FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Urmă
Text postat de mircea nincu
Fiule,
Îți voi spune cum în curând,
După ce ultima stea va fi căzut,
Pașii tăi îi vei dezlipi din ai mei
Și din drumul strămoșilor tăi.

Fiule,
Pasul meu e ca al tău. Calcă încet.
Lasă urmă în urmă și se desprinde
Din alt pas călcat înainte. Tu calcă
Peste talpa lui ca peste o apă.

Fiule,
Vei simți cum alunecă timpurile
Sub pasul tău risipind frunzele
Copacul ce credeai că ai putea fi
Și umbra clipei eterne de-o zi.

Fiule,
Poate te vei împiedica uneori
În pași călcați de alți trecători,
Păsări, animale sălbatice, ploi,
Furtuni, secete, câmpuri, noroi…

Fiule,
Urma mea o vei recunoaște!
Va fi dărâ de comete prin astre
Plină de praf de niciunde căzând
Cale în cer mereu dechizând.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE