|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bieți manipulatori de realitate |
|
|
Text
postat de
daniel d marin |
|
|
Ce altceva poți întâlni noaptea
decât umbra bieților manipulatori de realitate?
În zonele suprapopulate, după gripă,
vreascurile au început să-și facă cuib
(aviz deținătorilor de trabucuri),
prin blocuri, figurinele își construiesc
cratime, problema e că
se riscă prea mult,
în zonele înzăpezite
pârtiile își fac loc printre oameni.
Dar noaptea totul e ok;
poemul începe și se termină
sub aceeași șină de tramvai,
pe cărarea haosului întâmplările
se consumă în ecouri de haos.
Totul e bine,
copiii valsează în rime, au învățat
să citească și noaptea, la lumina
dintre două valuri succesive
(e vorba de acele serpentine în care
te poți da în leagăn cu ziua de mâine).
În noapte, febra căutărilor
devine act de creație,
pânza freatică a canalizării
e gata să înghită mai departe orice,
dar o vor declara, în curând, insolvabilă,
lingourile de ceară se reasamblează,
după țeapa de soare pe care au primit-o
în coastă.
În spatele panourilor publicitare,
se negociază doza de amăgire post-prenatală;
unii, mai slabi de înger,
s-au cocoțat pe stâlpii de susținere
ai ultimei gări monotone.
Într-un bar de noapte, manipulatorii
îți pot ghici fără bani în cafea,
pe afară: ultimele descărcări de spontan,
câinii fac legea prin locuri condamnate.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
latunski criticul,
mersi! am scris poemul asta in 1999 (an de care imi spusese bunica, pe cand mai traia, ca e ultimul inaintea "sfarsitului lumii"), au trecut, iata, 13 ani, si teoria haosului din noi si de langa noi, poate fi inca validata, cu aceleasi instrumente. sau altele :)
ioan peia,
si eu am retineri.
aici sau in alta parte, imi puteti spune fara nici o retinere ce ganditi, fara nici o teama de un eventual "balamuc" ce-ar iesi. stiu sa citesc si comentariile, si parantezele la comentarii, si parantezele la alte comentarii fara legatura cu textul sau comentariile de sub el. si nici unele din aceastea nu ma deranjeaza. si nici nu ma duc in eroare :)
Radu Stefanescu,
ei, nu-i asa mare surpriza. mai apar.
cand ma mai vedeti, sa bem berea! fara alcool, daca sunteti cu masina.
|
|
|
|
Postat
de catre
daniel d marin la data de
2012-07-21 23:57:22 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scăracu de tine, esculabbe,
Cînd ți-ai dat gradele jos, începuși să te scapi!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2012-07-21 15:28:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s. te-am văzut de cîteva ori pe la piața Moghioroș, alteori pe la Romancierilor, dar eram cu mașina. cînd oi fi pe jos, te invit la o bere, vine și peia. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2012-07-21 15:01:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ce surpriză, Daniel.
sincer, n-am priceput mare lucru, dar nu asta contează.
important e că ai scăpat nebeștelit de Maestru.
n-am nicio îndoială că ar fi făcut-o, dar în fața Mentorului, nu se face.
bine-ai revenit. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2012-07-21 14:59:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
daniel,
Dacă ne vom mai întîlni vreodată, am să-ți pot spune ce cred despre textul de mai sus. Eventual și despre altele aflate pe aceeși linie.
N-o fac aici, pentru că nu vreau balamuc în spațiul cuiva care are, totuși, habar de poezie.
Sigur se vor găsi cîțiva deștepți care, pricepînd mai nimica, îmi vor sări, mai degrabă, mie în cap, decît să-și vadă de bălbîielile lor.
Pe scurt: am rețineri serioase față de textul de mai sus.
Și atît.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2012-07-21 14:39:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
** - pentru reușita încercării de a demonstra teoria haosului din noi și din prejmă. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2012-07-21 13:29:39 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|