|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eterna criză |
|
|
Text
postat de
Valeriu Cercel |
|
|
De când cu criza asta, dus de gânduri,
Mi-am amintit de-o chestie mai veche
Citită-n cartea vieții printre rânduri,
Și nu că aș fi eu într-o ureche,
Dar omul, din a vremilor adâncuri
A fost afacerist fără pereche:
Așa cum vezi pe-atâți prin cartier,
Adam umbla prin Eden, fără rost,
La fel de sictirit și de mizer,
Vorbind de unul singur ca un prost,
Când dintr-o dat se-aprinse-ntregul cer:
-De ce ești, fiul Meu, așa anost?!
-Păi cum să nu fiu Brè ? ce pana mea!
Sunt cuc și nu găsesc nimic de leac,
Măcar o păsărică, bună, rea,
Să am, chiar de e criză, ce să fac,
Și mă-nfior că pân oi da de ea
Va rugini și frunza pe arac
-Ei bine, fiul Meu, M-am conformat,
Însă cum e tot marketul închis,
Că, biznis, noi nu facem în sabat,
Îți voi crea o soață ca de vis,
De n-am să fiu o dată înjurat,
Și-ai să te simți ca-n cer, nu-n paradis:
Îți va găti de patru ori pe zi
Cât de bengoase pofte ai avea,
Îți va spăla și-apoi va netezi
Când țoale vei începe a purta,
Iară în nopți, când vei avea copii,
Nici pomeneală că te va scula,
Nu ai să știi ce-i ăla
cicălit,
Iar la scandal, cum sari necontrolat,
Va recunoaște prima c-a greșit,
Și te va răsplăti oricând în pat
Fără a scârțâi, ți-o spun cinstit,
Chiar de-ți vei bea salariu prin sat
Ciuli Adam urechea suspicios
Nu-i prea ardea s-ajungă tras în piept
Plătind pe ea să-l usture la os
Dar îl tenta așa un bun gheșeft
Chiar de n-avea pițule de prisos,
Iar pe daibogi
nu exista concept(!)
-Bătrâne, mi-ai deschis un orizont,
Dar hai să ne-nțelegem, ca-n Obor,
Că șarpele, nici vorbă să-mi dea cont,
Cam cât îmi ceri pe ea? că n-am un chior
-Cum azi avem și sale, bașca discount,
Îți iau
doar o mânuță și-un picior
-Păi de-i așa, m-ai dat pe omoplat!
Tu care-nvârți în cer atâtea roți
O coastă, nu întreagă, Ți-aș fi dat,
Și cu dobânzi, de-ar fi ca să socoți
..
-O.K.! zise El scurt, s-a aranjat!
Și-apoi, ce a urmat o știm cu toți
..
Valeriu Cercel
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O duduie foarte șic
M-a tratat si mai frumos,
Cand m-a prins, de la buric,
Doua palme-un pic mai jos! |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2013-06-30 19:00:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O duduie foarte șic
M-a tratat si mai frumos,
Cand m-a prins, de la buric,
Doua palme-un pic mai jos! |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2013-06-30 19:00:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Și nu că aș fi eu într-o ureche..." (V. Cercel)
Ești pișicher de n-ai pereche
Și nu mă miră azi nimic:
Păi cum să fii într-o ureche?
Doar te-am văzut într-un buric!...
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2013-06-30 03:52:12 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|