PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Hess, sau o poveste arabă - Partea a patra Text postat de Dragos Tudose Mirosul morţii se simţea acum prin toată casa, pătrunsese prin canatul uşilor, prin porii pereţilor, sau fusese dus, dintr-o cameră în alta, chiar de respiraţia oamenilor ce se vânzoleau de acolo-colo, fără oprire, ca într-un furnicar. Părea că zeci de cadavre se descompuneau în aerul fierbinte de dinaintea amiezii, iar duhoarea lor acoperea totul cu un văl aproape vizibil. Amir chiar se mira cum se putea ca toată duhoarea asta să vină doar de la trupul femeii ucise în camera lui. Foarte ciudat era şi faptul că nimeni nu părea deranjat de miros, aproape că nici nu-l luau în seamă. În definitiv, îşi zicea Amir, era aproape imposibil ca nimeni să nu o fi descoperit pe Shah până la ora asta, nimeni să nu-i fi descoperit trupul fără suflare zăcând într-o baltă de sânge în patul său. Şi, chiar dacă părea total improbabil, se pare că aşa se petrecuseră lucrurile, căci, în afara vânzolelii obişnuite ce preceda tihna din mijlocul zilei, nimic neobişnuit nu anunţa că cineva i-ar fi descoperit trupul. Ameninţarea pentru care Fatima venise într-un suflet să-l avertizeze nu ajunsese până la el, nu îl făcuse să simtă fiorul fricii şi al îngrijorării. Din contră, căzuse într-o stare de reverie din care Fatima nu reuşise să-l trezească. - Când a venit prima oară Hess? şopti el, dar era o întrebare care nu aştepta un răspuns din afară, iar Fatima tăcea şi ea, neştiind cum să-l ajute sau să-l apere. Nu-şi mai amintea exact ziua aceea, ziua în care Hess intrase pentru prima dată în casa lui. Probabil că fusese o zi obişnuită din moment ce nu-şi mai amintea nimic despre ea. Singurul lucru cu adevărat remarcabil fusese apariţia lui. Cineva venise într-un suflet să-l anunţe că un străin cerea găzduire. Acesta era un lucru destul de obişnuit, dar faţa îngrozită a celui ce aducea vestea îl făcuse să înţeleagă imediat că nu era vorba de un călător obişnuit. Se grăbise să-l întâmpine. Străinul stătea în cadrul porţii, nu făcea pasul care l-ar fi dus înăuntru, dar nici pasul înapoi ce l-ar fi lăsat afară, iar soarele ce tocmai începuse ascensiunea era chiar în spatele lui, aşa că Amir nu vedea decât o siluetă neagră din spatele căreia răsărea soarele. Părea un nimb de foc, un arhanghel al răzbunării şi al pedepsei. Apoi, când străinul, părăsind cadrul porţii şi ieşind din zona razelor soarelui ce-i dădeau o aură supranaturală, deveni vizibil, Amir avu o a doua surpriză. Nu albeaţa nefirească a pielii şi părul lui roşu erau cele care-ţi atrăgeau imediat atenţia (deşi ar fi fost suficiente şi doar acestea), ci urâţenia aproape neomenească a chipului acelui străin. Era o urâţenie cu atât mai grotescă cu cât ea nu părea să-şi aibă cauza într-un accident, ci rezultatul unui stări fireşti, a unei dezvoltări. Era, se gândea Amir, rezultatul unor malformaţii congenitale care, evoluând, ajunsese acum la maturitate, la maximul de grotesc şi hidos la care se putea ajunge. Era, şi de acest lucru Amir a avut suficient timp să se convingă după aceea, era aproape imposibil să-i priveşti chipul mai mult de câteva secunde, privirea devenea dureroasă, iar schimonoseala neomenească a chipului celuilalt ţi se transmitea ca o durere puternică care te străpungea prin mijlocul trupului. Hess, s-a prezentat străinul. Hess mă numesc, a spus el şi vin tocmai din Suedia, din nordul Europei. Nu am bani dar, în schimbul găzduirii, o să găsesc o modalitate să plătesc. Amir l-a găzduit atunci mai mult din curiozitate. Era o atracţie pe care nu şi-o putea explica. Era un sentiment asemănător aceluia pe care-l ai atunci când te apleci peste marginea unei prăpăstii, iar hăul de sub picioarele tale se transformă într-un gol pe care-l simţi în măruntaie. Există atunci un moment în care ai impulsul de a te arunca în gol şi e destul de dificil să te opui acestei chemări, o faci apoi cu greu, iar în sufletul tău rămâne un regret inexplicabil, un gol ce va rămâne mereu necunoscut. Probabil, se gândea acum Amir, în clipa în care-l primise pe străin sub acoperişul lui şi îl găzduise fără să-i ceară nimic în schimb, probabil că atunci Amir nu rezistase impulsului iniţial şi, ca atras de nişte braţe nevăzute, se aruncase în gol. Străinul stătea aproape toată ziua în cameră şi asta era foarte bine căci oamenii îl ocoleau şi ieşiseră deja vorbe şi superstiţii legate de întâlnirea cu el şi de nenorocul pe care aceasta îl putea provoca. La început mâncase în cameră, dar, într-o seară, îşi făcuse apariţia în sala în care luau masa. În lumina torţelor, faţa lui albă ca stâncile de sare de la Gomora, încadrată de părul roşu, completată de urâţenia grotescă a chipului, îi făcuse pe toţi să li se întoarcă mâncarea din stomac. A fost prima seară în care, folosindu-şi harul său ascuns, Hess şi-a plătit găzduirea. Harul lui era acela de a-i bucura pe ceilalţi. Spunea poveşti, recita poezii şi cânta balade vechi acompaniate de mandolină. Era cu adevărat un har, căci publicul părea vrăjit şi, lucru aproape de necrezut, treptat, treptat, urâţenia povestitorului se estompa. Amir îşi amintea cum, în prima seară, după primele cântece, ridicând ochii către cântăreţul venit din cealaltă parte a lumii, a remarcat uimit că hidoşenia chipului acestuia aproape dispăruse, îndulcită de rimele cântate la mandolină. Fusese o seară vrăjită în care nimeni nu se îndura să se ridice de la masă, cântecele erau completate cu poveşti despre vremuri demult apuse, apoi poezii despre eroi şi balauri, o atmosferă vrăjită se crease în jurul lor, o atmosferă ce se năştea din vorbele străinului cu pielea albă. Serile acestea se repetau din când în când, fără să ştie nimeni când, după cheful străinului, căci Amir nu îndrăznise să-i ceară vreodată ceva aşa cum nici străinul nu ceruse niciodată nimic. Şi iată acum, dacă ceea ce spunea Fatima era adevărat, Isis se îndrăgostise de acest străin şi, mai mult, voiau să fugă împreună şi nu oricum, ci ucigându-l pe el, pe Amir, mai întâi. De ce ar fi vrut să-l ucidă pe cel ce-i oferise găzduire? Cine putea să ştie? Amir nu putea să înţeleagă aşa cum nu înţelesese metamorfoza pe care Hess o suferea în timp ce povestea, cânta sau recita poezii. Era ca un fluture ce ieşea din cocon şi probabil Isis de acest fluture se îndrăgostise. Nici asta nu reuşea Amir să înţeleagă, cum reuşea femeia aceasta care era de fapt femeia lui, privind faţa străinului, să vadă mereu doar chipul acestuia transfigurat din timpul serilor magice în care acesta îşi arunca urâţenia şi era cuprins de o aură aproape mistică, cum putea ea să-l iubească necondiţionat, să accepte pentru el chiar şi o aşa ticăloşie de a-şi ucide soţul pentru a putea fugi cu amantul. Amir nu putea înţelege, erau prea multe necunoscute ce se adunaseră în jurul lui, străinii pe care-i găzduise noaptea trecută, trupul însângerat al femeii pe care o lăsase în aşternuturile sale, metamorfozele lui Hess şi planul acestuia de a-i pierde viaţa, îmbrăţişarea fierbinte a Fatimei, sînii ei pietroşi ce-i împungeau pieptul. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   no. eu, unul, nu aş fi rezistat. interesaţi? ei, aş! sunt cîteve mii de cărţi are aşteaptă la rînd. din alea scrise, nu bine, ci teribil de bine. timpul pierdut pe aici nu are decît rol de relaxare. deci, benevolenţia este complet aleatorie.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:14:08               Aș! Unu-doi tot o citeau până la sfârșit, de regulă cei interesați. Așa, riști să-i pierzi pe toți pe drum.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-06 09:27:02               Multumesc foarte mult pentru rabdarea pe care ati avut-o cu textul meu si va multumesc inca o data pentru comentariile dvs. Acesta este unul din textele care s-a nascut tare greu si, poate tocmai de aceea, opiniile dvs inseamna foarte mult pentru mine (mai ales opinia la final, opinia asupra intregului). Cit priveste impartirea si livrarea "cu lingurita", trebuie sa ma intelegeti, caci textul integral era mult prea lung si, in mod sigur, ar fi descurajat oricare cititor de pe net.   Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-09-06 08:35:22               Te-a prins pentru că are poezie în ea. Multă.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-05 23:01:18               mie-mi pare scrisă bine. se cunoaşte că e un condei exersat. da' tot aşa: nu prea intră pe zona mea de preferinţe. eu, cu naraţiunea, pa! şi-apoi, dacă aş vrea să gust ceva arăbeşti, aş merge la sursă. tot am uiat aproape complet cele dooşpe volume din 1001 de nopţi. că le-am citit cînd fu vremea poveştilor. altfel, printre puţine texte lungi pe care le-am parcurs pînă la capăt. mă rog, dacă acesta ar fi capătul, dar parcă nu.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-05 22:25:39               Am găsit și un dezacord, plus câteva exprimări nu tocmai fericite: "După ce înainte pielea femeii îi treziseră în minte amintirea unei catifele roşii" "Străinul stătea în cadrul porţii, nu făcea pasul care l-ar fi dus înăuntru, dar nici pasul înapoi ce l-ar fi lăsat afară, iar soarele ce tocmai începuse ascensiunea era chiar în spatele lui, aşa că Amir nu vedea decât o siluetă neagră din spatele căreia răsărea soarele"; Cunoscându-l pe autor (nu-i stă în obicei să aibă atari scăpări), îmi este clar că l-a sedus foarte mult subiectul, pierzând pe drum detaliile. Asemenea, mi se pare forțată comparația dintre sfârcul denivelat și capul acela ciudat. Are și părți interesante (cea cu îngerii, spre exemplu, care spun că ar putea fi îngeri), însă, așa cum este acum, nu convinge. Cred că e nevoie de timp, să se coacă. Într-adevăr, nefericită ideea administrării cu bucățica.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-05 21:58:02               domnule Dragoş Tudose, voi fi sincer cu dvs, proza dvs nu mă prinde. n-are culoarea pe care o aştept, poate, sau ideea de a o posta în episoade zilnice e nefericită, nu ştiu. oricum, aveţi erori pe ici pe colo - nu de ortografie, staţi liniştit - şi un stil prea prolix, prea cuminte, pentru gustul meu. cu speranţa că nu v-aţi supărat, vă sfătuiesc să reveniţi pe text şi să-l faceţi mai vioi... un cititor   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-09-05 19:59:38	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE