PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Alunecând Text postat de Vasile Hurmuzache Uite, iar umblu la comoară… Cu ciocârliile din gând În dimineaţa ta solară Alunecând, apoi zburând... Ascultă cum revarsă zorii, O rugăciune murmurând, Povestea munţilor, şi norii Alunecând, apoi zburând... Te-am întâlnit… un oarecare De veşnicii mereu flămând. Ţi-am furat umbra, către soare Alunecând, apoi zburând... Păreai păcat fără păcate, Cântai cu ochii surâzând, Ca o lumină lină-n toate Alunecând, apoi zburând... În tainic zbor te-am înălţat -Din lumi banale fiinţând- Pe crucea unui vis curat Alunecând, apoi zburând...… Cuprins senin în doi de eu, Prin lumi de aur fulgerând Am tot urcat, în curcubeu Alunecând, apoi zburând... Tăcerea mea era un hău În care ai intrat râzând Şi n-am simţit păreri de rău Alunecând, apoi zburând... Erai şi rază şi granit, Un munte luminos zburând, Crescând mereu, spre infinit Alunecând, apoi zburând... Când am făcut întâiul pas, Spre piscul visului călcând, Ceva în urmă a rămas Alunecând, apoi zburând... De ce şi cum, e greu de zis, Putem să pierdem, adunând Pe frunte cerul, într-un vis Alunecând, apoi zburând... Am colindat apoi hai-hui, Atâtea lacăte spărgând Pe drumul ce voiam să-l sui, Alunecând, apoi zburând Mereu eram şi nu erai… Un brad lumina căutând. Când eu urcam, tu coborai Alunecând, apoi zburând... Era cumva un joc ciudat De zmeie, cerul înălţând. Din vis, străinul fulgerat Alunecând, apoi zburând... Era un drum din za cu za, Un lanţ de abur, aşteptând Un mânz de aur. Necheza. Alunecând, apoi zburând... Nu ai ştiut ori n-ai avut Jăratic pentru cel flămând. În noapte, mânzul nenăscut Alunecând, apoi zburând... Am coborât, de dragul tău, Pe limba florilor mă vând Şi fără de păreri de rău Alunecând, apoi zburând Dar tu ai obosit, străine, Ca flutur diafan, plăpând, Pe toate florile din mine Alunecând, apoi zburând... Te-ai rătăcit printre cuvinte, Te arde soarele, şi-n gând, Către o lampă, înainte Alunecând, apoi zburând... Sunt munţii înălţimi deşarte… Ce mici putem să fim călcând Pe Cântec, în clepsidre sparte Alunecând, apoi zburând... Se-mbracă brazii în armură. Am ispăşit mereu cântând. Azi, doar regretele pe gură Alunecând, apoi zburând... Trăim o vară prea ciudată: Cu-atâtea ciocârlii în gând, Tăcerea peste noi, deodată Alunecând, apoi zburând... Şi vin nălucile-nserării Păscând din palme, nechezând. Călări, spre porţile uitării Alunecând, apoi zburând... Cum stelele pe tâmple stau să cadă, Timpul intră-n ceasornice plângând. Intrăm în vis, ca oameni de zăpadă Alunecând, apoi zburând... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   d-le adrian mihai, ironia d-vs m-a zdrobit… da’, aşa, un puiuţ de uimire tot mai am: de unde şi până unde extrapolarea tuturor fărădelegilor asupra umilei mele persoane? ce aş putea face pentru a îndrepta lucrurile? evident, pe cele strâmbe… până vă trece supărarea ,,mănânc şi plîng..mănânc”…   Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-08 08:53:51               dle hurmuzache, poate se mai estompează oarece din uimirea dumneavoastră dacă veţi afla faptul că mă bucur de faptul că aţi apărut, în fine, pe firmamentul poeziei româneşti actuale! astfel, un gol enorm se umple iar uriaşa dvs personalitate umbreşte totul în juru-i... precum stejarul de la borzeşti! vă mulţumesc că existaţi şi vă aştept şi cu alte opere nemuritoare!   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-07 15:29:51               mă uimiţi, d-le a!drian mihai! mă uimiţi , în primul rând, prin solidarizarea d-vs exagerată cu cântăreţii de serviciu ai regretatului regim profund umanist şi ultrademocratic care cu sfiiciune se străduia la Piteşti sş creeze ,,Omul nou”, după metoda renumitului filozof Ţurcanu… mă uimiţi că nu aţi găsit de cuviinţă decât să mă trageţi de urechi pentru lipsa de cosideraţie faţă de seraficii mai jos pomeniţi, care, nu-i aşa? şi-au închinat întreaga viaţă proslăvirii Cauzei… mă uimiţi că încă nu aţi propus Academiei să editeze un volum omagial dedicat în exclusivitate onorabililor…care să înceapă cu ,,frunzuliţă de mohor / mă suii pe un tractor / traiască P.C.R!” ( de Ăl cu mintea tulburată), să nu omită semnificativul ,,Partidul e-n toate, e-n cele de sînt / şi-n cele ce mîine vor rîde la soare” ( Ăl mai botezat) şi să se încheie apoteotic cu,, trainică corabia / mîndru Cîrmaciul” ( de Ăl ghelmez ). ,,că co+rabia" sa fie in loc de dixit! Beniuc a încercat în ultimul său volum ( publicat postum) să dreagă busuiocul, dar nu încercând măcar un sentiment de penitenţă, ( deşi la scris pe un pat de spital) ci scriind cel mult spus nişte cuvinte versificate. Volumul se numeşte, dacă îmi mai aduc bine aminte, ..,,Pe un prag de fum”. desigur că bietele mele compuneri nu se pot compara cu capoduperele distinşilor poheţi enumeraţi mai sus! mă uimiţi că mă cunoaşteţi chiar mai bine decât cei care mă cunosc, că aveţi percepţii extrasenzoriale despre ceea ce ştiu ori nu. dacă nu ştiţi, fosfenele iau naştere şi numai dacă priveşti intens soarele , până la extrema limită a suportabilităţii, şi închizi brusc ochii; de aceea majoritatea proorocilor biblici erau de profesie ciobani.. mă copleşiţi cu generalizarea ,, valoarea scrierilor din clipa de faţă e jenant de slabă în comparaţie cu a celor incriminaţi de d-vs”. în fata unei asemenea afirmaţii, mă înclin, este de o enormitate care nici nu trebuie împinsă, se rostogoleşte la vale de la sine…   Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-05 06:54:05               mi se pare foarte ciudat că săriţi ca ars, dle hurmuzache! v-am acuzat eu de ceva? ferit-a sfântul! n-am făcut altceva decât să pun alături de creaţia dvs poemul unui bard hulit, văd... las la aprecierea celor ce citesc ambele scrieri să spună (dar sincer!) care li se pare artă şi care kitsch... în rest, poate merită mai multă consideraţie barzii enumeraţi cu atâta dispreţ de dvs. nu de alta, însă au scris poezie adevărată, în ciuda vremurilor cu adevărat tulburi în care au fost nevoiţi să trăiască şi să creeze... astăzi ce avem? libertatea de a scrie, şi uite că valoarea scrierilor din clipa de faţă e jenant de slabă comparativ cu a celor incriminaţi de dvs. v-aş sugera, cu tot respectul, întâi să-i citiţi şi abia apoi să vă permiteţi judecăţi de valoare!   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-05 00:03:57               D-le Adrian Mihai, între timp m-am documentat, da, ,,patriarhul”poeziei româneşti ( cum l-a numit cineva ) a scris în 1965 această poezie şi a folosit sintagma ,,alunecând, alunecând”. Eu, fiind plecat foarte des din ţară până acum câţiva ani în urmă, nu prea am avut cum să urmăresc spectacolele lui Tudor Gheorghe… (Chiar acum îmi spune cineva că a găsit informatia şi pe taica gugăl.). Totuşi, pentru a vă da satisfacţie, şi pentru a nu lăsa loc pentru alte interpretări, după ce veţi citi aceste comentarii, voi înlocui sintagma ,, alunecând, alunecând” cu o alta. În rest, ce vă mai deranjează la această poezie! p.s. Poate pentru că a scris la greu alături de Victor Tulbure ( nume predestinat!), Demostene Botez, Mihai Beniuc, Petre Ghelmez şi alţi ghelmeji, nu l-am băgat la devlă…   Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-04 18:03:58               D-le Adrian Mihai, mă credeţi ori nu, nu am în bibliotecă nimic de Ion Horea, şi nu am citit această poezie niciodată. Poezia mea este scrisă cu zeci de ani în urmă, undeva în Valea Jiului, ca dedicaţie unui prieten. Că, pe atunci ,, eram tineri şi aveam de unde muri”… Vedeţi d-vs, există în toate un mic impediment: cum naibii să citesc tot ce s-a publicat şi se publică în ţara asta? Aşa, din simplă curiozitate, când a scris d-l Ion Horea această poezie şi, dacă ştiţi, ce vârstă are dânsul? Dacă aş fi citit poezia d-lui şi aş fi avut intenţia să ,, şterpelesc” ceva de acolo, o făceam mult mai diplomatic: par egzampăl, în loc de ,, Alunecând, alunecând”, puteam la fel de bine să pun ,,Doar fiintând, doar fiintând”, care nu ar fi schimbat cu nimic mesajul poeziei mele. Şi, în niciun caz, nu puneam ,,furăciunea” drept titlu! Am mai postat aici o poezie , .,,.Si ning ,inmiresmat, ciresii, ning”, care titlu se repetă în versul patru al fiecărei strofe. De unde oare l-am şi pe ăsta?! Culmea e, că mai am din astea…v-a trebui să mă apuc să scotocesc tot ce s-a publicat în ultimii treizeci de ani dar până să apuc să termin, s-ar putea să nu mai apuc să postez niciodată… Mulţumesc pentru intervenţie şi aştept răspunsul d-vs.   Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-04 13:40:50               Umbra plopilor Versuri: Ion Horea Şi vom călători odată Pe unde n-am mai fost nicicând, Cu umbra plopilor, ciudată, Alunecând, alunecând… Şi va rămâne-n urma noastră Doar tremurarea unui gând, Cu umbra plopilor, albastră, Alunecând, alunecând… De va mai fi o amintire, Şi ea va trece, vrând, nevrând, Cu umbra plopilor, subţire, Alunecând, alunecând… Dă-mi gura ta şi mă sărută, Şi stele vor cădea pe rând, Cu umbra plopilor, tăcută, Alunecând, alunecând… Şi-ai să auzi, înfiorată, Cum trece-al lunii foşnet blând, Cu umbra plopilor, culcată, Alunecând, alunecând…   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-04 12:42:20	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23959 Comentarii: 120087 Useri: 1426
ADMINISTRARE