FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dor
Text postat de Valeriu Cercel
Mă doare lutul prispei de acasă,
Îl simt departe, coșcovit, crăpat,
Mă doare gura lacomă de coasă
Și lanul când se-alintă legănat,

Mă doare naiul, codrii verzi de brad,
Mă dor Carpații-ncovoiați de trudă,
Mă doare maiul cum bătea pe vad
Și zeama aguridei, verde, crudă,

Mă doare și troița din răscruce
Și mielul fără vină-n primăvară,
Iar piatra, ce pe apă se tot duce,
Mă doare ca și roata de la moară;

Mă doare brazda, lama de la plug
Și poarta ce prin daltă se ridică,
Mă doare carul, boii de la jug
Și hora-n fiecare duminică;

Mai fă o dată, Doamne, ce-ai făcut,
Înalță-mi Soarele din nou peste colină
Și prispa casei unde m-am născut,
Prin flori de zarzăr umple-o de lumină,

O zi mai dă-mi să scap de greul dor,
Cu iz de tei s-o cerni și iasomie,
Iar pâinea caldă, scoasă din cuptor,
Să pot mânca din ea o veșnicie.

Valeriu Cercel
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  tipa în tricou cu dungi cine e, fiică-ta? dacă vii în Timișoara o invit la o plimbare pe bicicletă, la o cafea în foaierul operei (rechespan)

I-am zis lu' fiica-mea de tine, rechespane. Cica nu se afiseaza cu fosile. Incearca la vreun azil de batrane. Sorry!

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-26 19:19:32
         
 
  pagubă-n ciuperci că mă ignori tu, flintașule (flinticule)!

beleaua cu tine e alta, anume că, în ritmul asta, vei sfârși, inevitabul, în a te ignora și pe tine, te, t-!

ceea de, dacă stau și mă gândesc mai bine, n-ar fi tocmai rău, ignorantule care ești!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-16 12:28:51
         
 
  parazit mai mare decît tine n-am găsit în liternautică...poate ca-n viața reală să mai existe un limbricoid dintr-ăsta. remeber, ighepeule, episodul Rebreanu redactor ș.a. mai nerușinate.păi, tu, înțeleptule cu înțelepciunea sub nivelul chimirului, care parazitezi constant nu doar nișa asta liternautică lipind fițuice fără haz și finalitate, dar și clasicii literaturii naționale(decedați, firește, ca să nu pretindp drepturi de autor)care te apucași cu veleități slinoase să parazitezi un spațiu precum Biblioteca națională cum te-ai autointitula? știu, igp, promotor al valorilor imuabile ale grătarului, pardon, geniului romînesc...merge de minune cu fluierul, festivalul de ouă potcovite și marmitele!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-16 12:15:43
         
 
  Sorine, din pacare exista si acest fel de oameni-parazit care neputandu-si depasi propria limitare simt nevoia sa devina agresivi, sa jigneasca, sa 'ridiculizeze' -zic ei- tot ce nu intra in universul lor stramt. In lumea lor cu ochelari de cal, nu mai conteaza ansamblul, conteaza doar daca pot ei cumva -nu conteaza cum- sa te murdereasca, sa te impiedice cu ceva sau macar sa iti zdruncine increderea in ce faci. Uita-te, cum gandeste omul. El are un univers in care ii aseaza pe toti sub nivelul lui si ii trateaza dupa cum isi inchipuie el ca ar putea fi ceilalti dezavantajati pentru a se pune pe sine in valoare. Rau este ca habar nu are despre ce vorbeste. Doar isi inchipuie cum ar vrea el sa fie... si -intre noi fie vorba- nici macar nu are imaginatie.

Hai sa il ignoram pe rechesan si o sa isi piarda obiectul urii... Imaginatie nu are asa ca in scurta vreme ori isi da seama unde greseste, ori se va plictisi de bubele, puroiul si mucegaiul din gandirea lui...

Eu de astazi AM SA IGNOR ORICE INTERVENTIE a dlui Rechesan tot asa cum ignor si postarile lui Adrian Mihai. Dixit!
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-16 11:59:42
         
 
  PS să nu uiți să-ți aduci și badigarzii ăia tuciurii de la asoc. culturistă Avram Iancu, timișorenilor nu prea le plac calomniatorii care scuipă pe imaginea burgului lor natal!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-16 11:05:41
         
 
  cîinii par fericiți...ce rasă sunt, jigordee de lampador? tu în schimb ai o meclă de gay(political correct ar fi persoană cu preocupări literare pe la spate?)respins de societate...
tipa în tricou cu dungi cine e, fiică-ta? dacă vii în Timișoara o invit la o plimbare pe bicicletă, la o cafea în foaierul operei, sper că nu ești atît de demodat să n-o lași!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-16 11:03:52
         
 
  Ia de-aici o poza cu niste oameni normali si fericiti care stiu sa isi traiasca viata, nu stau toata ziua sub pamant sa faca spume cum face cartita Europeei.

Si nu mai lua stelutele pe care i le dau Cenaclului de Seara ca o sa vin in Timisoara luna viitoare si o sa te scutur cu capul in jos pana iti pica toate stelutele furate, ofticatule!
 
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 09:00:40
         
 
   
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 08:56:27
         
 
  Ce zice Ecleziastul despre viermi si cartite?

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 08:54:48
         
 
  Da, mai. Mai bine pasare in zbor decat o cartita ca tine. Esti un tip marunt, un paracios, o piticanie ofticata gen Cocosatul de la Notre Dame. Ti-e ciuda pe toti care sunt mai buni ca tine. Si sunt vreo 7 miliarde numai pe planeta asta.




 
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 08:53:40
         
 
   
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 08:47:07
         
 
  ca o pasăre migratoare, ca tine?nnnțțțîîî, epitransfugărel, știi cum zice Ecleziastul? da, mă, capitolul ăla din cărțoaia aia cu multe foi, litere mărunte și o cruce pe copertă!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-16 08:46:01
         
 
  Rechesane, vezi-ti tu de "capodoperele" tale daca te pretinzi mare scriitor si lasa-i pe Valeriu Cercel, pe Dumitru Cioaca sau pe Lupisor in pace fiindca nu o sa ii vezi niciodata pe Cornel Ungureanu, Robert Serban sau Adrian Dinu Rachieru intrand pe Europeea sa se lege de typo-urile lui Val, de catrenele lui nea Mitica sau de cenaclul lui IGP.
Scoate-ti si tu nevasta in parc la o plimbare ca viata e frumoasa si merita sa fie traita ca o pasare in zbor, nu ca o cartita sub pamant.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 08:42:54
         
 
 
LUI VALERIU CERCEL

Ascultă, domnule, că iară
Îți vînd un pont de nota 10:
De câte ori ți-e dor de țară
Te uiți la Recheșan și-ți trece!

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-07-16 07:05:11
         
 
  Cat esti de incuiat, amice.. ti-am spus de nenumarate ori ca NICIODATA NU VOI mai CITI (pentru ca o vreme am urmarit dorinta ta seaca de a deveni scriitor) TEXTE PROPUSE DE TINE SAU SCRISE DE TINE...
POTI SA TE DAI DE-A DURA SA FACI CELE MAI FRUMOASE GIUMBUSLUCURI CA TOT NU LE DESCHID.. :)
nu ma intereseaza!
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-16 00:10:58
         
 
  uite o lectură ușoară ca tine, pușcă, înainte de culcare

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol=45133
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 23:10:16
         
 
  plotoniere, iar ai tras la măsea...hai, spre dormitoare în pas de gîscă jumulită nainte marș!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 23:08:06
         
 
  de la cei din familia Sabau  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 22:31:57
         
 
  e ok, rechesan, mint..:)) eu ti-am mai spus de cateva ori ca lumea are alte coordonate decat cele pe care le practici tu: egoism, ura si agresivitate, guvernate de vesnicul 'mie ce imi iese?'. Daca vii prin Bucuresti martea si joia dupa data de 5 octombrie o sa iti dau si tie o portie de mancare pentru saraci.

Si zi-i asa...'Rebreanu în caseta redacțională' ... vezi ca nu esti informat bine? SUNT si Iorga, Eminescu, Voiculescu, Ivanescu, Tutoveanu, Vlahuta, Cioran, Sabau, Eliade (de la familia Sabau care sunt o ramura a familiei Ratiu am primit un text inedit scris de Eliade). Ai vreo problema? Nu MA PARASTI la copy.ro ? ..:)) iti dau eu adresa daca nu o ai..
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 22:13:34
         
 
  minți, pușcă, n-ai făcut rost nici măcar de o ploscă din tablă provenind din al doilea război mondial...
cît despre mica și jegoasă calomnie pe care o vînturi pe aici, nu pot să adaug decît atît:pușcă, renumele tău pe saiturile literare, la care ai contribuit din plin punîndu-l pe Rebreanu în caseta redacțională, este de neclintit: ești un necrofag literar rar.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 21:46:02
         
 
  PS

am primit deja o donatie: 3 marmite din inox alimentar de 35 l cu pereti dubli izolati cu spuma. Multumesc oricum pentru interesul aratat fata de proiectul nostru..:))
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 21:12:44
         
 
  Asa este rechesane, ai dreptate...

ce iti scapa din vedere este ca cercul internautilor(din care eu nu fac parte) este destul de mic iar faptele de turnatorie (de genul dat telefon/scris mail si parat)sau cele de furt al ideilor altuia se aud repede. Si nu se uita! ASA CA RENUMELE TAU ESTE deja format... bucura-te de ce ai semanat..:) Cum spuneam esti plictisitor..
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 21:05:28
         
 
  așa cum am prevăzut, pușcă ești un colportor ordinar.ordinar, fiindcă nici măcar nu ai imaginație să născocești ceva credibil.
de turnat, poți să-ți torn în jmătate de oră un pamflet, dar firește că nu are sens.ești prea caraghios ca să rîdă cineva de o caricatură, cînd caricatura e-n carne, oase și osînză dinaintea lui.
în altă ordine de idei, cum stai cu marmitele?am auzit că la școala de călărași cu schimbul din Tutova ar fi ceva utilizabil, dar e modelul fane babanu din secolul XV, cu doage din fag și cercuri de funie...te interesează?.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 19:19:11
         
 
  Ai ceva turnatorii noi si vrei sa stii daca s-a aflat de ele? Lasa-ne, rechesane, ca ne plictisesti... tu nu vezi cat de citite sunt textele tale? nu ti se aprinde nicio steluta din alea pe care le stingi?  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 18:24:56
         
 
 
De ce rechesane? vrei sa stii ce plagiate nu ti-au fost descoperite?
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-15 18:13:34
         
 
  hai, pușcă, forțează-te și dă un răspuns pe măsura credibilității tale!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 07:33:22
         
 
  pușcă, dacă ești beat cînd scriai cele de mai jos(și înclin să cred că erai din moment ce greșiși luna afișării anunțului cu seraliștii tăi adsunați) amînăm întrebarea peste trei zile...deși. e inutil, nu cred că vei răspunde nici atunci, dar totuși:poți preciza care este numele autorilor cărora le-am furat eu ideile și cum se numesc operele plagiate?în caz contrar ești un mic calomniator, un colportor de bîrfe, în cel mai bun caz o țață masculină fără alte dimensiuni decît circumferința colosală a burdihanului!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-15 07:32:29
         
 
  Poate ca nu am cu ce, rechesane, sau poate am, dar cel putin nu ma fac de ras furand ideile altora cum face distinsa ta persoana. Mie nu mi-a spus nimeni, niciodata ca as fi plagiator sau turnator sau fara credibilitate, asa cum ti se spune tie. Asta este, asa patesti cand vrei cu tot dinadinsul sa arati lumii internautice cat de mare scriitor esti tu, rechesane..:) spor.. baga mare .. scrie... umple internetul.. bravooo...
hai, pa!
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 21:54:35
         
 
  n-ai cu ce bade pușcă, n-ai cu ce, ăsta e adevărul dureros ce-ți frămîntă măruntaiele! restul sunt scuze de aliterat laș, firoscos și umflat în pene(de aici concordanța perfectă a burții maiestuos umplute cu ifose și maculatură)iote, ”literatul” transfugic astă bijuterie de stil, cultură și limbaj elevat, nu se lasă, el postează harnic ca și cosașul care culcă buruienile sub coasă.e drept, mai mult nutreț pt frații din coteț produce, dar se cheamă că scrie.tu lustruiești marmita și vb tîmpenii!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-13 16:07:55
         
 
  "pușcă ești un dobitoc"
A grait un literat,
Dintre cati sunt prin talcioc,
Cel mai fin si mai stilat!
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2013-07-13 15:38:34
         
 
  si inca ceva cata vrene exista indivizi ca tine pe acest sait, nu numai eu nu am sa public ci si alte zeci de oameni care ar vrea ca europeea sa revina la starea de Atelier Literar, nu de mocirla in care se scalda cativa indivizi needucati, lipsiti cel mai elementar bun simt. Ma refer la echipa de zgomote, ca sa nu fie interpretari.

Ai aflat de ce ti se zice baltatul?
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 15:24:31
         
 
  Dar eu nu imi inchipui, rechesan, deoarece spre deosebire de tine eu vorbesc dar cand stiu exact ce am de spus. Nu inteleg ce treaba are 'burta' mea in aceasta discutie? sau tu consideri ca si alt natarau de aici ca daca esti slab esti si inteligent? :))
ma faci sa rad... si uite cea mai simpla rezolvare as dilemelor tale: nu mai baga in seama comurile mele. simplu ca buna ziua. hai, pa!
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 15:20:37
         
 
  pușcă ești un dobitoc dacă îți imaginezi că vreuna din categorisirile tale ating o persoană reală.în același timp, burdihanul tău de nesătul, orgoliul de pseudoculturnic și mușina intelectuală ce-ți umple carcasa și pe care-l fluturila tot pasul,sunt cît se poate de reale, fiindcă ni le-ai expus și ni le expui mereu. de altfel, îți reamintesc pt a nu știu cîta oară că suntem pe un sait literar(așa pauper cum este el), în care inițiativele tale, frizînd ridicolul nu prin intenție ci prin desfășurare nu-și au locul.du-te și tu la milostenia.ro sau alt loc potrivit, laudă-te acolo cu capacitatea marmitele tale goale sau, dacă vrei să demomstrezi contrariul, postează texte nu afișe fără conținut și liste de subscripție.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-13 10:32:16
         
 
  uitasem: daca tu ai bocancii puturosi, nu iti inchipui ca toata lumea ii are la fel ca tine..:) Unii dintre noi sunt cu igiena la zi si cea fizica si cea mentala... tu fa-ti tabieturile, lasa-ne pe noi astia care nu avem bocanci puturosi sa ne vedem de ale noastre..:))
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 01:17:45
         
 
  nu mă mir, dle recheșan!

pușcă e, pentru mine, ca o carte deschisă. ce-i drept, cu foile unsuroase de la bucățile de șuncă ingurgitate adsumic.

bașca halena de ceapa aferentă izvorând din eructații sonore...



 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-13 01:16:16
         
 
  rechesane, esti pe langa subiect, ca intotdeauna..:)) auzi ..palma virtuala... o sa rad in somn la noapte... dupa ce te faci de ras pe aici tot tu tragi 'palme virtuale'...:)) mare gradina Domnului si multi din astia ca tine au sarit gardul cabnd portile erau larg deschise... Faceti si voi o hora
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 00:54:39
         
 
  plotoniere, ești de planton sau ai dezinterie de la fasolea cu ciolan? hai,pas alergător spre dormitoare și bocancii puturoși la intrare!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-13 00:54:00
         
 
  nu te mira, Adrian Mihai, pușchete e imun la coerența verbală, autodistructiv gramatical și suferă de dextrofobie, adică dacă îi tragi o palmă virtuală peste obrazul sîng se teme să nu-i țiuie urechea dreaptă
în schimb, nen-su, valerică îi este frică de singurătate, un sindrom foarte interesant care se cronicizează cînd nu i se comentează laudativ poezelele(*eufemistic vorbind) eu i-aș zice cercelofobie auctorială!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-13 00:51:38
         
 
  Si inca ceva, rechesane, eu nu fur ideile altora cum faci tu, nu torn pe nimeni cum faci tu, incerc sa ajut daca pot, nu cum faci tu! Asa ca.. mergi linistit pe drumul tau ca stii cum e cainele de drum lung si baltatul de grija altuia.. Stii de ce iti zic 'baltat', nu?  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 00:51:26
         
 
  rechesan, intelegeam sa mananci litera in comentariu ca de e typo, dar sa mai faci si erata la care sa repeti mi se pare o dovada clara a capacitatii...:)  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-13 00:48:01
         
 
  m-ai spart, pușcă!

sunt convins că nen-tu cercel numai silepse a avut în cap când clămpănea versurile de mai sus ca un pian dezacordat! apreciez faptul că încerci să dregi busuiocul, dar totul e tras de păr, coane! sau, cum zic românașii noștri, las-o jos, că măcăne!

dacă mai punem la socoteală și "silepsele" (a se citi cacofoniile) din comentariile cerceliene (răsfoiți și numărați de câte ori folosește în diverse comm-uri exprimarea nefericită "ca cei"), avem un tablou complet al punctului de pornire în această discuție cu argumente pro și contra.

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-12 23:02:31
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  eiii, mîncai și eu o literă, de foame, cînd ți-am auzit expozeul despre marmite.alta e treaba, măi, pușculete, tot folosești pluralul ”noi facem, noi cei de pe europeea”!
din cîte îmi amintesc, acum 2 ani ai fost declarat persoană non grata în lavra bleu pt că l-ai amenințat pe proprietar cu un proces, poate uitași episodul cînd cu rebreanu redactor la fițuica aia cu ziperul desfăcut; măsurile de carantină instituite(în lpsa unui eficient buton de ștergere a contului i.g.p. și azvîrlirea în afara schitului de ecoliterari firavi)răms-a...eu, unu observ că onorabilul prorietar nu prea îți răspunde la salut oricîte afișe lipești pe pereții chiliei tale de fomist pseudocultural, oricîte marmite lustruiești cu limba!

dextrograd, pușcă, o știe pînă și un răcan de la popotă ca tine însemnă că-ți merge ornicul minții fițoase invers sensului de rotație a burții în jurul ecuatorului marmitei!mulțumit?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 22:26:48
         
 
  er. dextograd cred că este...
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 20:32:45

eu intrebasem ce este 'DEXTOGRAD' dar se pare ca nici tu nu stii. ei asta este... se mai intampla...
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-12 21:58:31
         
 
  ”dextrograd”, pușcă, e IQ-ul unui veselar fără grad, care virează concentrația de lipide și dextroză din sîngele lui, întotdeauna levogir și retrogradual.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 21:52:50
         
 
  Asa este rechesane. Ai dreptate. Noroc ca nu sunt toti asa de destepti si buni retori ca tine.
ti-a dat cu virgula ?

Imi pare rau ca nu am un vocabular elevat ca al tau: sfeterisit, afanisit,lălăială plîngăreață, 'dextograd', 'silepsism', gastroenterocolită etc. Sicer spusesem doua vorbe despre cum ar trebui vazut un text, nu incercam sa identific bolile de care suferi tu.
Ce ziceai ca inseamna 'dextograd'?
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-12 21:38:05
         
 
  er. dextograd cred că este...  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 20:32:45
         
 
  pușcă, doctule, făcuși un fîsss ca șamapania turcească(braga zborșită)și curse din tine ce?...suficiența de sfeterisit și afanisit probînd încă o dată că habar nu ai și nu poți să te exprimi clar, direct și inteligibil asupra unui text...mai ales cînd și textul e o lălăială plîngăreață, nostalgică pînă la îngrețoșare(ca vinul contrafăcut ce-l bea oenologu nostr.dextograd, cred că IQ-ul tău poetic de plantigrad pseudocultural pășind printre tufele de assa foetida de pe maidanul unei imaginații bolnave de gastroenterocolită.boala profesională a promotorilor, moderatorilor și gîngăviților literari. mare silepsism între membrele tale și unicul neuron atîrnînd bleg în mușina bolului invadat de lipide rîncede.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 20:31:46
         
 
  erata: ...silepsa (pe care ...  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-12 19:28:58
         
 
  De ce te-ar interesa pe tine, ma(g)istre rechesan sef adjunct la echipa de zgomote, parerea unui veselar? Lasa-ma frate pe mine arata tu ce muschi ai pe creier.

Eu am spus si sustin in continuare ca:

PE EUROPEEA NU SE POATE CONSTRUI O DISCUTIE PE TEXT PENTRUU CA SUNT TREI, PATRU indivizi care vin cu 'aprecieri' de genul:

"dar ce te faci cu orientarea sexuală a lui Cercel, vezi că salivează după nurii tăi de cinquagenar sensibil? "

"s-a reprofilat pe necrofilie literară"

"relativ corectă observația legată de răspopit," CARE DUC IN DERIZORIU ORICE ALTA APRECIERE SAU OPINIE DESPRE textul respectiv.

Dupa ce ai citit asa ceva mai are rost sa spui ceva despre polisindetonul si silepsa f (pe care unii le confunda cu dezacordul) sau despre prozopopeea sau despre strofa care poate fi citita dextrograd, pe post de refren? Tu CE crezi? Daca un idiot poate lua in ras ideea de a ajuta niste amarati care nu au nimic, iti dai seama cum ar reactiona daca ar incerca cineva sa porneasca o discutie pe text?

Normal ca iti dai seama ...
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-12 19:27:17
         
 
  er. sincer  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 18:04:49
         
 
  ”dorele”, veselarule, singurul dintre ceicare intrară aici și face zgomot ambietal ești tu.ceilalți, de bine de rău, în general s-au referit la text.hai, pușcă spune ceva despre dorul cercelian! te unse la lingurea, e siner, prozodic frizează perfecțiunea, e original și patriotic?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 18:04:31
         
 
  Dupa cum observati, dle Stefanescu, echipa de zgomote isi face serviciul.
Si dvs va doreati o poiana cu iarba proaspata pe europeea... glumiti... :)
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-07-12 15:26:59
         
 
  gresit. Stefanel...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-07-12 15:15:44
         
 
  pe tine ce te doare, ștefănucule?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 15:10:50
         
 
  "oricum, lăsând puțin gluma la o parte, poezia trebuie băgată, urgent, în rk. sunt dezacorduri multiple, dom' cercel:
1. mă doare gura de coasă și lanul
2. mă doare naiul și codrii
3. mă doare maiul și zeama aguridei
4. idem trioța și mielul
5. "doare" brazda, lama, poarta (aici apar chiar 3 elemente care ... "doare")
6. si vad ca mai "doare" carul, boii (fără număr, fără număr) și hora"

(adrian mihai)

formula poate fi privita ca un sir de propozitii eliptice de predicat

1. mă doare gura de coasă și [ma doare] lanul
2. mă doare naiul și [ma dor] codrii
3. mă doare maiul și [ma doare] zeama aguridei

etc

dpdv poetic, e absolut ok

e greu de presupus ca, dupa circul pe care i l-ati facut omului in subsol, o sa auzim si alte pareri, dar poate ca totusi, cine stie
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-07-12 15:06:40
         
 
  asta cu "mă doare naiul" l-ar enerva la maxim pe Zamfir...eu aș propune "mă doare maiul"* (pop. ficat)...userii știu de ce!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 10:37:02
         
 
  "momental" e indisponibil, s-a reprofilat pe necrofilie literară, fură textele decedaților și-și îneacă inteligența insultată în vadra cu răzvin.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 10:35:23
         
 
  relativ corectă observația legată de răspopit, amendamentul fiind doar acela că distinsul umblă prin buzunarele literare ale altora cu ambele mânuțe! așa, pentru un randament sporit...

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-12 10:10:27
         
 
  :)) e cam universal-europeică...merge și la epiglumiță, seminaristu nehirotonisit
"ai pus la timp popia în ciochini
c-o mînă umbli lumii-n buzunare
cu alta-n stihuri precistii te-nchini"
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 09:43:26
         
 
  eu cred altceva, dle recheșan!

françois villon, când a scris balada din are ați citat, nu la messire cercel s-a gândit! mai degrabă la pușcă...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-12 09:23:46
         
 
  oricum bietului transfug chinuit de dureri i se potrivește mănușă, balada lui Villon:


Hoinar vestit, poet la drumul mare,
Ce-ai pus din timp popia la chiochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.
Dai, hăituit ca lupul pe la stână,
Târcoale-n târg dughenilor cu șunci,
Spăsit le-adulmeci plin de râvnă, până
Ce-n ele cangea deștetor ți-arunci
...ș.a.m.d.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 09:13:38
         
 
  lasă-l, domle, e "oenolog", după o degustare multiplă le vede-n triplu...sec!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-12 09:01:55
         
 
  oricum, lăsând puțin gluma la o parte, poezia trebuie băgată, urgent, în rk. sunt dezacorduri multiple, dom' cercel:
1. mă doare gura de coasă și lanul
2. mă doare naiul și codrii
3. mă doare maiul și zeama aguridei
4. idem trioța și mielul
5. "doare" brazda, lama, poarta (aici apar chiar 3 elemente care ... "doare")
6. si vad ca mai "doare" carul, boii (fără număr, fără număr) și hora

durere mare, ce mai! știam de existența mamei dolores, dar de padre dolores abia acum am aflat! of, oooooof/ ce dor, ce chin, ce jale/ pe la poarta dumitale!

abia acum înțeleg cum e cu cu "carpații-ncovoiați de trudă". citiră poezia și se cocoșară de tot! ce-oi fi având, bre, cu ei? stâncoșii nu-ți erau mai la-ndemână, acolo?

vorba aia: pe mine m-ai omorât / da' cu calu' ce-ai avut?
ps. steaua o poți păstra, e corect acordată! :)))


 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-12 08:51:35
         
 
  te-o fi durând și lutul din prispa de acasă,
te dor cumplit carpații, te-apasă peste tot,
te doare, cum se vede, și gura de la coasă,
dar, mai întâi de toate, te doare fix în cot...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-07-12 08:32:17
         
 
  măi, fănele, ajunsăși la predicția mea..ai să rămîi singur cuc pe europeea, doar cu catreniștii și unu-doi poeți leșinați. acu, treaba asta mă lasă indiferent, din motive personale... dar ce te faci cu orientarea sexuală a lui Cercel, vezi că salivează după nurii tăi de cinquagenar sensibil?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-07-11 21:12:55
         
 
  Sa fii iubit, Radule!
Multam de vorbe bune!
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2013-07-11 21:08:51
         
 
  am lasat o stea aici, domnule Valeriu - desi cred ca o sa iasa scandal - mai putin pentru realizare cat pentru sinceritate. sentimentele dvs par autentice. niciunul dintre amicii mei plecati peste ocean nu uita sa-mi vorbeasca de dorul de tara. poezia are cliseele si imperfectiunile ei, de ex codrii verzi de brad, mielul fara vina, etc, si o aritmie in versul "Și hora-n fiecare duminică", unde se poate repara in mai multe feluri, de ex asa: "Și hora-n ziua de duminică", dar astea au mai putina importanta in fata altor imagini care fac toti banii.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-07-11 21:00:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE