FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Zeiță egipteană
Text postat de Ioan Grigoras
Ce vrajă mi-ai făcut și ce fiertură
Mi-ai dat să beau, frumoasa mea codană?
Că n-am în gând decât a ta făptură
Și chipul tău, zeiță egipteană.

Castana pielii tale aburite,
Parșivă îmi cutremură simțirea,
M-aprinde-n grabă și apoi, fierbinte,
Mi-arată ce înseamnă înrobirea.

Ce-nseamnă lanțul, dacă-mi pierd cărarea,
Și spinii, când zâmbesc privind spre roze...
Mă crezi sau nu, doar Sfântă Născătoarea
S-ar îndura, de-o rog, să mă salveze...

Și te visez ca pe o fiară blândă,
Prin mâna mea frecându-și galeș blana ...
Oftez adânc și luna tremurândă,
Ghicindu-mi gândul, își clipește geana.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23956
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE