FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Moș Nicolae
Text postat de Valeriu Cercel
Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl așteptam cu bucurie,
Să vină Moșul Nicolae,

Puneam la ușă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuțe vechi și obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminți,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunțindu-i pe părinți…
În zori…găseam ceva în ele,

Covrigi și nuci, vreo trei praline,
Și totodat’, afar’, la ușă,
Sătui fiind…știa el bine(!)
Ne mai lăsa și-o nuielușă…

Numai c-aveam respect și teamă
De nuielușa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă…

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Și chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanți năuci
Avem acum…și-avem o droaie!
Ce bâte sunt, și ce măciuci,
Că…plângem după Nicolae!

Valeriu Cercel

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23955
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE