FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Rodica Elena Lupu
Ce este o cãlãtorie dacã nu o încercare de a vedea cum, în alte condiþii, sufletul nostru rãmâne acelaºi? Ce este o cãlãtorie dacã nu o experienþã capabilã sã verifice, printre întrebãri ºi comparaþii, puterea noastrã de a reacþiona, de a rãspunde? Pentru cã, oricât de modeºti am fi, nu putem sã nu observãm cã important cu adevãrat nu este ceea ce am vãzut, miºcându-ne, ci ceea ce am simþit în miºcare. Iatã, se împlinesc, ani ºi ani de când analizez, cu o ciudatã ºi nostalgicã beatitudine, fotogramã cu fotogramã, filmul unor cãlãtorii nedispãrute în uitare pentru cã au ºtiut sã-ºi lase vederile dizolvate în viziuni ºi întrebãrile pierdute în rãspunsuri, pentru cã au acceptat sã-ºi lase peisajele înlocuite de sentimente ºi adevãrurile irizate de îndoieli. Se împlinesc ani ºi ani de când, înºirând, ca mãrgelele pe aþã, oraºele ºi locurile vãzute, scriind despre ele, descopãr cum un loc celebru abia dacã se mai þine agãþat de amintire, în timp ce altul, prin nimic senzaþional, se dovedeºte a fi ascuns, nebãnuitã, o aventurã.
Mi se întâmplã uneori sã mi se spunã „Am citit ce-ai scris despre Paris, dar Parisul nu este aºa” sau „Nu aºa am vãzut Veneþia”, ºi de fiecare datã mã uimeºte convingere cã doi oameni ar putea sã vadã Parisul la fel, cã despre Veneþia doi oameni ar putea sã aibã aceeaºi pãrere. A susþine o asemenea enormitate înseamnã a susþine nu numai cã lumea din jurul nostru este neschimbãtoare, ci cã noi înºine suntem încremeniþi ºi la fel.
* *
Era înspre asfinþit când am ajuns la Alicante, « balconul Mediteranei ». Soarele, care în mai tot cursul acelei zile de sfârºit de iulie îºi lepãdase cãldura, ºi ce mai cãldurã!, risipindu-ºi densa concentrare de foc asupra pãmântului, pãrea acum istovit, galben, translucid ºi se cufunda lent în mare, dispãrând între cele douã intensitãþi albastre. Se lãsase o liniºte adâncã pretutindeni, iar spuma valurilor, care mai clipeau încã, mi s-a pãrut la rândul ei palidã ºi-ºi lãsa ici, colo câte o luminã sidefie pe nisipul pur ca o pânzã de brumã. Mã simþeam obositã de drum ºi de zãpuºeala orelor de cãlãtorie, dar nu asta mã fãcea sã nu mã bucur de contactul cu marea care mi se deschidea în faþã, cât frãmântãrile din ultima vreme…
Iatã-mã în sfârºit în apa mãrii. Sunt caraghios de singurã, fiindcã e destul de târziu ºi mã bãlãcesc undeva, mai la margine, încercând sã-mi mângâi privirea cu întinderea lichidã ºi fãrã de hotar peste care încã mai zvâcnesc pescãruºii. Soarele a coborât ºi mai mult spre orizont. Raze galbene ºi roºii, rapide ºi împletite cu umbre, sãgeteazã valurile. Din adâncuri izvorãsc alte raze, la rãstimpuri, ºi se pierd pe suprafaþa apei, ca ºi cum ar fi semnale venite de pe insule scufundate, dar când se apropie de mal valurile îºi leapãdã ºi cad sub o adiere de vânt, dar numai atât cât sã încreþeascã suprafaþa marinã, apoi înceteazã ºi aceastã adiere ºi marea respirã parcã adânc, obositã.
Stau singurã aici, la þãrmul mãrii, ºi scrutez întinderile, încercând sã descopãr ceva, dar parcã înadins totul a încetat sã se mai miºte împrejur - doar respiraþia, ampla respiraþie marinã, ºi din când în când un zvâcnet spintecã scurt apele ca o aripioarã înotãtoare. Percepþia este însã pur vizualã ºi nu aparþine nici unei secvenþe logice; ea apare ºi dispare, aºa cum ar apãrea la orizont aripa unui delfin. Impresiile acestea vizuale sunt niºte constatãri simple, pe care cândva, cine ºtie când, le vor scoate la ivealã niºte amintiri. Atunci le voi învãlui probabil în cuvinte alese ºi frumoase, dar acum nu pot sã scriu ºi nici nu am cu ce.
Seara, dupã ce m-am întors de pe plajã, mi-am schimbat hainele cu un pantalon alb ºi o bluzã ºi m-am urcat într-unul dintre numeroasele minicare ce strãbat salba staþiunilor de pe þãrmul mãrii. Am poposit apoi la unul din barurile staþiunii - unde aveam întâlnirea fixatã cu niºte prieteni - bucuroasã sã constat cã sucul de grepfruit, singurul care-mi place e rece. Lângã noi, pe scaunele înalte, doi belgieni, cam cu chef, fiindcã ingeraserã o cantitate serioasã de whisky, îl înjurã pe barman care nu le mai dã de bãut „aºa dintr-o datã!”, se mirã ei în limba lui Voltaire.
- De ce nu le mai dai sã bea? - îl întreb pe barman.
Îmi explicã sumar ºi destul de arogant cã nu au bani spanioli ºi cã el nu are voie sã primeascã valutã. Prefãcându-mã cã-l cred, le explic vecinilor mei cauza ºi ei pufnesc în râs ºi încep sã fredoneze o melodie spaniolã din repertoriul atât de cunoscut al lui Iglesias.
- Asta-i bunã!, râd ei în hohote. Doar bem aici de vreo câteva ceasuri ºi numai pe franci belgieni!
Barmanul îºi dã seama cã mi-au spus cum stau lucrurile, dar nu mai poate schimba nimic. Se face cã nu înþelege...
Am comandat „palla Valenciana”, - asta pentru cã vom ajunge ºi la Valencia - o mâncare spaniolã care am aflat cã se preparã din: carne ºi ficat de pui, pipote, mazãre, fasole verde, orez, suc de roºii, ºofran, sare, piper ºi care este delicioasã. Poftã bunã! Nu uitaþi ºi un pahar de vin!
Când am ieºit, afarã era una dintre acele nopþi de varã pline de mister care, mai ales aici, în acest mic paradis de pe malul mãrii, ale cãrei valuri se izbesc cu furie de dig, nu-þi dau voie sã te gândeºti la somn. Se aude marea, izbeºte cu furie în maluri. În acest loc, unde e cea mai mare deschidere de vânturi de pe tot þãrmul, iar valurile sunt mai înalte ca oriunde, acestea par a încerca un permanent asalt asupra uscatului. Pe cerul de un albastru întunecat stelele strãlucesc intens ºi par atât de jos, încât ai crede cã le poþi atinge cu mâna. Simt nevoia sã colind, sã trag în piept aer curat, ce bine mi-ar face o goanã pe o pajiºte cu iarbã verde!… E liniºte. La aceastã orã, întreaga mulþime care este ziua pe plajã doarme un somn liniºtit, în afarã de câþiva, - care se înfundã în câte un bar sau într-o tavernã de noapte pânã-n zori. Somnul acestora e mai mult pe plajã...
* *
De dimineaþã, vântul a început sã sufle, însã un vânt cãlduþ ºi înviorãtor. Între timp, soarele se înãlþa pe bolta albastrã, razele sale, acum mai puþin orizontale, se împurpurau. Lumina sa se transforma în cãldura care ne învãluia. Marea era liniºtitã, fãrã valuri, iar apa era limpede ºi foarte micã pe o distanþã de zeci de metri de la þãrm. În aceste condiþii, copiii, chiar ºi cei mai mici, de unu-doi ani, se jucau fãrã teamã în apã, în timp ce pãrinþii îi priveau de pe plajã. Era liniºte ºi soarele continua sã se înalþe pe cer. Adierea vântului era acum caldã. Soarele, cu cât se ridica mai sus, cu atât razele lui cãdeau mai perpendicular pe plajã. Din înaltul cerului se revãrsa o ploaie de luminã; vasta rãsfrângere a luminii de cãtre marea albastrã se uni cu cãldura soarelui; nisipul a început sã se încingã ºi sã mã încãlzeascã. Soarele continua sã mã învãluie în razele sale mângâietoare, acum foarte fierbinþi. Vântul, vânt de amiazã ºi de varã, se apropia de mine ca o gurã suflând uºor. Pacea mãrii era de nedescris… Murmura ca o doicã lângã pruncul ei.
Am admirat tot ceea ce am putut cuprinde cu privirea. Eu cred cã se greºeºte mult cã nu se dã o lege a prostului. Altfel cum îþi explici cã noi am ajuns aºa... Suntem în urma acestora cu cincizeci de ani.
Ce pot sã spun? Un lucru e cert: Iarba verde de acasã sã mã rãtãcesc prin lume, nu mã lasã.
Oricum, eu rãmân mai optimistã cu vreo zece-douzeci de ani. ªi încã ceva: „Nu uita cã o generaþie este un derivat istoric, care a moºtenit pãcate ºi va lãsa pãcate de moºtenire! Nu despera de îndreptarea relelor materiale ºi de cucerirea unei stãri mai bune de omenie ºi de dreptate! Nu te uita în lãturi, ci tot înainte..”, cum bine spunea, al nostru, Caragiale.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  O calatorie pe care eu deja am trait-o... Prin intermediul cartilor daruite de Elena. Iti multumesc inca o data.

  
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-02-01 14:46:39
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  O călătorie pe care spiritul fiecăruia dintre noi, şi-o doreşte !
Mulţumim Rodica-Elena 		 
Postat de catre Marian Badea la data de 2006-02-01 13:41:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23972
Comentarii: 120095
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE