FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
“Piesă neterminată pentru pianina mecanică”
Text postat de Ioan Grigoras
Când scutur clapele de la pian,
Cu mâna dreaptă caut si bemol,
Stânga - piciorul tău venusian
Să-l mângâie, plutind în sus, domol.

Solfegii curg și râd în sol major,
Când tu exulți sălbatecă felină,
Obrajii calzi, aprinși ca un bujor,
Revarsă picuri de adrenalină.

Ridici încet micuțul tău picior
Și-apeși o tastă pe claviatură,
În suflet îmi trezești iar un fior -
Săruturi mii peste o partitură.

Prin corzile ascunse în pian
Am rătăcit, de la pantof, un toc
Și fredonând un vals danubian
Pe gleznă-ți las sărutul meu de foc.

Apoi, prin puful moale din covor,
Ne pierdem fanteziile aprinse,
Sorbind din buze dulcele izvor -
Plăcere printre șoaptele încinse.

În noapte, pe sub fumul de țigară
Cântăm la un pian dezacordat
Și voi compune o istorioară
Cu mâna pe un sân ne dezmierdat.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  foarte-abil și talentat,
ca-ntr-un joc cu dambilușcă,
EL, poetu evocat
talpa mușcă, deci... o mușcă!;
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-19 17:36:54
         
 
  Cînd ciup suptil o coardă de țambal
Și mîna-mi dreaptă-i gata să zvîcnească,
Ooo!... simt o kharmă dură de batal
În membrul meu de viță șiekspirească!

(Sau, altfel spus, c-o vorbă mai peltică:
„La freză trag șuroabe a la long,
Secant, simțesc cum ștanga-mi se ardică
Și, între bacuri, se cabrează strong!”)

La si bemol, în labă mi te-nchipui,
Prin vintre-mi face: vvvvum un contrabas,
Iar cînd, înfiorat, jambonu-ți dibui
Adrenalina-mi picură din nas!

O, te evoc în clipa mea lacustră,
Cînd, de pe mal, la fîțe dau, matol,
Te văd urcînd picioarele pe lustră
Și clipocind: plici-plici, din micul ghiol!

Prin cel brădet, valsînd pe apa lină,
Zăresc cum se clătește un bujor,
Și-atunci mă repezesc în mandolină,
Că-mi vine să te... îhmmm... în fa major!

Ci noaptea vine, sting chiștocu-n lac,
Dar fericit că visul mi te dete,
Așa că, nebunatic, mi te fac,
La mîna dreaptă, chiar acum, sonete!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-19 17:27:07
         
 
  deși n-am tras din sticlă nicio dușcă,
citind ce scrie, astăzi, grigoraș,
despre-un sărut pe gleznă, pătimaș,
mă poartă gândul spre "poetul pușcă".
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-08-19 16:00:03
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23953
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE