviciu. In schimb vand Dacii.
Toti salariatii dam sume enorme la stat si statul le filtreaza si cand vad ca nu mai ramane nimic, mai maresc impozitele... Si tot asa. De batrani ei, conducatorii nostrii, nu au nevoie. I-ar ucide mai ceva ca pe maidanezi.
Din pacate asta e lumea in care traim.
Voi incerca si ceva mai vesel pentru copii. Nu-mi iese acum... |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2006-02-18 23:30:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, exista "CEntre de ZI" mai ales in orasele mari...sunt foarte bine venite. In Bucuresti chiar o parte dintre beneficiari merg la strangere de fonduri pt "Centrul de Zi"
Ai toate motivele sa fii sceptic, legislatia pentru persoane varstnice inca este inca ambiguua,( de exemplu..la copii, perioada de rezidenta intr-un centru pilot este de doua saptamani la persoane varstnice ..perioada de rezidenta intr-un centru pilot nu este precizata...deci poate fi o zi ,2 saptamani, 2 ani..
se incearca acum reintegrare familiala a persoanelor varstnice
Adica, asistentul social se deplaseaza la domiciliul familiei care si-a internat batranul de ani de zile din "N" motive intr-un centru rezidential nu de zi si se incearca o integrare in familie :(, greu, f greu.
Sunt multe actiuni pentru persoane varstnice, sunt multe proiecte Phare ;) ,
stiu asociatii de asistenta sociala care servesc doar grupul de elita al persoanelor vartsnice (pt a putea supravietui ele ca asosciatii)si au doar un procent de maxim 20% de cazuri sociale. Stiu multe fundatii care s-au inchis-dupa terminarea sustinerii financiare.
Raportat la nevoile acestui segment de populatie...avem putine asociatii, nu se face fata la cate cazuri sunt, pornind de la cele juridice(in care incerci sa ajuti batranul inselat, medicale si sociale).Asa ca Sorin, ai grija cand acorzi acel 1 %, ups 2% acum , vizeaza pentru asistenta sociala. E nevoie de el si e nevoie ca cei care fac legile sa faca o vizita pe la toate institutiile cu reale rezultate, si sa-i intrebe sincer:
_mai fratilor, hai sa discutam deschis, unde nu bate teoria cu practica , hai sa gasim impreuna solutii, voi cei cu practica si noi cei cu teoria.
si hai sa mergem pe calitate, pe real!
Tu stiai Sorin ca ai dreptul la 56 de zile servicii medicale gratuite(masaj...:).kineto...etc...)im urma externarii din spital? daca da, ok
dar oare cati stiu?
cu drag,
erika
poti scrie bine pt copii
sunt doar niste omuleti mai mici
copiii sun t mereu veseli, ei nu percep grijile ca adultii, mai tii minte....:)
de aceea eu o vad ca o piesa vesela.
Eu cu fricile mele ...mi-a fost teama ca ma testezi:P
inca nu te cunosc, te-am citit dar insuficient pt a-mi da seama daca esti sau nu un nonconformist, de aceea cf mediului unde traiesc ...m-am gandit la teste :(
gafare.....:((((
iarta!
|
|
|
|
Postat
de catre
Keller EugeniaErika la data de
2006-02-18 20:46:05 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Si totusi in practica, in Romania, exista asa ceva? Si daca da, au acces si batranii fara cunostintele si relatiile celor tineri care vor sa mosteneasca mai repede locuinta? Nu stiu de ce sunt sceptic...
PS In legatura cu incercarea aceea - nu stiu, o s-o privesc inca odata maine. Nu cred ca pot scrie pentru copii. Foarte ciudat! |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2006-02-18 20:04:43 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120079 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|