FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Esența argumentației este să nu cazi în autocontradicție
Text postat de Emanuel Cristescu
Există în literatura franceză un personaj destul de pitoresc. Este vorba despre un copil ascultător însă cu deficiențe în înțelegerea situațiilor concrete și adaptarea cunoștințelor și practicii la acestea. Astfel, odată, a fost trimis de mama sa să cumpere niște fulgi. A mers, a cumpărat fulgii, i-a pus într-un coș și s-a întors acasă. Pe drum s-a pornit un vânt și toți fulgii au fost împrăștiați și duși de vânt. Povestindu-i mamei pățania, aceasta l-a dojenit spunându-i bine mă Jeane (Jean îl chema pe „istețul” cumpărător de fulgi) nu puteai să pui și tu niște pietre deasupra ca să nu-ți ia vântul fulgii? Am greșit mamă. Însă am înțeles. De acum știu ce am de făcut. A doua zi mama îl trimite să cumpere niște ouă. Istețul nostru trântește niște pietre peste ouă, chipurile ca să nu i le ia vântul și să nu mai pățească ceea ce a pățit cu fulgii. Vă imaginați ce s-a întâmplat cu ouăle până acasă. Și tot așa istoria este mai lungă. Vedeți ce pot face cu analogia?

Mi-am adus aminte de această poveste pornind de la textul domnului MTL „Esența conceptului „părinte” nu este de A FACE ci de A CREȘTE copii!”. Ce poți să-i spui? Am prezentat „esența calității de părinte”, ca fiind aceea de a face copii, ca să înțeleagă diferența dintre ceea ce am putea denumi „apoftegma meteliană”, „A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii.” și realitatea cognitivă. Adică să înțeleagă inadaptarea modelului la situația dată. Pentru că raportul dintre copii și părinți este total diferit de raportul dintre conducători și popor. Ce înțelege distinsul MTL din această argumentație? Înțelege să o contrazică cu argumentul c㠄Pãi, atunci, pãrinte se numește și nebuna care face un copil și îl aruncã la ghena de gunoi, dementa care își omoarã copiii ca sã fie cu amantul, nemernica sau nemernicul ce-și chinuie copiii cã nu se lasã dresaþi precum un câine și alte mii și poate milioane de MAMIFERE cu denumirea de „homo sapiens” ce-și închipuie cã, dacã au procreeat, deja au fãcut mai mult decât era absolut necesar și obligatoriu.”

Da, distinse coleg. Toți aceștia, că vreți, că nu vreți, că înțelegeți, că nu înțelegeți esența calității de părinte, TOT PĂRINȚI SE NUMESC. Și sunt demni de tot nonrespectul ca să nu spun de tot disprețul! Ajuns aici, se înțelege că tot ce spune și „argumenteaz㔠imprudentul și nepregătitul coleg este anulat de propria zicere. ADICĂ ÎȘI ANULEAZĂ SINGUR ZICEREA. Pentru că singur și-a adus argumentul de a-și demonstra starea de autocontrazicere în care se află! Nu eu am afirmat, „A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii.” Ci distinsul și ușor căzătorul în propria capcană MTL. Nu eu am spus „Pãi, atunci, pãrinte se numește și nebuna care face un copil și îl aruncã la ghena de gunoi, dementa care își omoarã copiii ca sã fie cu amantul, nemernica sau nemernicul ce-și chinuie copiii cã nu se lasã dresaþi precum un câine și alte mii și poate milioane de MAMIFERE cu denumirea de „homo sapiens” Ci același imprudent domn. Așadar „A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii.” este o afirmație fără valoare de adevăr absolută. Ea trebuie adaptată de la caz la caz. Și este greu de demonstrat că unii conducători, în raport cu propriul popor nu se află în cazul al II-lea! Măcar acum ați înțeles distinse și nepregătite, în ale argumentației, domn?

Păi, ca să folosesc aceeași metodă de invocare, cu astfel de argumentație veniți domnia voastră aici?

Am mai spus-o: analogia, ca metodă de argumentație este simplistă și periculoasă. Cu această metodă se poate demonstra orice teză și antiteza oricărei teze. De unde limitele euristice ale metodei și recomandarea de a fi folosită cu parcimonie și numai pentru situații simpliste și cu condiția de a sesiza corect raportul dintre termenii analogiei și situația care se dorește a fi prezentată ca analogă.

Introduceți în „căutare”, pe site, cuvântul „analogie” și veți găsi, la mai multe link-uri, referiri la această metodă. Eu am selectat două, pe care vi le prezint mai jos:

“V-am mai spus: analogia este cea mai periculoasă și facilă mtodă de demonstrație. Cu ajutorul analogiei pot demonstra orice teză și, atenție, antiteza oricărei teze.”

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=40329

“Vă spuneam, și am făcut-o de nenumărate ori, că analogia, ca metodă euristică, este limitată. Și mă angajam și mă angajez în continuare să demonstrez orice teză pe care o va dori cineva utilizând această metodă. Însă atenție voi demonstra și antiteza oricărei teze, utilizând această metodă. De aici rezultă inoperabilitatea cognitivă la nivel superior a metodei. Și, ca să fiu explicit vă voi demonstra că gândacul aude prin picioare: se ia un gândac. Se așează pe o masă. Se ciocănește în masă. Gândacul aude și merge încercând să se îndepărteze. Voi demonstra acum că gândacul aude numai și numai prin picioare. Se rup picioarele gândacului. Se așează pe masă. Se ciocănește în masă. Gândacul nu mai aude și nu nu mai încearcă să părăsească masa. Vedeți ce simplu? Vedeți manipularea? Vedeți viciile? “

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=39635

Așadar, sper că veți înțelege că argumentele din comentariul de mai sus nu sunt pro domo ci ele au valoare, la modul general.

Sigur, eu spunând “esența calității de părinte”, am vrut să subliniez raportul esențial în care se află cele două concepte “copii” și “părinți”. Pentru a pune în lumină incorectitudinea annalogiei cu celelalte două concepte “popor” și “conducători” . “A face copii” poate avea, stricto sensu , acțiunea de proceare însă latu sensu poate avea și accepțiunea de a-i crește. “i-am făcut mari” ori “l-am făcut mare” se spune de multe ori, cu sensul de “i-am crescut” ori “l-am crescut”. Și numai dacă m-aș prevala de acest aspect și toată poliloghia distinsului MTL devine nulă. Ca să fiu și mai dur aș mai putea accentua: “a face copii” stricto sensu este esențial pentru a avea calitatea de “părinte”. A-i crește este subsecvent. Important dar neesențial. Pentru că nu poți crește ceva ce nu ai făcut. Dar poți face ceva ce poți să crești ori să nu crești. Poți crește și copii făcuți de alții calitate în care poți deveni “părinte adoptiv”. Însă mă tem că sunt finețuri care exced limitării argumentative.

În esență, conducătorii trebuie respectați atâta timp cât își respectă cuvântul și cât pot fi identificați cu idealurile poporului și, obligatoriu, atâta timp cât ei, conducătorii, își respectă poporul și respectă voința acestuia. Care, în democrații, se manifestă prin MAJORITĂȚI INDISCUTABILE. Când conducătorii decid care majoritate este bună și care rea, ei, conducătorii, se situează în afara democrației, în afara legii, în afara poporului. În această situație nu numai că nu mai au dreptul la respect dar, democratic, în sistemele democratice, trebuie REJECTAȚI. În sistemele nedemocratice rejectarea poate fi făcută și se face, de multe ori, violent. A se vedea cazul Gaddafi, Mubarak, etc.

Aleșii din Germania, de la ultimele alegeri, deși se află în multe tipuri de incompatibilități, au negociat mai multe luni până au găsit o soluție DAR NU ȘI-AU PERMIS SĂ CALIFICE OPȚIUNEA POPORULUI GERMAN. Poporul alege și este suveran în alegerea sa.

Încercarea de a susține cu analogii de două parale “conducătorii” indiferent de ce fac aceștia ne duce în universul rectangulian. În care mulți dintre noi nu aspirăm a ajunge.

PS. Dacă o faceți din proprie și intimă convingere, distinse MTL, rostesc cu serenitate “sancata simplicitas” și vă las. Dacă o faceți din alte considernte, declinați-vă competența. Sunteți TOTAL NEPREGĂTIT! Cel puțin aici!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Daca spun "trei crai de la rasarit" unii vor intelege ca vorbesc despre Lenin, Marx si Enghels, altii despre magii care l-au vazut pe Hristos. Daca eu l-am criticat pe Basescu, dv credeti ca tin cu USLu' si nu ca ma opun dreptei romanesti. Da, mi-este putin apropiata stanga politica, dar numai pentru ca ea are, sau ar trebui sa aiba, miezul filozofal prin care sa tina cu cei multi. Am votat-o intotdeauna si intotdeauna m-a dezamagit. Pana am inteles ca astept in zadar de la ea o solutie care sa echilibreze relatiile dintre pamanteni.
Dl. Corbu spune "chiar v-am luat în serios cu "forța morală" "a treia cale", chestie subtila de toot. Pentru ca ma invita sa ma ridic, sa ajung in ring adicatelea, pentru a ma face dumnealui ko din prima repriza. Subtilitatea mea nu consta in vreo serpuire sau alunecare pentru a primi ceva onoruri sau aplauze de invins, ci in demolarea pozitiei domniilor voastre. Usl- esichierul politic luat cu tavalugul de la stanga, trecand prin centrul aglomerat pana la dreapta centr-liberala-, anunta ca lupta pentru fiinta umana( pentru primele 3 quintile lazaresciene), cand in realitate isi apara clasa de mijloc, fara sa-i pese pentru cei de jos. Un partid liberal poate sa spuna ca, doar imbogatind un om, saracul va trai mai bine pe langa acesta, dar stanga nu are voie. Politica stangii este de conjunctura, propune masuri dulci, se poarta cu manusi sa nu supere pe careva. Altfel ar fi spus demult: Basescule, te-am lasat cu 900.000 bugetari, cand vom ajunge noi vom da afara 300.000-i tai, pentru ca, pentru a-i plati, ai impovarat poporul roman. Ba mai mult, vom mai da si noi afara inca 300000 pentru a ajunge cat de cat in randul celorlalte state". Falsul este ca se vrea sa se ajunga doar la putere avand nepasare pentru cei saraciti. Nu spune nici macar adevarul care doare, in schimb se opune orbeste la tot ce zice si face Basescu.

Acuma veniti cu violenta si intrebati-ma: tu vorbesti? da tu ce faci?
Va spun: am inceput de 1 luna sa fac un partid. Si zilnic conving oameni sa mi se alature.
"Betivii", va sari in sus latunski, "prostii" va adauga Peia. Adun langa mine poporul roman, asta care e. Intrebare: Dumeavoastra cati oameni ati convins sa vi se alature de cand faceti politica? De ce nu aveti inscris in politica tot poporul roman pana acuma? Daca convingeati de 20 de ani cate 365 pe an(unu pe zi, ca mine) numai unu singur avea peste 7000 de votanti, ori 5000, cati sunteti inscrisi, treceati si de Ungaria si Basarabia.
Nu ma judecati fiindca eu nu fandez, ba chiar o tin langa. Zilnic invit 200 de oameni prin e-mail. Numai sa le scrii cata munca este, dar sa le cauti in caruta cu fan a lui google. Mi-a raspuns chiar adineauri un popa, dupa ce l-am Rugat pe Dumnezeu sa mi-l trimita.
Inchei rugandu-va, cu respect, sa mai analizati odata ce se-ntampla cu lumea asta si, daca nu vreti sa luptam impreuna, luptati pentru fiinta umana, nu mai luptati doar pentru... quintila proprie.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-30 15:58:39
         
 
  Sunt de acord ca respectul trebuie meritat dar, tinand cont ca exista atat un respect interior cat si o manifestare exterioara a respectului, ce nu este obligatoriu sa fie simultane, bineinteles ca in cazul unui parinte denaturat si nebun este foarte greu pentru fiu sa simta respect fata de acesta in interiorul sau. Considerati ca, in acest caz, ar trebui sa-si dea frau liber sentimentelor si sa manifeste si in exterior o comportare nerespectuasa fata de parintele sau? Cat de departe ar trebui sa ajunga aceasta comportare nerespectuasa si cum ar trebui sa se manifeste mai exact: prin dispret afisat fara echivoc, injurii, lovituri sau altfel?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-08-30 15:41:43
         
 
  Unul din motivele importante pentru care Todoraș nu pricepe despre ce vorba socot a fi "fandaxiologia" aia!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 14:26:10
         
 
  "the", evidentilea, vorba englezului!  
Postat de catre sters sters la data de 2011-08-30 13:59:51
         
 
  just because of hte history of this place, mister Emmanuel! Taman de aceea! Pentru ca individul vizat care dumneavoastra nu va intoarce stomacul pe dos, in mine a aruncat cu gunoi. Evident, nebunii ar trebui lasati sa urle, dar ce te faci cu cei agresivi? Pana la urma, tot trebuie sa te ocupi de ei. Aici, exact aici, intervine diferenta notabila dintre mine si dvs: dumneavoastra le puteti explica de o mie de ori, eu o singura data. daca nu se astampara, ii trimit unde le e locul. Adica exact cum ar trebui sa faceti si dvs. nivelul lor de intelegere ii face inapti actului educativ, iar daca acesta mai este si gratuit, nu inteleg de ce va mai straduiti. Probabil aveti numai studenti onorabili, sau o mare si sfanta rabdare fata de sfanta lor mare nerusinare. Va cer scuze daca auzul dvs fin nu suporta adevaruri ca acelea spuse de mine despre ei. Merita insa a le sti, poate vor invata ceva macar astfel. Cu respect, KV  
Postat de catre sters sters la data de 2011-08-30 13:58:28
         
 
  Același tip de neînțelegere ca și în situația fiu-popor, părinți conducători.

Când respecți nu disprețuiești și reciproc. Din motive de antonimie!

Respectul filial nu este un dat. Trebuie meritat. În situațiile calificate chiar de către domnia voastră nu mai poate fi vorba de respect filial cel puțin în primele două cazuri. În al treilea poate fi recăpătat. Însă aserțiunea, în formularea pe care ați făcut-o, tot fără valoare de adevăr certă rămâne. Oricum ați întoarce-o tot prost iese. Pentru că fondul este viciat.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-30 12:02:30
         
 
  "Sa inteleg ca un parinte denaturat nu trebuie respectat? Si ce sa-i facem: sa-l scuipam, sa-l injuram, sa-i dam picioare in fund? Nu ar trebui facuta distinctia intre critica, dispret si lipsa de respect?

V-ați răspuns deja la această întrebare prin calificativele pe care le-ați utilizat: „Pãi, atunci, pãrinte se numește și nebuna care face un copil și îl aruncã la ghena de gunoi, dementa care își omoarã copiii ca sã fie cu amantul, nemernica sau nemernicul ce-și chinuie copiii cã nu se lasã dresaþi precum un câine și alte mii și poate milioane de MAMIFERE cu denumirea de „homo sapiens” Calificativele utilizate denotă clar lipsa de respect."


Sa inteleg ca nu faceti distinctie intre respectul datorat de un fiu si respectul datorat de oricare alta persoana?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-08-30 11:13:54
         
 
  "arat eu a constrangere?"
Nicolae Tudor

În niciun caz. Dar efect al unei constrângeri pare verosimil. Pentru că este dificil de explicat o astfel o schimbare de atitudine politică de un asemenea calibru.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-30 06:35:55
         
 
  "Si cum ramane cu conceptul de ecoliteratura?"

Evident pot fi formulate multiple alte întrebări fără legătură cu subiectul. De exemplu: de ce este cald? ce este timpul? Cum rămâne cu e-urile? Și așa mai departe. Întrebarea nu are legătură cu subiectul. Însă, dacă tot a fost pusă, într-un topic separat voi scrie câteva considerații despre aceasta.


Nu trebuie aplicat si in cazul disputelor politice?

Ce relevanță are pentru subiectul dezbătut? Cred că mai degrabă ar trebui să se aplice "ecopolitica" însă dacă "disputele politice" iau forma unor texte, sigur, recomandabil ar fi ca acestea să fie ecoliterare. Însă, atenție, politica nu este literatură!


Sa inteleg ca un parinte denaturat nu trebuie respectat? Si ce sa-i facem: sa-l scuipam, sa-l injuram, sa-i dam picioare in fund? Nu ar trebui facuta distinctia intre critica, dispret si lipsa de respect?

V-ați răspuns deja la această întrebare prin calificativele pe care le-ați utilizat: „Pãi, atunci, pãrinte se numește și nebuna care face un copil și îl aruncã la ghena de gunoi, dementa care își omoarã copiii ca sã fie cu amantul, nemernica sau nemernicul ce-și chinuie copiii cã nu se lasã dresaþi precum un câine și alte mii și poate milioane de MAMIFERE cu denumirea de „homo sapiens” Calificativele utilizate denotă clar lipsa de respect.


Nu pot sa dispretuiesc pe cineva si totusi sa-l tratez cu respect?

În principiu nu pentru că sunt antonime. Însă stilistic se poate! De exempu formularea: "te respect pentru că te disprețuiesc! poate fi, literar, validă!

În fine, chiar dacă nu va fi fost lămurit totul nici nu va fi rămas nelămurit totul după cum afirma în finalul unei lecții un celebru lingvist!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-30 06:26:17
         
 
  Maestre,
arat eu a constrangere?
Basescu face un joc al puterii si dv va plangeti de abuzurile lui. imi amintesc de dl Nastase la putin timp dupa instalarea ca premier cand a repezit sindicalistii care venisera si ei cuminti, romaneste, cu jalba-n protap. stiti ce le-a zis? "chiar daca pot sa va dau ce cereti, nu va dau. organizati-va, faceti manifestatii si obligati-ma sa va dau! Si-atunci... negociem!"
eu sunt un pic deasupra si inteleg la rece. sa nu vi se para ciudat (fleurs de cucu) atunci cand apreciez un om sau altul (fiecare are ceva bun), politica noua la care insailez ia ce au mai bun sistemele/oamenii lor, dar se opune tuturor.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-29 22:42:28
         
 
  Si cum ramane cu conceptul de ecoliteratura? Nu trebuie aplicat si in cazul disputelor politice? Sa inteleg ca un parinte denaturat nu trebuie respectat? Si ce sa-i facem: sa-l scuipam, sa-l injuram, sa-i dam picioare in fund? Nu ar trebui facuta distinctia intre critica, dispret si lipsa de respect? Nu pot sa dispretuiesc pe cineva si totusi sa-l tratez cu respect?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-08-29 22:24:32
         
 
  Distinse Nicolae Tudor,

Arăt eu a om care ar trebui menajat într-o dispută?

Sigur puteți avea orice opinie. Dar să nu o serviți ca judecată de valoare argumentată. Mărturisec faptul că eu, spre deosebire de mulți alții, chiar v-am luat în serios cu "forța morală" "a treia cale", etc. Nu credeam că vă puteți anula acea "zbatere" printr-un simplu comentariu. Și să intrați, și domnia voastră, în autocontradicție. Dacă sunteți fan președinte ce rost mai au toate cele? Așa de fleurs de cucu? Sunt ușor șocat de schimbarea de macaz. Ați făcut-o cu sinceritate ori din vreo constrângere?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-29 21:28:12
         
 
  Domnule MTL,
Spuneți: "faceam o analogie nu între termenii părinte – conducător ci între „termenii” respect față de părinte– respect față de conducător."

Exact la aceasta m-am referit, în sinteză, și rămân surprins față de dificultatea înțelegerii! Și v-am demonstrat cu propriile dumneavoastră afirmații că vă autocontraziceți. Pentru că la respect v-ați și m-am refereit. Ați spus "„A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii.” Și ați venit cu contraexemplul în care domnia voastră, nu eu, ați demonstrat că sunt părinți nedemni de respect așadar potrivit analogiei domniei voastre și conducători nedemni de respect. Eu doar am constatat starea de autocontradicție în care vă aflați. Pornisem de la premiza că nu veți avea dificultăți de înțelegere! Detalierea termenilor analogiei și a raporturilor dintre aceștia a fost făcută pentru a ușura înțelegerea și ca studiu de caz privind funcționarea mecanismului analogiei. Recitiți textul. Chiar am accentuat "Și sunt demni de tot nonrespectul ca să nu spun de tot disprețul!" referindu-mă la "părinții" prin analogia propusă de domnia voastră, "conducătorii" care se află în această situație. Așadar v-am demonstrat vulnerabilitatea sau limitele aserțiunii "„A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii.” În termeni logici am demonstrat, în fapt, falisitatea ei. Dacă tot nu ați înțeles pot reveni.

Greu cu argumentația asta când îți sunt străine conceptele!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-29 21:20:29
         
 
  conventia este o modalitate de a conduce. opozitia actuala nu a reusit sa convina cu membrii parlamentului sa fie 51%. poti sa fii partid cu 49%, daca esti singur si alte 51 de partide se unesc cu cate 1% fiecare, ele conduc.
in ce-l priveste pe presedinte, el nu trebuie sa aiba majoritate decat inainte de a se vota. nu scrie in constitutie ca daca-si pierde electoratul trebuie demis. sa stiti ca nu tin cu basescu, nu stiu la ce va referiti cu legimitatea, dar nu cred ca-mi trebuie imputernicire sa gandesc sau sa critic/sa fiu in opozitie cu tot.
doar aici, in casa dv, inteleg, din respect, sa nu va supar fiindu-va impotriva.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-29 15:08:20
         
 
  Mult iubite și stimate domn Cristescu,
să fie o întâmplare, o scăpare sau o tactică faptul că, în argumentația unei polemici, mutați „puțin” accentele? Mă acuzați de analogii greșite și vă dau dreptate, pentru că analogiile pe care le-ați văzut și la care v-ați referit nu sunt, întradevar, cele mai potrivite. Dar nu sunt potrivite numai și numai pentru că v-ați dus într-un colț și strigați din toți plămânii, de acolo, să vină toată lumea să privească din colțul dvs. Însă, dacă ați fi catadicsit să citiți mai cu atenție (sau, poate, ați făcut-o?), ați fi remarcat faptul că faceam o analogie nu între termenii părinte – conducător ci între „termenii” respect față de părinte– respect față de conducător. Iar afirmația mea, pe scurt, era că aceleași motive ce îți cer să respecți un părinte, bun sau nebun, decăzut sau nedecăzut din drepturi, sunt valabile și în cazul unui conducător. Așa că, analogia mea nu se referea la doi termeni simpli ci se referea la o întreagă argumentație și motivație. Deci, în susținerea afirmațiilor mele nu are absolut nici o relevanță care este esența calității de părinte, ci care este esența respectului datorat unui părinte. Recunosc însă că m-am folosit de greșeala pe care ați făcut-o, afirmând c㠄esența calității de părinte este de a face copii”, ca să atrag atenția, sa scutur și să incit spiritele așa încât textul meu să iasă în evidența si mesajul să fie livrat. A fost râma pusă să vă atragă atenția de la cârlig și prăjitură în care am băgat medicamentul. Nu mă puteți acuza că fac așa ceva, că ar trebui să acuzați întreaga literatura!
Cât privește stilul meu, nu mă comparați cu vreun alt scriitor, pentru că sunt unic. Nu mă comparați nici cu „Jean” nici cu „Păcal㔠și nici cu „Leana lu Costel”. Comparați-mă, dacă doriți, cu Picasso, pentru că veți găsi, de regulă, nasul argumentației mele într-un colt, ochii în celălalt, picioarele în centru și capul nicăieri. Totuși, dacă cineva mă va acuza vreodata c㠄tabloul” zugrăvit de mine nu are cap, chiar așa inexistent cum pare el, i-l voi arăta, nici în centru, nici în colț, nici în dreapta și nici în stânga, ci exact acolo unde toată lumea poate să-l vadă, dar nimeni nu se gândește să caute.
Și totuși cu respect: să fii iarași iubit!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-08-29 11:07:00
         
 
  Domnule Kosta,

De ce jigniți fără motiv? Și chiar dacă ați fi avut motiv tot nu trebuia să jigniți. Marian Tudorel Lazăr a scris un text. Combateți textul. De ce a trebuit să scrieți "Parintii l-au facut, adica, dar nu l-au "crescut", ca sa zic asa. A avut insa el grija, crescand cat alte doua persoane, si nu numai la capitolul "ego"."? Nici trimiterea la colegul Buricea nu vă onorează. Cum nici marș-ul nu-l onorează pe dumnealui. Încercați și realizați că vă afalți pe un site literar.

Păcat!

Domnule Tudor, CONVENȚIE înseamnă " Înțelegere, acord între două sau mai multe instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective." Și ar trebui respectată de toate părțile care au semnat-o ori care au convenit-o. De ce o parte ar avea dreptul să o încalce iar cealaltă parte să aștepte cinci ani?

Cu privire la opțiunea domniei voastre, ea trebuie respectată ca atare. Însă nu mai aveți dreptul sau mai bine-zis legitimitatea să vă plângeți.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-29 09:36:41
         
 
  Dacă mă muști pe din dos, fără un motiv, îți supun marsh vianu. Dacă ai fi un literat de valoare m-ai ignora dacă nu-ți convine ceva la mine!
Incă o dată Marsh!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2011-08-29 09:18:08
         
 
  Discutia este subtila, seamana cu dilema: cine a fost mai intai, oul sau gaina?
Eu am calitati esentiale de lider si, cu toata modestia, permiteti-mi sa vorbesc despre mine.
M-a nascut o mama proasta si un tata pasager si am urcat treptele devenirii dintr-o rapa. Am aflat (citind sau spunandu-mi-se) ca Dumnezeu a vrut astfel, ca el a potrivit intalnirea parintilor mei si ce a urmat, ca eu sa traiesc cu toata fibra durerea inaltarii si sa parcurg un drum lung. Probabil doar pentru a rosti in acest timp niste adevaruri. Lideranta mea a fost, intr-o prima faza, capacitatea de a intelege mai repede si mai bine decat cei care ma inconjurau si s-a concretizat in nevoia acelora de a-mi cere sfatul. Eu nu stiam ca sunt lider, am devenit pe parcurs, oamenii m-au pus. Bineinteles ca n-am accesat decat cateva pozitii marunte de conducere, acelea ale realitatii in care am fost prezent si unde am facut efortul sa inteleg. Dar nu m-am inscris in cursa puterii, cursa ce presupune contre cu alti candidati, mi s-a parut ceva mizerabil si m-ar fi rupt de oameni, de placerea sublima cand faci un bine exact pe placul lor. Bineinteles ca merita sa lupti daca stii/simti ca poti face un bine universal, dar, intrand in lupta, nu mai conteaza pentru cetateni acel "bine" imediat si necesar lor fiindca lupta politica a discreditat calitatea de lider. Astfel este suficent sa devii ridicol prin emotii, sa ai un nume ciudat, sa fii neplacut vederii, sa ai rude nedemne si cate si mai cate pentru a nu mai conta, cum spune Eminescu, "ce ai gandit"/gandesti in situatia data.
Calitatea unui conducator innascut este ca stie sa organizeze treburile si sa faca reguli bune. Dar conducator poate fi oricine, este normal sa fii conducator; conducem masina, familia, evolutia spre a fi, profesia. Multi sunt deja conducatori ca firesc al pozitiei lor sociale si acceseaza pozitia fara sa aiba si vocatia conducerii. Inveti sa fii conducator din carti, te sfatuiesc parintii. Azi, din pacate, esti conducator numit, ca apartenenta la grup, si executi ordine in schimbul unei sume. Numai ca se vede cu ochiul liber ca in tara organizarea o avem proasta, cum si regulile. Ne-am chinuit sa defalcam alegerile prezidentiale de cele parlamentare pentru a face loc ideologiei politice sa ajunga la mase, si nu trece mult cand vrem revenirea. Ne-am chinuit sa facem 2 camere parlamentare sa nu mai fie posibila dictatura si-acum vrem numai una.
Paradoxal, Basescu este un conducator bun, dincolo de faptul ca nu meritam altceva. Si este doar un joc de interese sa se ceara astazi inlocuirea lui. Am facut cu el o conventie pe 5 ani si trebuie s-o acceptam, chiar daca nu ne convine. De exemplu el are dreptate cu alegerea premierului, fiindca asta spune Constitutia. El spune ca nu va pune un premier din usl, daca in interiorul usl nu exista un partid cu 51%. Si opozitia sare in sus in timp ce Basescu rade de ea ca de un copil care se joaca si cade mereu. Fiindca Basescu intentionat nu a continuat: "dar voi invita usl la negoceri pentru premier, daca va avea 51 %". Fiind un om echilibrat in sfera puterii, va propune un premier din alta parte, asa... ca joc! Si este posibil sa convinga puterea de-atunci sa-l accepte. Este jocul intre puteri. Este viziunea si competenta si poate geniul unui om care a locuit mult timp in mediul puterii, a vazut ce este acolo, are viziunea de ansamblu si este posibil ca propunerea lui de-atunci sa fie mai buna decat a opozitiei de azi.
Vreti sa-l umiliti pe Basescu? Nu va mai impotriviti lui, nu-i cereti sa renunte la un an de mandat, faceti-va politica profesionist, cu vorbe putine si la locul lor, si atunci cand va trebui sa plece o va face plangand. Dar, tu, opozitie de azi, nu esti demna sa conduci tara pentru ca nu esti cu nimic mai buna decat cei pe care-i critici. Oamenii tai de azi sunt cei de ieri, oamenii tai sunt smecherii tarii, parvenitii care fac mizerii in tara la tot pasul. bubuie ziarele cu numele lor si tu n-ai facut reguli interioare incat imediat cum unul dintre voi da motive de barfa sa fie exclus. Ai nevoie de hoti (furi, ar zice latunski) pentru ca ai nevoie de banii lor. Nu intelegi ca politica adevarata se face fara bani, prin convingere launtrica si nu prin cumparare. Aseara am vazut un profesor care a fost dat afara din sistem fiindca avea ideea predarii online a lectiilor. Cea care-i semnase excluderea era doamna Andronescu si o avea la un scaun distanta in platou. Oamenii opozitiei nu au meritul decat sa sunt, ca grupare compusa din oameni cu scoli, dar se supun grupului conducator, si nu-i intereseaza si sa gandeasca ceva ca celor multi sa le fie mai bine, se gandesc la ei, la cum sa se imbogateasca inca. Legile lor difera doar cu 0,5 de-ale oponentilor.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-29 09:14:05
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Meteleul a dat dintotdeauna dovezi solide si de netagaduit de educatie facuta "pe puncte", de grave sechele post-autosatisfactionale, de egoism exacerbat, intr-un cuvant, de proasta-crestere. Parintii l-au facut, adica, dar nu l-au "crescut", ca sa zic asa. A avut insa el grija, crescand cat alte doua persoane, si nu numai la capitolul "ego". Faptul ca incheie cu sintagma ACEEA de un familiarism gretos dovedeste numai ca e din tagma careia singur i se subsumeaza. Singura scapare ar fi sa inteleaga ca n-are nicio legatura cu literatura si sa se duca... dupa Buricea, adica... undeva de-aicea.  
Postat de catre sters sters la data de 2011-08-29 08:33:22
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120086
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE