PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cartea Irinei -7 Text postat de nastia muresan Privesc zarzărul înflorit din spatele pavilionului nostru. Mi-e dor să miros flori....acestea n-au miros. O chinezoaică în pijamale, pălărie şi papuci de odaie din catifea roz a trecut pe lîngă noi gesticulănd, vorbind de una singură, oprindu-se în loc, apoi luând-o înapoi...suntem lângă psihiatrie, o clădire cu un singur etaj, pe malul lacului. -Undeva, în spatele parcului, există cireşul perfect, zice Irina. Plin de flori, flori mari, alb-roz, frunză lângă frunză, o coroană imensă. Ne-am făcut poze cu cireşul perfect, l-am luat in braţe, m-am lipit de el. L-am mirosit şi l-am pipăit. Era din plastic. Îţi vine să crezi ce-s în stare chinezii ăştia? Te duc să-l vezi. În spatele parcului jumătate din munte a dispărut, am numărat 12 buldozere si excavatoare, chinezi în salopete galbene mişunau printre grămezile de pietroaie uriaşe căzute la poala jumătăţii de munte rămas în picioare. Nici urmă din cireşul perfect. Nu trecuse o săptămână de când Irina îl luase în braţe…şi acum sălcii tinere, gata înverzite, sunt plantate lănga peretele vertical şi feţuit ca o oglindă al muntelui mâncat pe jumătate. A nins peste noapte la înălţime, dimineaţă lăptoasă şi rece, în depărtare abia zăresc crestele înzăpezite. O chinezoaică de la 8 a zis 'sunny day today' şi aproape că o cred, o fi ştiind ea ceva. A sosit rezultatul la ultimul MRI, de vineri. Nu e cel pe care-l aşteptam. Nu ştiu cum să opresc disperarea să ajungă la Irina. De ce n-am învăţat, de ce nu ştiu cum s-o apăr. O ţin în braţe şi ea plânge în hohote, Matias e speriat şi se caţără pe noi, începe să ţipe. Vreau să coboare linişte din cer peste noi. Doamne, ne vezi? Încep să vorbesc, o mângâi pe Irina şi vorbesc…Irinel, încercăm altceva, plecăm de aici undeva în Europa, mergem în Turcia, la Anadolu, le scriu astăzi, îl sunăm pe Juan şi-i spunem, nu renunţăm, noi suntem fete curajoase şi facem tot ce trebuie, nu mai plângem, de ce să pierdem timp, hai să vedem …am citit despre o fată din România, aproape fără speranţă, a mers acolo şi acum e bine, e bine, înţelegi..? Inţelegi, Irinel? Scriu la clinica din Turcia, vine lângă mine şi mă ia în braţe, îşi pune capul pe umărul meu…mai avem o speranţă, nu e totul pierdut, Irina nu mai plânge. Aşteptăm să vină dr. Li, azi nu vine. Poate mâine. Au adormit, Irina s-a încolăcit în jurul lui Matias, o placentă invizibilă i-a adunat încă o dată şi îi ţine la un loc. Chinezoaica de la 8 a avut dreptate, a ieşit soarele. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Tea, memoria mea a capatat rang de Loc...singurul unde o pot gasi pe Irina. da, cred ca ma si feresc, cumva, de patetisme si daca tu spui ca e asa, e ok. Irina ura patetismele..:) iti multumesc ca vii aici.   Postat de catre nastia muresan la data de 2011-03-06 08:37:35               Nastia, memoria fiind singurul loc unde nu intra nimic altceva decat dorim noi ...sa intre, ne apartine in totalitate si, sigur, ne cufundam in ea fie ca ebine ce facem fie ca e rau. Imi place scrisul tau, curge firesc, fara patetism, pur si simplu...ca viata. regards, tea   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-03-04 19:34:59               Va multumesc, poate ma repet, dar nu mai conteaza...am indoieli in legatura cu ce fac eu aici dar nici nu pot renunta, pina la urma memoria mea e singurul loc unde mai pot da de Irina si de tot ce este ea... am nevoie sa pastrez toate acestea.   Postat de catre nastia muresan la data de 2011-03-03 16:10:37               Impresionant si foarte bine scris. *   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-03-02 17:48:59 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE