|
|
|
|
|
|
|
|
|
SUFLETUL -ALBATROS RĂNIT |
|
|
Text
postat de
Stelian Platon |
|
|
Albatrosul rănit
Prea departe și adânc țipă-n beznă un albatros,
Ciugulind din valuri Luna, se rotește-n amintiri,
Zborul lui planat atinge surâzând, valul spumos,
Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri.
Țin pe puntea navei sparte, pe genunchi însingurarea,
Pun absența ta în prora și brăzdez oceanul crunt.
Somnoroase mici meduze jalonează lin cărarea,
Navighez sub zări arcate și le sorb timpul cărunt.
Nici nu e cântec mai trist ca siajul navei mele
Trupul tău în falduri albe plutea-n ceață așteptând,
Aveai pe cap tiară sfântă din tremurătoare stele,
Și într-un palid chip de înger noi ne-am contopit plângând.
E doar ecou întârziat acest drum nestăpânit,
Și-o tăcere unde arde albatrosul meu rănit.
24.12.10
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
eminesciană să fie, domnule Platon, dacă așa a căzut, dar încercați să păstrați ritmul și evitați rimele în gerunziu, sunt cele mai fade, mai monotone posibil dintre rimele așa-zis sărace (așteptând-plângând)
de ex, cam așa aș vedea primele 2 strofe
În adîncul întuneric țipă, stins, un albatros,
Luna întristînd în valuri, cu-ale sale amintiri,
Și abia de-atinge apa, că se-nalță, tânguios;
Melancolicele-i aripi, pleoape oarbe, în clipiri.
Pe catargul navei mele flutură însingurarea,
Am năluca ta la prora, și mă las purtat de vînt;
Mincinoasele meduze îmi deschid încet cărarea,
Navighez în voia sorții, nicăieri nu văd pămînt... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2012-02-20 23:12:16 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|