|
|
|
|
|
|
|
|
|
Surprins |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Câtă vulgaritate în multe dintre textele și comentariile din recentele dispute Solaris, Peia, Mihai. Nici măcar nu am putut citi tot. Limbajul este extrem de jos și de vulgar. De mahala. Iar jignirile peste măsură!
Unde va fi fiind spiritul, replicile inteligente, umorul și satira exprimate subtil și cu finețe? Vulgaritate și grobianism cât cuprinde. Păcat. Mare păcat.
Prin urmare, distinșii domni primesc AVERTISMENT. La prima încălcare a regulamentului vor avea nivel 10.
Tot o atenționare, înainte îi urez la mulți ani, primește și distinsul nostru coleg care a scris o expresie lecturabilă urât, în oglindă!
Din păcate, iată, experimentul democratic Europeea demonstrează limitele democrației. Pentru că libertatea, fără responsabilitate asumată, creează premizele intervențiilor autoritariste. Nu pot asista ca, democratic, ținuta acestui spațiu să fie compromisă. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Prin urmare, distinșii domni primesc AVERTISMENT. La prima încălcare a regulamentului vor avea nivel 10."
(fragment din romanul "5 săptămâni v-am luat în balon", lansat ieri, 27 dec. anul curent, la editura "ȚITERA") |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-28 17:24:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
cum adică, bă atanase, că altfel nici nu poci să-ți zic, sirule de cartier de cocalari,
ce vreei să spui prin "grohăiala aia satisfăcută"?
cine grohăie?
dacă e să judec după puseurile tale de rafinat cu păr în nas și referințele stricte, la persoana-mi, anterior vorbind, aș pute să mă simt atins.
păi, dacă e așa și-s ținta vobelor tale de mitocan rasat (și, vai, cît de spilcuit te dai la caracter!) apăi, atunci, cine zice, ăla e!
pe scurt: tu ești grohăitoru porcu, atanase, tu bazna de dorobanți!
tu grohăi, atanase, da' ți se pare că faci vocalize filozofice la gura cocinei de lux!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-28 17:01:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nici eu nu vă înțeleg, dle atanasiu!
cel puțin în zona asta, unde ați reușit, cu măiestrită finețe, o exprimare crucișă, aproape imposibil de egalat:
"...rodind în această separeu (nișă) pe care-l patronați generos?"
ați izbutit un salt tsukahara dublu, perfect, în diagonală! mărturisesc că am ochii încălecați, precum ai lui clarence, leul sașiu.
sau ca ai știți dvs cui, nu mai dezvolt...
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-12-28 14:41:48 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu vă înțeleg surprinderea. Adică nu asta e ceea ce se vede zilnic, ceas de ceas, clipă cu clipă rodind în această separeu (nișă) pe care-l patronați generos? Și-l oferiți cinic celor ce se produc grohăind satisfăcuți?.
Parafrazez: Câtă ipocrizie în textele pe care le afișați pudibond! Nici usturoi n-ați mîncat...
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-12-28 14:27:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pace ție, prietene... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-27 18:52:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
a, am uiat să-ți pun steluța: "ALUPIGUS"!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 18:38:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
cred că ai coșmaruri, cu deviație flagrantă de personalitate!
mai ales acum, seara, cînd, după un țoi sănătos, de prună, cazi în letargie și-ți vezi dujjjmanii în chip de stafii umblătoare, prin labirinturile creierului tău obsedat de rapoarte... și rapoarte... și rapoarte! care, toate, trebuie musai să conțină ceva umplutură informațională, altfel, superiorii te sancțioanează, degradîndu-te. ar fi umilitor pentru tine, un supercalificat colportor și purtător de trese țivile. te sugrumă spaima de a deveni, în 2014, un degradat, fără steluțe (cele de pe aici, care ți se aprind constant, la cap, de către fani și fane, fiin doar simbolice), ba chiar un maniac depresiv, ce-și descrie stările astfel:
"primăvară, parc. te plimbi pe-aleile lungi, pustii. te plimbi și asculți cântecul privighetorilor.
pe alei, din 10 în 10 m, bănci. din 30 în 30m, farmacii. în fiecare farmacie, cântă o privighetoare, în fiecare bancă, două.
calculezi.
din buzunarul drept al cămășii, scoți semințe de bostan, pe care le muți în stângul, ca pe niște mătănii.
calculezi.
cămașa e albă, largă, pantofii idem, comozi, de cauciuc, câte 2 în fiecare picior.
calculezi.
chipul tău e senin, dar vigilent.
brusc, te oprești, scoți un carnețel și notezi. în timp ce notezi, un zâmbet angelic îți inundă fața, iar ochii îți strălucesc drăcește. apoi bagi carnețelul în buzunar și pleci. privighetorile cântă. zâmbetul pleacă, ochii se sting.
pe la 10, apare primul colaps emoțional, sub forma unei păsări mari, negre, care seamănă cu ecsintescu. păsăroiul ți se-așează pe umăr și te întreabă "câte?". îi arăți jobenul.
păsăroiul te bate pe umăr și pleacă.
urmează un alt zâmbet, un alt colaps, un alt carnețel, etc, în total 10-15 seturi zâmbet-colaps-carnețel, până la masa de seară, când băncile, farmaciile, carnețelele, termină o rotație completă, și închid.
la urmă, o broască mare, verde, și o cheie răsucindu-se în ea.
și mai la urmă, liniște."
te compătimesc, dar asta-i soarta ciripitorilor: sfîrșesc în triluri de privighetori, multiplicate înnebunitor în cutia de rezonanță a mansardei!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 18:37:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ioane, apropos de remarca de mai jos,
"păi, dacă tot apăru o astfel de propunere eco/punitivă, aș zice să se înceapă cu marili apropitar de "ALUPIGUS", că e cel mai spectaculos exemplu, carele, spre deosebire de alții ce fură deseori sancșionați exemplar, insul de mai sus nu fu atins nici cu floare!"
îți reamintesc că am fost sancționat chiar anul ăsta, pe la început.
dar să lăsăm. mai bine, la sfârșit de 2013, să-ți spun cum te văd eu în 2014:
primăvară, parc. te plimbi pe-aleile lungi, pustii. te plimbi și asculți cântecul privighetorilor.
pe alei, din 10 în 10 m, bănci. din 30 în 30m, farmacii. în fiecare farmacie, cântă o privighetoare, în fiecare bancă, două.
calculezi.
din buzunarul drept al cămășii, scoți semințe de bostan, pe care le muți în stângul, ca pe niște mătănii.
calculezi.
cămașa e albă, largă, pantofii idem, comozi, de cauciuc, câte 2 în fiecare picior.
calculezi.
chipul tău e senin, dar vigilent.
brusc, te oprești, scoți un carnețel și notezi. în timp ce notezi, un zâmbet angelic îți inundă fața, iar ochii îți strălucesc drăcește. apoi bagi carnețelul în buzunar și pleci. privighetorile cântă. zâmbetul pleacă, ochii se sting.
pe la 10, apare primul colaps emoțional, sub forma unei păsări mari, negre, care seamănă cu ecsintescu. păsăroiul ți se-așează pe umăr și te întreabă "câte?". îi arăți jobenul.
păsăroiul te bate pe umăr și pleacă.
urmează un alt zâmbet, un alt colaps, un alt carnețel, etc, în total 10-15 seturi zâmbet-colaps-carnețel, până la masa de seară, când băncile, farmaciile, carnețelele, termină o rotație completă, și închid.
la urmă, o broască mare, verde, și o cheie răsucindu-se în ea.
și mai la urmă, liniște. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-27 17:56:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
în orice caz, ăl de-și pune poza pe toate gardurile, riscînd și oarece vizite mai mult sau mai puțin canine, are ceva-n neregulă pe la mansardă: se crede vedetă de talie anternășnăl, ca corentu ăla al lui!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 17:34:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... si apropo, din cronologia de mai jos puteti lesne observa si cine este cel care a inceput cu injuriile. Ca de literatura sau de plagiat nici nu poate fi vorba.
Adica daca cineva ii ureaza ceva mamei tale si tu ii urezi mamei lui pe de trei, inseamna ca esti var cu Ponta?
|
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Solaris la data de
2013-12-27 16:50:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu va mai faceti griji, domnule Cristescu. Eu si cu adrian mihai suntem OK, ne-am impacat. Drept dovada ca el a postat si o poza cu noi doi impreuna. Pe mine ma recunoasteti usor, sunt macacul din stanga, ala in geaca de blugi:
|
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Solaris la data de
2013-12-27 16:46:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pdap, a se observa că splitarea olariu-solaris, are șanse perpetue de a se reproduce, cînd într-o ipostază, cînd în cealaltă, pe măsură ce sancțiunile balansează de colo, colo!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 16:12:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pentru că, dacă era vorba ca "distinsul" să fiu numai eu, par ex, atunci siguramente nu se lăsa doar cu un averisment...
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 16:10:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"mai aveți timp să luați, cu adevărat, Măsuri." (răDulea)
păi, dacă tot apăru o astfel de propunere eco/punitivă, aș zice să se înceapă cu marili apropitar de "ALUPIGUS", că e cel mai spectaculos exemplu, carele, spre deosebire de alții ce fură deseori sancșionați exemplar, insul de mai sus nu fu atins nici cu floare!
nu de alta, dar recordul ăla mondial are mari șanse să nu mai fie atins în veci!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-12-27 16:09:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domnule Cristescu, (nu) îmi pare rău s-o spun, astăzi sunteți la câteva minute de noul record mondial la toleranță (a se citi, loud and clear, de la stânga la dreapta, clasic, deliberat și denotativ, Sfânta Ipocrizie).
mai aveți timp să luați, cu adevărat, Măsuri. până la ciocnirea cu Marele Asteroid mai e, oarecum, destul. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-27 13:09:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
și, pentru a mai alunga un pic dracii de aici, din site, propun un paliativ mai tare ca tămâia...
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-12-27 11:59:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
greșit, dar, mai ales, tendențios, maestre rădulescu!
iar asta deoarece "macac" poate fi găsit, lesne, în dex (puțină bunăvoință, ce naiba, cine caută găsește!...), pe când "alupigus"-ul matale funcționește doar în fața oglinzii, fiind consemnat, cu tibișirul, pe gardurile din ferentari și dudești, eventual dămăroaia...
a, și să nu uit! la mulți ani pentru ziua onomastică!
ps. la mulți ani si dvs, stimate dle profesor, sărbători fericite! deși m-ați amintit în lista scurtă, cu pricina, de-abia pe locul al III-lea, ținând cont de propunerea făcută mai alaltăieri de onomasticatul de azi, îmi revine, totuși, trofeul "pana mea" (de bronz, ce-i drept, asta însemnând că e loc și de mai bine...).
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-12-27 11:03:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Distinse coleg, ambiguizarea textuală deliberată este un procedeu stilistic destinat, eventual, să sugereze, să facă trimiteri sau conotații, fără asumare. Un fel de posibile sensuri colaterale. De aici acel "honni soit qui mal y pense"
Denotația, referirea directă, evidentă nu beneficiază de aceste avantaje! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2013-12-27 10:54:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dar de ce oare să se fi oprit la poalele Felecului? Să nu mai fi avut suflare să ajungă în vârf?
Ar fi o idee să mutăm Europeea acolo?
"Așa că, plecînd, am zis să iau tot ce e al meu :)))))" Un help explicativ poate, ne-ar lumina!
Sărbători fericite. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2013-12-27 10:45:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
excelență, mulțumesc pentru urări și atenționare, deși, citând un mare clasic în viață, adică pe d-l Cristescu, m-aș putea apăra fie cu "honni soit qui mal y pense", fie cu observația că lecturarea în oglindă a cuvântului "macac" nu e cu nimic mai prejos. în fine, să trăiască.
Liviu, ți-am simțit lipsa toți anii ăștia. tăcerea nu crd că e întotdeauna un răspuns. înțelege de-aici ce e de înțeles. un muntean... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-12-27 10:42:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Unde va fi fiind spiritul, replicile inteligente, umorul și satira exprimate subtil și cu finețe?
Emnanuel Cristescu
No, la poalele Feleacului, unde să fie?
Modest fiind eu din fire, nu înseamnă că sunt și altruist peste măsură. Așa că, plecînd, am zis să iau tot ce e al meu :)))))
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2013-12-27 10:23:17 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|