|
|
|
|
|
|
|
|
|
Justiție |
|
|
Text
postat de
Valeriu Cercel |
|
|
Cățeluș cu păru creț,
Fură rața din coteț,
El se jură că nu fură,
Dar să vezi ce-ncurcătură!
Că, fusei la judecată
Reclamând javra netoată,
Care avea și recidivă
Și dosar mare-n arhivă,
Vechi client pe la hingheri
De unde-a scăpat mai ieri
Și-unde fuse condamnat
Tot pentru acest păcat;
Cunoscând, deci, inculpatul,
Nici nu mi-am mai bătut capul,
Eram sigur de succes
Și-am pornit, dar,la proces,
Fără să-mi pun avocat
Sau să cer cuiva vreun sfat,
Socotind că treaba-i oablă,
Având martoră și-o babă,
Plus vreo trei-patru vecini,
Chiar și Ion, a lu' Mărin...
Toți văzând potaia hoață,
Împreună și cu Zdreanță,
(Alt borfaș, un găinar,
Hoț de ouă din cuibar)
Care, cu nerușinare,
Ziua în amiaza mare
A intrat ca un tâlhar
(Zdreanță
stând la colț pândar)
Și-mi luă rața, fără milă,
Ce-o țineam pentru prăsilă;
Dar buclucu' ăl mai mare
Fu în ziua următoare,
Când în fața curții, frate,
Furăm toți pentru dreptate:
Eu, de rață păgubit,
Inculpatul sus numit,
Zdreanță, martor și complice,
Procurorul și un vice,
Lume multă, gălăgie,
Toți ședeam ca-ntr-o cutie
În sala de tribunal
Mai ceva ca la un bal;
Și-ncepu dansu și jocu,
Procuroru, arde-l focu!
Luă dosarul și-l deschise,
Parcă dracu' îl lovise
Și cu întrebări ghiulea,
Mă ținti pe...dumnea-mea:
Că, de unde-avui eu rață (?)
Dac-a fost, sau nu în viață (?!)
Am avut-o declarată,
Sau era ne-nregistrată (?!)
Am avut-o pe contract?
Pot să le prezint vreun act (?!)
Ce-i dădeam eu de mâncare,
Dac-a fost la vaccinare,
Câte ouă a ouat
Și de-am dat cotă la stat (?!)
Ori
dacă a fost rățoi,
Să le spun din care soi,
Fiind unii care ouă,
Că s-a dat o lege nouă,
Iar în caz c-a și clocit,
Câți boboci am dobândit?!
...Nu cumva să-i fi mâncat,
Sau...vândut la alții-n sat,
Că aveam belea mai mare
Neavând act de vânzare...
Că de unde, că de cum,
Nu știam ce să mai spun,
Și uite-așa m-a tot sucit,
M-a întors și învârtit,
Că din om cinstit, prădat,
Am ajuns eu inculpat,
Iar potaia, stai să vezi!
Că, din lipsă de dovezi,
Pe loc a fost achitată
Și
fiind calomniată,
Ceru și ceva parale
Pentru
leziuni morale...
Am plătit și-am terminat,
Dar ce , crezi că am scăpat?
Mi-au făcut și-o percheziție,
M-au chemat și la Poliție,
Să declar ,cum s-a-ntâmplat
De-am avut...rață în sat!?
Valeriu Cercel
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23954 |
|
|
Comentarii:
120077 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|