|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pe cărari uitate și sfinte |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
Nesomnul mi-e somnul tăcerii,în vise
La porți de argint zăvorâte-n cuvinte,
Încalec un mânz cu aripi deschise
Pornesc pe cărări uitate și sfinte.
Umbra celui de azi se strecoară tiptil,
Urcă-n șa, o aud cuibărind împrejur
Ca un plâns, de neplăns de bătrânul copil
Ce se-ntoarce-n surâs, uneori, ca un fur.
Noaptea asta aleargă, cu mine, la trap,
Până-n brațele maicii.Eu, copilul bătrân,
Mă fac mic, mic de tot și din lacrimă scap
Stol de privighetori care-i cântă la sân.
Zâna mea, pe vecie, puțintică la trup,
Cu palat de surâs învelit în tristeți,
Pașii mei inainte, de tine mă rup,
Depărtarea zidește într-una pereți .
Cât te-a nins, cât ai plâns, ce durute fântâni
Lacrimile au săpat pentru fiii străini.
Ce dor greu și purtat ca o pâine în mâini,
Pentru foamnea icoanelor la care te-nchini.
Câtă veghe-n zadar și cât cer ofilit
In privirile tale
Câtă durere ai strâns
Pentru cei ce în vis deseori ți-au venit
La ferestra de Cântec, viscolită de plâns.
Noaptea asta alerg către satul ascuns,
Pitulat printre maci,nalbă și iasomie.
Și mă las de un cântec de leagăn pătruns,
Cum se lasă, de soare, lăstarul de vie.
Mi-l îngână o stea călătoare pe cer,
Ferecate peceți se desfac în suspin,
Mă despart, în oglinzi, de acel care pier,
Să-l întâmpin curat pe acel care vin.
De-al tău dor fără leac, lacrimă m-am făcut
Și din mine-am plecat, să te caut, hai-hui.
Tot pământul călcat, tot pământul durut
Înflorește cărarea pe care să sui.
Toate câte le știu nu înseamnă nimic,
Toate le voi uita, dar rămane misterul:
Cum poți tu, mama mea, să îmi torni, pic cu pic,
De pe buze și ochi, și pămantul, și cerul?!
Cât aș fi de-nsetat, e destul să te-aud
Și tresare-n adânc, undeva, un izvor
Ce revarsă-n artere un Cântec din sud
Și în inimă plouă cu îngeri, de mor.
E destul să te văd, cât aș fi de flămând ,
Și răsare-o pădure de grâu în pustiu,
Iar o mie de sori rumenesc peste gând
Pâinea cea de apoi, de la mamă, la fiu.
Pot să fiu supărat, ochii pot fi ei triști.
Mă alini, mă alinți, cât tu porți undeva
Crucea lumii și-a vremii, ca o maică de Chriști,
Și mă pot răstigni lângă inima ta.
Se dărâmă pereții de atâta pustiu ,
Mă ascund în povestea cea fără sfârșit
Ce adoarme copiii bătrâni în sicriu
Când îi cheamă pământul, ca un sân înflorit.
În privirile tale a venit Dumnezeu
Și îmi spune ce tu în cuvinte nu-mi spui:
Că mâ vor coborî ochii fiului meu
În pamant, și-am s-aud prin vecii ,,nani pui
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și nu am înțeles un lucru, d-le profesor, chiar aveți nevoie de o sperietoare pe Europeea? |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2019-04-07 10:32:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
...ce-i mai sus e rahat liric scris de mînuța mea! dar nu te-ngrijora, nu mi-l halește nimeni e uscat și puturos ca autorul!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 18:43:33
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2019-04-07 10:30:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
tu ai spus-o silică...ce-i mai sus e rahat liric scris de mînuța ta! dar nu te-ngrijora, nu ți-l halește nimeni e uscat și puturos ca autorul! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-04-06 18:43:33 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acum văd că Fantomas a fost în lipsa mea pe aici la mâncat de rahat... liric. Poftă bună! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2019-04-06 18:25:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ps.
mă ierți că insist, da' nu m-ai lămurit cu un amănunt din mirobolantu-ți poem: mînzu' ăla cu aripi de oglindă e fabricat la Industria Sticlei Turda, ori la Murano? e-o chichiță importantă pentru economia mijloacelor tale de producție liricoasă! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2012-04-27 11:09:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
stimabile, întrucît Dragoș Iovan e ocupat nițel să-ți violeze famelia...(aia lirică, fiindcă alta nu-l interesează)îți răspund eu: oprește-te domle' că iote tremur tot, accesele de rîs m-au cuprins fără milă! aluxii nu fac, dar te pot chema la rîndu-mi într-o instanță(dacă insiști), una fără procurori, juzi, avocați sau grefieri, îi zice instanța bunului gust, să ne giudecăm acolo cît de bine ai dres hasmațuchiul...Sie verstehen? |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2012-04-27 11:06:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dragos Iovan, am consultat un avocat;din punct de
vedere juridic ori civil, nu existi.Concluzia: oricine poate sa injure o umbra,cum il taie cheful si caracterul, fara posibilitatea vreunei masuri ponitive legale.
2.Bin acest moment,orice stalcire a numelui meu o voi considera Atingere adusa demnitatii,si, voi proceda in consecinta, chemandu-va eu ,in calitate de parat, la un alt fel de consult decat la cel care faci cu nerusinare aluxie!
3.Din parte-mi, nu-ti vei mai auzi rostit numele... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-27 02:17:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Maestre Rechesan, toate au o limita.Formularea asta
directa, cu subiect si predicat, ,,du-te la un consult" s-ar putea sa te coste ... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-27 01:39:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dragosache,ia priveste putintel mai in urma: de ce te prefaci ca ai uitat ca ti-a fost invalidat, la cererea mea expresa, un text de o mizerie morala fara margini.Zi merci ca nu te-am chemat la tribunal! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-26 22:10:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
hurmu', pe bune du-te la un consult, ți-o spun cu toată sinceritatea, afirmații de genu' " aproape ca mi-ai violat famila in public!" țin de patologic! |
|
|
|
Postat
de catre
Dragoș Iovan la data de
2012-04-25 23:45:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pardon,am uitat ca nu mai vorbesc cu fantomele! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-25 18:28:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da,aproape ca mi-ai violat famila in public! Sa-ti fie tie rusine ca mai undraznesti sa redeschizi acest subiect! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-25 18:26:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mai am o nedumerire:mînzul ăla cu aripi de oglindă e made in Murano sau e confecționat la fabrica de sticlă din Turda? |
|
|
|
Postat
de catre
Dragoș Iovan la data de
2012-04-25 07:55:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
hurmuzache,ești inutil de impertinent! am făcut eu vreo referire la mamă-ta, la familia năpăstuită de tare în care te-ai născut?
Nu, am comentat un text, atît!
N-ai răspuns la întrebarea pertinentă privind pe Christi...aaa, era vorba de pluralul de la Crist! da, vasilache, vezi tu, nu se ortografiază în românește așa...ia-n vezi, că îl coborîm pe sfîntu Nicolae grămăticu din cui! |
|
|
|
Postat
de catre
Dragoș Iovan la data de
2012-04-25 07:53:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gheorghe rechesan,de ziua numeluin tau am tacut malc, crezand cu naivitate ca vei invata si tu ca mai rxista si lucruri sfinte pe lumea asta,
Dar tu mi-ai demonstrat inca o data ca esti incorigibil, nu mai ai pic de bun simt in tine!
Si stiu si de ce; tu nu ai avut mama,te-a nasxut un orfelinat.
Despre dvs ? Nu stie nici acum, mai tarziu si cu atat mai putin, nimeni, decat ca ati fost,
santeti si vti ramane un simplu individ statistic... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-04-24 23:57:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
lamentație desuetă, împănată de clișee.suflu liric coborît ca zborul potîrnichii prin miriști.
ps: specificați curentul, perioada și 2-3 opere ale prezumtivului pictor religios Christie, dicționarele de istoria artelor nu-l amintesc! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2012-04-23 11:24:03 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|