|
|
|
|
|
|
|
|
|
unui intelectual rasat ( pamflet ) |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
lumea asta-i tare strâmbă,
cât ne pare ea de dreaptă
și frumoasă, și-nțeleaptă:
Filozoful cântă-n drâmbă
chiar de vezi că își dă leșu,
chiar de-i viu, un Strâmbă-Totul,
să vii tu, frumos , cu preșu
să nu-și rupă Nenea botu
și să-l mângâi pe la coadă:
,, liniște, acum lucrează,
când dihania, din noadă
zvârle câte-o căcărează
chiar îmi place Filozoful,
îl întrece pe vadim!
când el își revarsă oful,
de uimire, amuțim.
de l-ar auzi Noica,
în mormânt s-ar răscoli,
când, de mână cu Monica,
încep a bezmetici
sigur, îi admir cultura
-pe care, astăzi o sapă-
când o ia pe invers gura
și preface vinul, apă
s-a plimbat prin multe stații,
fugind fiecare dată
când scădeau niște ovații,
- îi puneau pe firmă pată
se preface că nu-și știe
pielea de dalmațian
mi-e rușine de hârtie
cât a fost de năzdrăvan.
a tot colindat Pământul,
demnitar cu ștaif, nu glumă:
- se îndoaie Multpreasfântul
parcă-ar fi omul-de-gumă
nesfârșirea lui e mică,
și începe la pleșcoi
el, se crede as, de pică
,,metafizicul din noi
el nu-njură și nu țipă.
intelectual rasat,
trece țara-ncet prin pipă,
prin nămeți, la lopătat
se exprimă academic,
dintr-un grup exclusivist
l-am văzut, curând, anemic
prefăcut în animist
nu că-i rea iubirea pură
pentru morți și pentru vii;
dacă scapi prostii pe gură,
bine e să nu le scrii.
ori, atunci când scrie altul
și nu vrei să înțelegi,
nu mai face pe Înaltul,
ca să dai porunci și legi.
de-alde voi sunteți Elita
cu propteaua, ajutorul;
jalnică vă este mita
din condeie, pentru chiorul
prea vă credeți sus, prea sus,
cu toata adunătura
imitându-l pe Iisus,
vai, ați inversat formula
stai puțin, așa, măiestre,
cine vine la agapă
când se vede prin ferestre
cum prefaci vinul în apă?
îți spun sincer: te admir
cum stai îndoit de șale
îmbrăcat în patrafir,
și vinzi lumii portocale
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|