FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Titanic românesc
Text postat de Andrei Ghejan
În traducere liberă, eu i-aș spune „bodârlău”, dar nu dup㠄porecla” cunoscutului și nevinovatului cufundar cu cioc zimțat, care, fie vorba între noi, chiar dacă știe să se scufunde, știe să iasă și la suprafață, ci mai degrabă după caracteristicile unui cufundac absoșutist al noroaielor din fundul bălții, plus că-mi place cum dă la scăricică: e ca un blat.
„Bodârlăul” de care vorbesc eu e mare și mic în același timp. Când e mare, are totdeauna înfipt în clanță un trabuc, chiar dacă e stins; când e mic, același trabuc e mai scurt. N-ar trebui să se vadă asta, dar zâmbetul fals și mimica suptă a buzelor (de obicei subțiri) parcă-l mai atrofiază puțin, atrăgând deopotrivă un semnal de alarmă nu atât de panică, cât de pagubă. Panica e proprie, n-aș putea afirma asta însă și despre pagubă. Ideea e că îmbarcarea de orice fel pe Bodârlău nu face nimic altceva decât să creeze suprasarcină, chestie nefericită se pare atât pe navigarea scurtă, cât și medie. De „happy-end” nu s-a auzit. Popey „the sailor man” e doar o lozincă de film sf, ca și limanul într-o astfel de alegere nefericită. Poți fi ori inconștient, ori la fel de disperat ca bacul fumigen, ori, scuzate-mi, mai trist: complet tâmpit, nativ, sau de creștere. Tentația oferită de bodârlău e mare. Am-penajul e sclipitor: uși capitonate, înălțimea de sus în jos, photoshopul în ramă pe birou, iar în agenda telefonică îi are pe toți, numai tu lipsești, dar asta se remediază imediat, odată cu prima decartare. Cărțile, cu coperți lucioase, frumos rânduite în biblioteca impunătoare n-au fost deschise niciodată, design-ul e ireproșabil. La fel și secretara cu cafeaua de la atârnătorii dinainte. Ai două variante. Alege-o pe a doua: fugi!
Să presupunem însă că dintr-un motiv, sau altul, n-ai făcut asta. Uite o papara-zzială pentru yutubiștii de circuit închis:
Artimetrică simplă. Legea lui „Arhi.m.d.” spune că un corp scufundat într-un fluid urât mirositor te trage la Fundenii de Jos. Ăia de sus nu s-au găsit pe hartă. Asociind cu mecanica fluidelor aferente, nici pedalarea în nisipuri mișcătoare se pare că nu dă randament. Fizic, se accelereaz㠄short-cut-ul” către eșuare cu toate mișcările meritorii proprii. Abordajul din agenda telefonică respectă tradiția piraterească: numai ia, nu și dă. Asta în cazul fericit, în care n-a fost „fake call”. Romantism direct. Dragostea cu piciorul de lemn nu o faci pe gaura stegulețului tricolor, asta poate doar în visele tale. Stegulețul ăsta e desaturat complet, iar gaura din mijloc e mult prea fericitul cap de mort. Stai liniștit, oasele sunt ale tale. E tot cu ce rămâi. Submersiunea nu e cu butelie, doar cu tam-tam și doar în găletușa flu-flu. Joci la dublu, că ești la înaintare oricum. Optimismul pe care îl mai poți avea e că încă crezi că n-o să încapi în găletușă. S-o crezi tu! Intri din servă, garantat. Unii, nu dau nume că mă bate mama, au grezut (cuvânt din mitologia francma1200) că sunt prea mari și grași și ori nu intră, ori plutesc. S-au dovedit doar că au fost prea grei, dar nu în sensul în care credeau ei. „Bine, bine”, or să spună câțiva: „- dă-mi și mie porția de mili și p-ormă n-are decât să mă ia și poli...”. „Da, mă”, zic eu, dar varianta doar cu scăpatul săpunului pe jos nu prea s-ar mai aplica ca-caz nefericit - am senzația pesimistă -, dar obiectiv vorbind, că nu te mai spală nimc... în sfarșit. Scuze!... naivitatea este singura mea speranță rămasă...
Vă pup pe cântar.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dl Kosta, nu cred că în ziua de azi e greșit să fi(i) familiarizat cu argoul, decât poate dacă mergi numai pe sârmă, iar sârma e "dincolo de nori" cum ar spune D.B. E și-o vorbă: "nu trebuie să-i cauți tu, te caută ei pe tine"  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-10-22 13:09:57
         
 
  "răcorește jokeru de toate acareturile acu cât soilește, că-i candinește și chiștocu"
Remarcați sper economia de cuvinte pentru același rezultat: somnorosul se va trezi student:) ... la fel și pro-bodârlăul. Am sărit vreun rând?
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-10-22 12:44:40
         
 
  Vedeti ce inseamna sa neglijezi traditia? Se ajunge la situatii imposibile, de nu se mai intelege om cu cetatean. Ad usum delfini, vorba scriitorului, voi incerca o traducere aproximativa, de dragul lucrurilor interesante pe care am ajuns sa le disecam. Textul meu insemna cam asa: "vezi ca in tren e un fraier adormit, cu tigara stinsa in portigaret. Ia-i si portofelul, e-n buzunarul paltonului!" Deliciul e semantic, pur si simplu: nasoala= tigara, mierlita = stinsa, caraiman= buzunar (din rus. karman) iar culmea placerii e "spital=palton". Nu ie misto?  
Postat de catre sters sters la data de 2013-10-22 12:03:54
         
 
  Ptr dl Kosta.
Acum nu se mai zice nasoală decât rar, la modă e "boccie", deci în argou ar (putea) suna cam așa: "diles că-n coteț boccia a dat colțul de la ștromeleagul lu gagiu ăla", etc.
Pe scurt, pentru că ați intuit bine (și vă mulțumesc cu deosebit respect pentru efort), în tableta de mai sus este descris un personaj din gama impresioniștilor de azi (un soi de pirat modern "țepar"). Asocierea de orice tip cu un astfel de caracter "protejat" nu-ți poate aduce decât belele și pagubă. Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-10-21 23:36:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Nu, nu-mi explicati, va rog, cum e cu scapatul sapunului la dus, despre asta chiar si cei mai tampiti au auzit. Stiti ce e mai amuzant? Tata a "facut" unsprezece luni de puscarie in delta, la taiat stuf, la vestita colonie penitenciara de la Chilia, si din spusele lui nimic nu era amuzant, pe atunci. Incolo, prefer sa nu stiu mai nimic despre subiectul in cauza si sa-i las pe altii sa relateze.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-10-21 15:19:54
         
 
  Marturisesc, in materie de argou am ramas muuult de tot in urma, cam pe vremea cand se vorbea cam asa: "vezi ca-n rulou e un husan cu-o nasoala mierlita-n prelungitor. umfla-i si coaja, e-n caraimanu spitalului..." etc, nu insist. Dar chiar si asa, dupa cuvenitele (credeam eu)explicatii, alunecarea planurilor e naucitoare, nu reusesc sa decodific tot, plus ca sunt si mai debil de minte, de mic. Nu, nu sunt plecat din tara, poate doar cu sorcova, dar nici nu m-a interesat mediul respectiv, nici macar din necesitati de documentare. Mersi, oricum, ptr. completarea studiilor.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-10-21 15:16:46
         
 
  :)) Dl Kosta, ar putea fi doua explicatii pentru asta: ori sunteti plecat demult din tara, ori nu sunteti familiarizat cu mici elemente de jargon, sau expresii din cercuri mai putin academice. Exista evident si o a treia explicatie: autorul e "dili", "pe langa", "paralel", "cu pluta", "cealapa", "guguru", "la furat", "ceapala", etc:)
Nu-ș' de ce, dar am senzația că ați optat deja ptr v.3.
Un mic dicționar explicativ pentru dvs:
"bodârlău" se mai spune si cand te duci la "mititica", "pârnaie", "la ghe", "bulău", reumatic: pușcărie, dar este totodată și "porecla" asezonată cufundarului.
"mili" = milioanele furate, "poli..." = respectabila noastră poliție"
Să fiu explicativ și pentru chestia cu săpunul?:)
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-10-21 12:15:44
         
 
  Acum e timpul, ba, chiar a si sosit sa-mi marturisesc nestiinta, impotenta critic-hermeneutica si toto-tacamo, cum ar zice Toto Cutugno, da sa fie al caprii care a inteles ceva din aceasta zicere: intai poate ca voi fi dibuit io cate ceva cum ca ar fi vorbire despre un fel de vas de navigatie corcit cu o pasare autohtona tabagista si nu prea, dar prea se4mana din descriere cu un individ uman, asa ca am lasat orice sperantza. Iar cand s-a ajuns mai la VALE la "portia de mili ca sa te ia poli", m-am dat batut: nu pricep, nu ma duce bibilica, mai e si altii prosti pa lume si nici nu sa moare din atata lucru. Ar fi de esplicat cate ceva, daca ar interesa pe cineva. Pe mine, sa moara caprele la toti vecinii mei care va minte, nu ma mai.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-10-21 11:43:08
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE