|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Roena Woolf |
|
|
Apar zorile. Picãturile de ploaie bat în geam. Pare o zi posomorâtã. Într-o asemenea dimineaþã sumbrã pun mâna pe telefon ºi spun:
-Domnule doctor, vreau sã fiu congelatã.
-Bine stimatã doamnã, veniþi chiar astãzi la mine.
Înainte de a mã congela, mã întreabã:
-Când vreþi sã reveniþi din nou în viaþã?
-Aºa, cam peste douãzeci de ani.
Semnez formularul în care se specificã durata de congelare. Respir din ce în ce mai rar... mai simt un curent rece... Parcã mã pierd... în clipa urmãtoare simt umezeala. Sã ºtiþi cã am fost congelatã. Cam peste o clipã (aºa mi se pare) deschid ochii ºi... ce vãd? Ploaia cade pe geam; o zi posomorâtã a anului 2025! Încã abia mã þin pe picioare. Intru în camera care e plinã de lume. Femeia care mã îmbrãþiºeazã prima o recunosc: e fiica mea... sã tot aibã vreo cincizeci de ani.
-Aºa, fetiþa mea, sunt din nou aici – încep eu. ªi tata unde e?
-A luat pilule. De patru ani doarme „somnul de iarnã†în mansardã, sus.
-Aºa deci – dau din cap.
Mi-am amintit cã existã ºi o asemenea posibilitate.
-Soþul ºi fratele tãu sunt la serviciu?
-Nu mamã. Acum lucrãm numai douã ore pe sãptãmânã – îmi explicã fiica -, iar în mod obligatoriu trebuie sã dedicãm odihnei ºi distracþiei un anumit numãr de ore. Oamenii adulþi, zece ore zilnic. Cel ce nu respectã acest program este aspru sancþionat. Nu este permis sã te plictiseºti.
-Înþeleg, am replicat. Te rog prezintã-mã celor trei domni ºi tinerei doamne.
-Pãi aceºtia sunt nepoþii tãi, mãmico.
Se apropie câte unul ºi-mi strânge mâna.
-De unsprezece ani sãrutul este interzis – îmi explicã fiica mea. S-a constatat cã prin sãrut se transmite hepatita.
-Mã prãvãlesc pe scaun.
Cel mai în vârstã nepot, cu o bogatã ºi stufoasã barbã, mã previne:
-Bunico, sã nu te atingi de bumbii aceia. Stai pe un scaun de catapultare. Dacã atingi bumbul de sus de sus zbori la Paris, pe cel de sub el – la New York, pe cel de-al treilea – la Moscova, pe-al patrulea...
-În ordine – îl întrerup. Nici nu mã ating de ei. Dar spune-mi, domnul acela care stã acolo, în colþ, ºi cântã mereu, este vreun cunoscut de-al vostru?
-Nu, este programul de televizor tridimensional, transmisie directã din concert. ªtii, cântãreþul acela este fantastic de popular. Te deranjeazã?
-Da. Mã simt ca ºi cum n-aº fi eu în aceastã încãpere cu acel tânãr necunoscut.
Intrã pe uºã o fetiºcanã, având în mânã o tavã cu pahare. E o fatã frumoasã. Îi serveºte pe toþi, numai pe mine parcã nu mã vede.
-Hei, domniºoarã! – o strig eu.
-Ce s-a-ntâmplat bunico? – mã întreabã nepoata.
-Aº fi bãut ºi eu ceva, dar m-a neglijat.
-Nu ºtie cã eºti aici – îmi explicã nepoata. Este robotul nostru cu programul stabilit pentru întreaga zi ºi pe tine nu te are menþionatã pe bandã. Trebuie sã chemãm programatorul. Îþi aduc eu tot ce doreºti! Nu eºti flãmândã?
-Sunt, ce mai, de douãzeci de ani n-am pus nimic în gurã!
Ea deschise o cutiuþã ºi-mi întinse o tabletã albastrã.
-Uite, un foarte gustos prânz! Gustul picant îl dã usturoiul.
Înghit tableta ºi foamea îmi piere.
-Telefon mai existã? – întreb eu, aº vrea sã vorbesc cu medicul meu.
Nepoata apasã pe nu ºtiu ce bumb ºi într-o clipã mã ºi gãsesc în cabinetul doctorului.
-Domnule doctor, vã rog sã mã congelþi din nou. Dar acum pentru totdeauna...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Dac i-a plcut e bine. Mulumesc Lore. Unde s ncadrez textul sta, la altele? Bine. Uf, are i literatura asta attea...
Cu drag,
Roena |
|
|
|
Postat
de catre
Roena Woolf la data de
2006-02-10 09:49:39 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
placut, inteles ideea, dar in nici un caz nu este o schita. mai trec
cu drag, Lore |
|
|
|
Postat
de catre
Loredana Caloian la data de
2006-02-10 09:25:18 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|