|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credeați că a înțeles ceva? |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
"ARTICOLUL 134
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.
Ați văzut? Eu trebuie să primesc propunerile de la CSM!
Este această afirmație o încălcare gravă a Constituției?
Este, desigur.
În condițiile legii, aspect esențial, dar omis de guvernator, înseamnă în condițiile Legii 303/2004 (statutul judecătorilor și procurorilor. În cadrul acesteia se precizează limpede: ministrul Justiției face nominalizări, CSM dă un aviz consultativ iar președintele numește sau nu, în funcție. Cu dreptul, o singură dată, de a refuza propunerile primite.
Însă, ce nu realizază, ori realizează dar nu-i pasă, este că dacă s-ar aplica art 134 din Constituție, ciuntit, adică fără precizarea ESENȚIALĂ "în condițiile legii" înseamnă că numirile lui Morar și Laurei Kovesi, au fost ilegale, prin urmare, toate actele semnate de aceștia ar trebui să fie nule!
Prin urmare chiar și lupul de mare își schimbă părul dar năravul ba! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Au uitat mangafalele de tine, nene Peia, si n-au mai trecut sa iti schimbe sloganul :) Ce cremenali! |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-14 01:17:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
gingirel,
da' la ăi 7,4 milioane de români care i-au turtit fesu lu kioru, precum și la cei șaizeci și nu'ș cît la sută care v-au tras-o vouă, băsiștilor, în freză, nu poți să le faci o poză pe dindos, ca să vezi dacă au mămăligă-ntre dinți? ai lua marele premiu, te asigur.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-13 23:21:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Peia, nu te-am vazut pe acolo. Ai tradat nobilele idealuri ale socialismului stiintific. Am facut poze cu demonstranti, iar acum incerc sa le vand cui plateste mai bine. I-am fotografiat cu precadere pe agitatori. Daca imi iese, ma duc si maine. Fac si eu un ban cinstit pe seama papagalilor. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 20:49:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Intre timp, galeriile au venit si ele. Stoluri-stoluri, dar tot ca stolurile au plecat dupa ce si-au facut numarul. S-a scandat, asa cum am anticipat, impotriva lui impotriva lui plagiatorului Ponta si a presedintelui tuturor romanilor de pretutindeni, domnul Traian Basescu.
Un papagal tuciuriu m-a interpelat pentru cine filmez si i-am raspuns. In rest, niciun incident notabil. Fortele de ordine probabil ca stiau ce urmeaza sa se intample, asa ca erau aproape inexistente. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 20:45:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Chiar acum ma imbrac, imi iau camera si plec sa culeg imagini si informatii despre ofensiva pensionarilor turbati."(gragarici gingirel)
în ce calitate te duci tu la răzbel, gingirel?
ești gură-cască? ești reporter? ești informator?
care din ele?
aibi grijă să nu te identifice frun turbat, că s-ar putea să-ți ajungă scalpul la mine-n panolplie!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-13 20:41:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sunt in Piata Universitatii si comentez de la locul faptei. Sunt aceiasi papagali de anul trecut. Galeriile nu s-au prezentat la apel. Ii mai astept. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 19:29:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
gargariciule, mai usure cu trascau', vezi ca gresisi piata! stii cum ziceau mosii nostri ot ram, "repede-te ghinisor!"
eu aud ca se striga "jos basescu!", ajea ca ai gija sa nu-ti ajunga chelicica abajur pe veioza lu' peia! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-01-13 19:17:17 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dupa cum se poate vedea, aceleasi sute de mii de demonstranti, adica tot cei de iarna trecuta, s-au strans deja si se pregatesc de atac.
http://jurnalul.ro/webcam/piata-universitatii-teatrul-national-308.html |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 17:55:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Chiar acum ma imbrac, imi iau camera si plec sa culeg imagini si informatii despre ofensiva pensionarilor turbati. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 17:52:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Breaking News:
Fortele "intunericului" s-au strans din nou la Universitate. Slugile lui turnatorului Voiculescu si ale repetentului Antonescu isi ascut cutitele si se pregatesc sa arunce in aer guvernarea plagiatorului Ponta. Trupe de pensionari turbati se indreapta in acest moment spre Piata Universitatii, pregatiti sa o ocupe :) |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-13 17:50:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
gargarici,
răspunde la întrebare, lasă virajele propagandistice: cum e cu laika hăienală, aia care vîrî om nevinovat la popreală? e tare jurista biciclista, no?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-12 13:13:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Peia, norocul dumneavoastra este ca nu va ia nimeni in serios. Este foarte adevarat, insa, ca am omis sa pun ghilimele in titlul pozei.
"Tu, familia ta si toate antenele tale..." este urarea lui Gigel de la Comisia Juridica facuta turnatorului la securitate, Dan Voiculescu zis si Felix. Imi este foarte greu sa reproduc ce spunea, dar spunea ceva pe limba matale, asa ca nu ma indoiesc ca nu stii despre ce vorbesc.
Cat priveste streangul, numai criminalii aia de comunisti ii omorau pe cei din alte familii. N-am ce spune, frumoasa familie aveti. Criminali comunisti, securisti si turnatori la securitate. Ca bine va spunea domnul Cercel, niste puturosi incapabili decat sa fure, sa jefuiasca si sa omoare. Chiar nu va este niciun pic de rusine? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-12 13:00:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
gargarici,
răspunde la întrebare, nu te mai juca, vericule, cu zugrăveli băsiste: cum e cu laika kare a băgat un om nevinovat la închisoare? sau te mîndrești cu famelia ta, aia bună de atîrnat în ștreang?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-12 12:22:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tu, familia ta si toate antenele tale...
Luminita, tu esti? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-12 00:56:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Peia, dar Luminita? Cum e cu Luminita, bre? Se mai vede? O mai vezi? Ia baga ochiul si spune-mi. Nu ala, celalalt! Adica ala bunu'. Se vede?
Daca nu se vede, umbla la baterii, scutur-o, fa ceva! :) |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-12 00:14:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
@ peia
mi-am amintit: ți-am dat și eu o bucățică de piele. când mi-o dai înapoi? |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2013-01-12 00:03:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu, fetițo! că nu încape nicio interogație dubitativă asupra rolului tău strict determinat în relație.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 23:57:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu, fetițo? nu am cum să-mi permit abuzul anti/matrimonial de a-ți răpi plăcerea pe care o încerci, ori de cîte ori ești în postura de decalotator, aflat în drepturi legitime. păstrează-ți, așadar, poziția sau, mă rog, pozițiile mai mult sau mai puțin active.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 23:56:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
N-as mai fi comentat, pentru ca evenimentele sunt in derulare, daca n-as fi citit despre lanterna lui Radu in mana domnului Peia. Cuprins de o stare de euforie pe care nu am mai putut sa o gestionez altfel, am votat textul domnului Cristescu.
Radu, ti-a dat-o inapoi sau si-a facut gluga? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-11 23:40:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
typo: experiente recente |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-01-11 22:08:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
zău? nu cumva e vinvers?
pentru că, nu știu dacă ai remarcat, dar:
1. nu vorbeam cu tine.
2. în consecință, nu era cazul să mi te adresezi cu expresiuni de căruțaș aflat în pauza prelungită de șpriț.
3. nu era cazul să sări, ca un cocoș, în apărarea nevesti-tii, adică a camaradului de tresă, gargarici - că e clar că-ți e nevastă!
4. credeai că rămîi fără replică sau ce?
și tu, ca vasilache, găgăuzul ăla cu pretenții de stihuitor, pe care l-a mîncat în c...r, precum în bancul ăla cu papagal.
ia o gogonea murată și redresează-ți naturelu.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 21:34:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
bade, eu cred ca pe tine te-au marcat niste experiente. altfel, sanatos?
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-01-11 21:01:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mai ai?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 20:52:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de ce, nevastă-ta a căzut pe gheață și și-a rupt dantura?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 20:52:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mai pot sa-ti dau un os cu maduva, da tot asa, nu de tot. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-01-11 20:36:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
da' ce, nevastă-ta e-n menopauză?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 20:23:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peia, daca nu-ti iese cu garagarici, iti dau eu niste piele, nu iese chiar de-o veioza, dar de-o lanterna, sigur. da sa mi-o dai inapoi. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-01-11 19:57:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
rușii au lansat în cosmos, înainte de a-l zburătăci pe gagarin, o cățea cu numele de Laika.
cînd eram copil încercam să mi-o imaginez pe Laika.
avea, îmi amintesc, fix figura lu hăineală - cu șuvițele alea răsucite, de păr, curgîndu-i pe lîngă bărbie. cosmonauta se poate lăuda cu zelul memorabil, exercitat în numele dreptății absolute, de a băga la închisoare un om nevinovat. formos, procurărițo, formos! acu te puse băsescu șefă la cesemeu lui, făcînd rocada cu blonda aia, care nici ea nu bate departe de rasa canină - un pudel întărîtat, ce mîrîie la manșetele trecătorilor.
hăineala s-a dus la Labe1 și a turnat din ea niște idioțenii demne de un veritabil gîgă feninin.
laika și pudella - coanele justițele ale lu băsele, de!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-11 19:42:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
garagarici,
dacă tot i-ai ilustrat pe alde nenea ăștia în chip de naziști, eu sper - deși-s cam slabe speranțele - să-i văd pe toți băsiștii încolonați la dușuri. iar din pielea ta să am și eu o veioză.
cum însă îi cred cam slabi de înger - căci văd că vă lasă să vă faceți în continuare mendrele - nu-mi rămâne decît să cred că, cine știe cum, cine știe cînd, veți încăpea pe mîna mea. și să vezi ce afacere prosperă o să pun pe picioare cu averile voastre, furgăsite din buzunarele noastre!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-06 12:41:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mmm-da, se pare că sînt singurul de care te temi, încă. În curînd vei prinde curaj. Te admir, Afeule, ești un luptător, eu rămîn doar un fumător. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2013-01-06 00:45:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru latunski, cu dragoste, Ioan limba de lemn!
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-06 00:18:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Noi suntem USL, noi facem legea in Romania
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-06 00:09:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Esti batran si nu te-ai dezvatat, inca, sa nu te mai uiti prin buzunarele altora. Deh, apucaturi de praduitor. Maine, poimaine, te duc astia la crematoriu, iar pe matale deja te arde la mate ca, vezi dom'le, raman eu si epigramist sa ocupam Europeea. Despre Radu nu mai vorbesc, ca el a ocupat-o de mult. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-06 00:02:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Afeule, ești genial! Analistule, berbantule, literatule, doar Foca era mai ceva ca tine. Foca era fierarul satului și nu-l citise pe Marin Preda. Că nici nu avea cum. Ala nu scrisese,încă. Nu știa nimic despre tine (Foca), era doar viețuitor. Cum ești și tu. Și cum o să rămîi. Hai, pa, mult pa!
Cînd o să comiți ceva literar, să-l anunți pe șeful tău de cuib.
Măi dai pe surse? |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2013-01-05 23:53:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
a, păi așa spune, măi gargarici.
deci, uitasem că tu ai soldă, oricum, da' chiar așa dă mare, încît să te doară-n orificiu de salar, asta nu bănuiam.
dă-i 'nainte!
problema e, tu chiar crezi că poți să-ți ții famelia din efortul inutil pe care-l depui p-acilea?
că, de, la LaBe1, mai cîștigai ceva. mai cu stînga, mai cu dreapta... pardon, am uitat, numai cu dreapta! de-aia ți-ai și scrîntit-o!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-05 23:45:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Potrivit premierului, CSM este o instituție importantă care va putea fi și ea" pusă la un moment dat" în interesul poporului.
Plagiatorul asta nu a aflat pana acum ca Justitia nu are deasupra ei decat legea? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-05 23:30:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Peia, eu am spus ca sunt liber de contract, nu ca n-am bani sa imi platesc taxele si impozitele sau ca sunt parlit, asa cum te vaieti matale.
Prapaditule :) |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-05 23:11:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă scoți o virgulă pusă aiurea, sunt gata să pun o vorbă pentru tine, sărman șomer, la Antene.
Să le cari ălora mapele și să le aduci țigări.
Și, din cînd în cînd, să le faci și toaleta prin dos.
Că ai abilități congenitale: o limbă ageră și un caracter rect...itudinal!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-05 22:51:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
...
Cu dedicatie, domnului Peia, fara numar!!
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-05 22:40:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
vă certați zadarnic, căutând să nominalizați un vinovat:
întrebați zadarnic cine...
eu cred în Lomonosov.
- s-a semnat, fără rușine,
pactul Băsenttrop - Pontov!
1 |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2013-01-05 21:13:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gaspadin Peia, puțină toleranță, rogu-vă! Matrioșka, găgăuza care dă cu mopul prin birourile fundației "Critica acțiunii dure", cum prinde displeyul liber, cum citește în diagonală operele Afeului, pupă sticla și spune că se tulbură periferic. Parol, să moară mama lui Frankfurt pe Oder! |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2013-01-05 20:34:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
flașnetă, nu ți s-a mai ros și ție manivela, nu ți s-a tocit ciocul de la papagal? tot îți mai vîră flașnetaru paie aprinse-n fund? se vede.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-05 20:07:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iar te imbatasi, nene Peia. :) |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-05 20:04:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"beshescu - piticul Boc al Doamnei Merkel?"
(din zicerile netului)
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-05 20:01:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-Ioane, mă, Ioane, te sun drept de la Ontario, mă!
-Așe, mă, Vasile, no care-i baiul?
-Mă Ioane, zic c-am auzit că Băsescu și-o dat demisia, mă, cum o fo treaba asta?
-Chestie mare ce-o fost, mă Vasile! S-o trezit într-o nămiază și-o vorbit ca la război, la radiou, tulai Doamne! O zis că nu-l mai rabdă inima să vadă țara ruinată, mă Vasile, că el mere și că toți piscoșii, zăluzii și floașterii să meară numaidecât cu el.
-Așe, și?
-No, și duși or fost, mă Vasile!
-Ține-i strânși, Doamne! Și cine o rămas să cârmească țara?
-Cum cine, Vasile? Regele nost! Țara e curată și mintenaș se rumenește iară ca o pâinișoară. Și toți merem la lucru ca la horă. Și când e horă, apăi ne-aud și țările vecine, de se minunează și-acuș mi-e că dau buzna peste noi!
-Mă Ioane, tu-ți bați joc de mine!
-No, măi Vasile, dară cine-o început primul? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2013-01-05 15:57:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce poate fi înțeles de la un căpcăun?
Insu' e una din cele mai mari catastrofe care s-au abătut asupra României.
Cine-l susține, e de aceeași teapă.
Nuli și ilegitimi au fost, nuli și ilegitimi sunt.
Care interese, de aici și de aiurea, l-au propulsat și l-au susținut în scaun? Nu e greu de ghicit.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-01-05 13:24:39 |
|
|