|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Daniela Luca |
|
|
ea era albã ºi bolnavã de aer
îºi acoperea faþa
sã poatã respira
ea era frumoasã ca o pânzã de pãianjãn
þesutã discret între o mie de secunde
cu ochii rotunzi cãutând
nici mãcar de sine nu-ºi aducea aminte
ea locuia într-o casã cu pãsãri
nespus de înalte
îºi amintea cã demult încãlcase o singurã poruncã
a iubit cu patimã un om bolnav de amintiri
plin de plãgi pe picioarele rupte
ea era atât de palidã ºi desculþã în iarnã
îºi rupea memoria la fiecare trecere prin nisipuri
venele-i erau coloane transparente
prin care curgeau lacrimile târzii ale bolnavului
ea nu îndura moartea chema îngerii
fãcea din gânduri culoare de-oglinzi ºi ei treceau
ca printr-o pãdure de oameni
ea purta liniºtea ca pe un animal mut
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Costin, nu ºtiu dacã e oglindã sau e oglindirea altui chip, sau alter ego. Mai am de cãutat. Deºi, da, e ceva arhetipal aici. Mulþumesc. Pãsãrile mele, tu ºtii, sunt pescãruºii. Intrau mulþi în curtea bunicii. :)
Daniela |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 19:25:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Daniela te rog sa scoti nota de subsol. Eu nu am remodelat nimic. Am comentat un poem valoros. Si atat. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2006-02-05 19:02:05 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elena, atât de mult mã poþi îndruma spre a-mi gãsi matca poeticã încât nu pot sã nu mã las modelatã. Am citit agale, pe îndelete. Nimic din ce ai lãsat în comentariu nu e strãin de mine. ªi fiecare venire a ta pe pagina mea aduce un plus de reflecþie. Mulþumesc, recunoºtinþa mea va fi exprimatã pe un volum.
Aº dori sã îmi poþi scrie când doreºti pe adresa din pag. autor.
Am re-postat poezia aºa cum ai modelat-o tu, ai perfectã dreptate.
Daniela, cu preþuire |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 18:52:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Exerciþiu de lecturã
Ea ca o liniºte
Trebuie sã cauþi ca sã poþi constata dacã ai gãsit sau nu. Va fi fost cãutat autoarea culoarea care sã redea insondabilul, inefabilul, indicibilul ? Probabil cã da, deoarece „Portret de femeie” pare a fi rezultanta unor astfel de cãutãri. Este unul dintre tipurile de texte care, într-o lume ahtiatã dupã mizerabilism, morbid, fetid, scatologic, nimicnicism, insignifiant, etc. desemnabile cu un cuvânt prin „antilirism” , îmi fac plãcere când le întâlnesc.
Cred cã toate tipurile de texte pot avea dreptul la un statut ontologic propriu, înþeleg cã multe dintre acestea sunt strigãtele de revoltã ale unui nonconformism atavic, integrat fiinþei umane însã cred, ºi cred cu obstinaþie, cã poezia, marea poezie presupune lirism, imaginaþie, prospeþime, noutate, mult subtext, conotaþii interregnale, foarte multã inteligenþã ºi multe alte categoreme de prin aceste zone semnificante.
Poemul este, ori ar trebui sã fie, asemenea unei invenþii: poate rezultantã a unei activitãþi care presupune multã trudã, poate rezultantã a unei sclipiri pe care o numim talent, la superlativ geniu, însã oricum un unicat semnificant, o „construcþie” autonomã axiologic, relativ uºor decelabilã din mulþimea de „texte” ºi devenitã „TEXT”. Înscriu un astfel de demers de naturã poeticã în categoria a ceea ce eu denumesc „tranzitivism”, adicã reflectarea mediatã în (ori prin) diferite stãri semnificante perceptibile contextual ºi nonlimitativ de cãtre lector, a unor ipostaze existenþiale de naturã realã ori virtual conceptualã, reflectare care se materializeazã într-un corpus semnificant ipotetico-deductiv relaþional, unitar, diferenþiabil de alte corpusuri din aceeaºi categorie, atât ca formã de expresie cât ºi ca fond semnificat. Poate nu voi fi reuºit sã mã explic foarte bine însã, dacã va fi cazul, voi încerca sã detaliez. Oricum aceastã direcþie permite analiza pertinentã a unui text, poate diagnosticarea ºi valorizarea lui ºi separarea de kitsch ºi imposturã, într-un cuvânt de nonvaloare.
Revenind la text afirm de la început cã textul este unul valoros însã, din pãcate, este „garnisit” cu facile metafore în genitiv, împotriva cãrora am mai dus pe acest site o bãtãlie, cu o la fel de talentatã autoare, care a ºi scris un poem care parcã se intitula „Versuri antigenitive”
Poemul începe cu invocarea aceleia cãreia i se face portretul: „ea”. O „ea” uºor imprecisã, aproape arhetipalã din care se poate imagina mulþimea de „ea” particularizabilã ºi care poate deveni „ele”. O „ea” reluatã textual de fiecare datã când se aplicã o nouã tuºã coloristicã portretului. Portret care se dezvoltã sub ochii noºtri sub forma unor „culori” forþã nuanþabile apoi: era albã, era frumoasã, locuia într-o casã, era palidã, nu îndura moartea. Esenþializat acesta este crochiul ca suport poematic al portretului. Portret posibil a fi intitulat cu versul excepþional din final, un vers discret însã ca o apoteozã portretisticã : „ea purta liniºtea ca pe un animal mut”.
Intrând în zona nuanþelor observãm tranzitivismul în desfãºurare.
„ea era albã ºi bolnavã de aer
îºi acoperea faþa
sã poatã respira”
Sigur starea de „albã” în context european nu poate semnifica decât inocenþã, puritate, fericire, care se tranzitiveazã asupra „ei” . Mai aflãm, o nouã tranzitivare, cã era ºi „bolnavã de aer” ca semnificant al vieþii în fapt o condiþionare sine qua non a acesteia. Apoi sensibilitatea ºi discreþia „îºi acoperea faþa sã poatã respira”
Am invocat mai sus facilele metafore în genitiv. Le numesc acum pe toate ºi voi trata poemul ca ºi cum acestea nu ar aparþine textului. Adicã eliminate. Acestea sunt: „umbrele cuvintelor”, „somnul copacilor”, „apele visului”, „umãrul Domnului”, „fluierul inimii” ºi fac un deserviciu poemului.
Frumuseþea ne este relevatã ca fiind aceea pe care o are „o pânzã de pãianjãn /” adicã, tranzitivând, fragilã, cu ochiuri perfecte, dezvoltabilã concentric, imaginaþi-vã ce frumos aratã o astfel de „frumuseþe” care se dezvoltã discret ºi care este vizibilã nu oricui ºi nu oricum. O frumuseþe elaboratã, truditã chiar „þesutã discret între o mie de secunde” O frumuseþe perfectã sugeratã ºi de rotunjimea ochilor aflaþi în stare de cãutare, o frumuseþe de tip acþional aºadar, o frumuseþe neconºtientã de propria frumuseþe. Poate o frumuseþe moralã: „nici mãcar de sine nu-ºi aducea aminte”.
Tot astfel, ºi las ºi altora bucuria de a gãsi conotaþiile textuale, adicã tranzitivând vom „adânci” portretul ºi vom cunoaºte „casa cu pãsãri”, „încãlcarea singurei porunci”, „iubirea omului bolnav de amintiri”, etc.
Nu pot sã nu amintesc ºi versul „îºi rupea memoria la fiecare trecere prin nisipuri”
Portretul surprinde o „ea” complexã, bogatã interior, rãnitã, „desculþã în iarnã”. O „ea” luptãtoare, puternicã aflatã în comuniune cu îngerii: „ea nu îndura moartea chema îngerii”.
Însã, peste toate, poemul surprinde un portret cu „ea” ca o liniºte.
Fãrã metaforele incriminate poemul ar putea arta astfel:
Portret de femeie
ea era albã ºi bolnavã de aer
îºi acoperea faþa
sã poatã respira
ea era frumoasã ca o pânzã de pãianjãn
þesutã discret între o mie de secunde
cu ochii rotunzi cãutând
nici mãcar de sine nu-ºi aducea aminte
ea locuia într-o casã cu pãsãri
nespus de înalte
îºi amintea cã demult încãlcase o singurã poruncã
a iubit cu patimã un om bolnav de amintiri
plin de plãgi pe picioarele rupte
ea era atât de palidã ºi desculþã în iarnã
îºi rupea memoria la fiecare trecere prin nisipuri
venele-i erau coloane transparente
prin care curgeau lacrimile târzii ale bolnavului
ea nu îndura moartea chema îngerii
fãcea din gânduri culoare de-oglinzi ºi ei treceau
ca printr-o pãdure de oameni
ea purta liniºtea ca pe un animal mut
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2006-02-05 18:36:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
e fãcut în oglindã, nu? îmi place portretul în poezie. are dreptate Ioan, ai reuºit sã aeriseºti versul ºi acum respirãm cu toþii fãrã sã fim "bolnavi de aer".
"cana cu pãsãri...", îmi sunã cunoscut. :) |
|
|
|
Postat
de catre
ridic nalbarul la data de
2006-02-05 18:13:47 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
:) am schimbat acum, aºa cum am simþit eu clipa. mulþumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 17:13:18 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mulþumesc, Ioanule, voi þine seama. Voi încerca sã modific curând, acum nu pot. ªi mã bucurã cã eºti aproape ºi îmi atenuezi erorile.
|
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 17:03:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
danielã,
încearcã sã schimbi: "cu umbrele cuvintelor", "somnul copacilor", "apele visului", ºi, în general încearcã sã eviþi genitivãri substantivale. nu merg.
dupã aceea dã-mi voie sã-þi spun cã începi sã simþi foarte bine corespondenþa aerisitã dintre conþinut ºi expresie. ªi chiar sã te felicit!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2006-02-05 16:48:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
p.s. am lãsat singur versul ultim. este ideea "coloanã" a poeziei |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 15:11:20 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Sorin, tu simþi poezia, de aceea am încredere în ce cuvântezi pe marginea ei. Mã bucurã cã þi-a atras atenþia acest portret. Nu pot schimba finalul fiindcã ideea este cã acel "bolnav de amintiri... cu plãgi pe picioare" este cumva adâncit într-o liniºte. "Liniºtea ca un animal mult" este ca atunci când nimic nu mai poate readuce la viaþã. Ca în "Pieta". Iniþial am vrut sã las ultimul vers singur, ca un final rupt de poezie. Dar estetic aratã rãu. Deºi cred cã era mai sugestiv aºa. Mulþumesc mult pentru un comentariu bun, te rog ai încredere în felul în care percepi ºi simþi poezia, fiindcã eºti foarte aproape de autor. Am remarcat asta ºi la alte comentarii, pe alte texte, ale diverºilor autori.
daniela |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-02-05 15:08:05 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Imi place ideea. Nu stiu de ce dar parca se cere un alt sfarsit (tu nu trebuie sa te iei dupa mine, pentru ca eu cu poeziile...). Totusi, prozaic vorbind eu am 'vazut' acea fata precum ingerul copacilor. Mai precis viata personificata in fiinta. Ea este acea fiinta alba, frumoasa, aerul si apa, cea care ajuta bolnavii de amintiri (care din punctul meu de vedere sunt oamenii). Uite, acum ne apropiem de sfarsit:
venele-i erau coloane transparente prin care curgeau
lacrimile târzii ale bolnavului
ea nu îndura moartea chema îngerii cu fluierul inimii
fãcea din gânduri culoare de-oglinzi ºi ei treceau
ca printr-o pãdure de oameni
Ori sa se termine asa ori mai adauga ceva ce subliniaza salvarea bolnavului de amintiri. Ultimul rand nu-l inteleg. Ce zici?
Indiferent ce raspunzi este o poezie ce merita votata. |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2006-02-05 15:01:18 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|