|
|
|
|
|
|
|
|
|
Captivă-n alb |
|
|
Text
postat de
Camelia Constantin |
|
|
Mi-e sufletul o frunză în derivă,
Ispititor oceane mi se-ntind,
Cu inocența gândului cuprind
Îmbrățișarea neagră și masivă.
Nervurile aproape nu desprind
În ceața îndesată, posesivă,
Luminile din cioburi de relicvă,
În deznădejdea clipei mă surprind.
Și agățată-n ora cea din urmă,
Prădată de-ntuneric și de dor,
Mi-e sufletul nălucă pe o sârmă.
Narcotic, răvășit și incolor,
Tot cerul peste ochi mi se dărâmă,
E-atât de alb, iar eu nu știu să mor.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
,,Cu inocența gândului cuprind
Cât este viața asta de naivă
O lebădă în visul ei murind,
Cu nuferi peste apa reflexivă
Un Cântec poate însemna derivă
Doar dacă este ultimul colind.
Plecarea nu se face nici șoptind
Când urci pe scara ei definitivă
Când ,,cerul peste ochi mi se dărâmă
,,Captivă-n alb, din curcubeu cobor
Și fur sub pleoape câte o fărămă
E doar trecut. Prezent și viitor
Sunt umbra noastră, pe vapor, la cârmă.
Să vreau, și, la trecut, nu mor
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2013-01-30 15:54:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23961 |
|
|
Comentarii:
120088 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|