|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pereți-stetoscoape |
|
|
Text
postat de
Bot Eugen |
|
|
vocea-cuțit; pe măsură ce îl gândesc, altcineva îl recită ...
varianta 2
Casă suspendată în aer
cu ziduri care foșnesc noaptea din aripi
împietrite în zbor vertical ...
echidistant față de pietre și față de păsări,
cu scaun la cap,
în capul oaselor pe un scaun,
îmi închid ochii și derulez
cu încetinitorul imagini alb-negru
din filmul developat
în obscuritatea albelor nopți.
pe măsură ce imaginile se succed,
începe să cadă tencuiala
de pe un perete fragil
în fragilitatea unui altfel de perete.
devin conștient de existența lui
și el - tot mai plin de sine, tot mai greu -
se rostogolește încet ca o bilă metalică
dinspre o tâmplă către cealaltă,
în timp ce chipul meu se oglindește,
trecând prin fața ferestrei,
tot mai palid, mai depărtat...
dincolo de reflexia lui,
de la stânga la dreapta -
spitalul, biserica, cimitirul ...
pe măsură ce îl retrăiesc în tăcere,
ca pe un regret nemărturisit,
(că n-am avut tăria să îl sugrum din fașă),
undeva în apropiere, dincolo de ziduri,
o voce străină dă glas poemului meu pe care
eu nu-l voi mai scrie niciodată. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23961 |
|
|
Comentarii:
120088 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|