|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Lia Tudoran |
|
|
Pentru cã nu am fost în stare sã fac un copil – deºi "a fi în stare" nu are nici o legãturã cu "a voi" – am început sã îmi vãrs pornirile materne asupra capacelor.
Capacele sticlelor de suc. Capacele sticlelor de bere. Capacele borcanelor de maionezã. Capacele de canal. ªi, nu, nu în ultimul rând, capacele butoaielor.
Le colecþionez pe toate într-o camerã ascunsã în care ar fi trebuit sã stea mulþi pantofi. Eu abia dacã am drumuri. De aici ºi inutilitatea pantofilor. A aripilor, implicit.
Le lustruiesc, le-arunc câte o respirare pe chip, le aºez în structuri complexe, concave, parabolele mele – capacele mele. Suratele lor mai îmbãtrânite, dopurile, locuiesc în sertarul de la bucãtãrie.
Aºadar, mie nu îmi curge nimic pe dinafarã. Nimic nu transpare, nimic nu se dizolvã ºi, mai ales, mie nimic nu mi se stricã.
Nimic nu-mi miroase ºi nu miros a nimic.
Nu am inconºtienþa ºi bucuria amestecului.
Oricãrei ameninþãri îi corespunde un capac. E de ajuns sã îl înfiletez pe gâtul unei idei noi ºi nãzdrãvane ºi … gata ! Am sufocat-o.
Cred cã fiecare ar trebui sã poarte cu sine un capac.
Nu doar cãzile ºi sticlele, nu doar butoaiele ºi borcanele.
Ci ºi cascadele.
Mai ales, cascadele.
*
ce ne-am mai distrat am pus piedicã rotirii s-a oprit cafeaua din picurat în filtru
iar esca a rãmas cu gura deschisã lipitã de ecran ca-ntr-un acvariu
dinspre ceasuri se scurgeau niºte centimetri lenoºi de secunde
iar elefantul stã elegant cu piciorul ridicat ameninþãtor
asupra furnicii fãrã sã o striveascã
am încremenit totul am împiedicat timpul ce ne-am mai distrat
ne-am costumat în pãrinþi ºi-n copiii lor nevrednici ne-am reparat ghetele ºi ºoselele
am peticit totul cu însãºi pielea noastrã am luat-o de la capãt
ne-am reinventat amprentele
de data asta vom fi fericiþi
(în acest moment al întâmplãrii, cititorul este somat sã vadã un carusel fiindcã fericirea, în filme, e însoþitã, dacã nu de imaginea unui carusel, mãcar de ideea unui galop, dez-cremenit)
*
acest fruct interzis îºi aratã colþii va muºca el din mine nu eu din el
mã ascund româneºte în þambal ºi gâdil de acolo subsuorile cuvântului
nu mã iubeºte nimeni nu nu aºa cum o faci tu
am întins o gumã sã vãd cât pot sã amân o orã
de la un capãt la altul al cilindrului sã înþelegi cã din nefericire
eu trãiesc numai într-o camerã din ea scriu din ea transmit cãtre tine
semnale tobograme lumini comete respirãri ºi uneori regrete
dacã încerc sã ies mã urmãreºte un duh cu melodia lui de agãþat suflete
deduc un adevãr sãrat dintr-o dulce minciunã mã dezlipesc amical de pereþi
desigur disearã îmi voi bãga iar mâinile printre crãpãturile lor
iubita ta ascultã santana mã urc într-un copac pânã la etajul trei o vãd
ea închide ochii are doar un tricou lãlâu ºi braþele ei au formã de tu
mi-e milã de ea ating cu degetele fereastra o iubesc în locul tãu
prin tine
uneori scoþi pe mânecã un cuvânt care mã paralizeazã zici Foc
ºi ard zici Apã ºi curg zici Pod ºi m-arcuiesc cu palmele mal
nu mã iubeºte nimeni nu nu aºa cum o faci tu
un cãlugãr e ochiul tãu stâng o curvã deplinã e pleoapa ta dreaptã
adicã în lumina vederii eºti atât de uman încât dumnezeu îþi va gãsi mereu o scuzã
am parcat pe locul tãu înjurã-mã îngere dar lasã-mã-n copac la etajul trei acolo unde
iubita ta surdã ascultã santana
*
adrian mi-a dat asearã o idee zice
mã noi suntem douã faxuri paralele scoatem limbile unul la altul limbile noastre de hârtie pline de veºti
zic adrian asta nu e o idee e o fantezie de-a ta suntem xeroxuri prietene
clone ºi duracell
asta suntem
adrian a tãcut
din spatele lui creºtea un cântec cu tâlc
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23969 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|