PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Înfrângerea cailor troieni Text postat de Marian Tudorel Lazar Prima oară când am auzit de o lovitură de stat, era prin anii ’80, pe când eram elev al unui liceu militar. Făceam parte dintre puţinii cu „origine sănătoasă” , cu un tată ţăran get beget, pe când ceilalţi, majoritatea, aveau „origine şi mai sănătoasă”, fiind fii de cadre de partid şi stat, de ofiţeri superiori din armată, miliţie, securitate. M-am bucurat că acea rebeliune împotriva lui Ceauşescu nu a izbândit şi, cu această ocazie, am aflat că nu a fost nici prima de acest fel şi probabil nici ultima. Ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost faptul că această rebeliune s-a bazat pe armată, mai precis cadre militare superioare. Nu cunoşteam istoria comunismului cum o cunosc acum (că nu aveam de unde), nu ştiam de epurările care au tot avut loc în armată de la Gheorghiu Dej şi Ana Pauker încoace, dar tot m-am mirat că nişte militari au încercat să-l dea jos pe şeful statului. Acum însă mă mir mai tare ca atunci, tocmai pentru că ştiu despre amploarea măsurilor luate de comunişti împotriva tuturor susţinătorilor vechiului regim „burghezo-moşieresc”. Pe de altă parte, înţeleg că orice ţară are nevoie de armată, poliţie şi securitate şi nu poţi schimba astfel de structuri peste noapte. Dar nu le poţi nici păstra, când intervine o schimbare de regim. Ce faci atunci? Începi să tai din capete. Şi tai, omori, îndepărtezi, trimiţi la canal sau poate în Siberia şi nu te opreşti, stai zi şi noapte de pază, cu „foarfeca” în mână, gata să stârpeşti orice nou cal troian tăcut până atunci dar care pare să-şi deschidă burta, adică gura, şi să scoată sabia, strigând. Şi, slavă domnului, este de aşteptat ca orice aparat militar aflat după un proaspăt transplant de cap, oricât de docil s-ar arăta faţă de noul regim, să conţină mii de alţi cai troieni, care numai ei înşişi şi Dumnezeu din cer ştiu de partea cui luptă soldatul din ei. Acu, revenind la liceul pe care l-am urmat şi care pregătea viitoare cadre ale armatei, conţinea el oare cai troieni ai vechiului regim „burghez”? Puţin probabil, ţinînd cont de faptul că trecuse atâta timp de la revoluţia comunistă. Era de aşteptat chiar ca întreaga armată să nu mai conţină astfel de cai troieni. Totuşi, până la urmă, întreaga armată s-a dovedit a fi tocmai un astfel de cal troian, care a fraternizat cu populaţia şi l-a dat jos pe Ceauşescu… Ce am învăţat din toate acestea? Că „troienii” nu sunt uşor de învins şi nu se materializează totdeauna prin cai enormi, care să îţi sară în ochi, ci au învăţat între timp noi metode de camuflaj. Şi în mod sigur o armată moştenită dintr-un vechi regim conţine mii de viitori cai troieni, gată să-ţi distrugă într-o clipă munca de o viaţă… Să nu fi ştiut asta „capitaliştii” care, încă de la Napoleon, visau concret şi planificat la o Europă condusă de un singur monarh? Să nu fi ştiut că structurile militare, oricît de epurate ar fi şi oricum s-ar face această epurare, reprezintă un pericol latent şi imprevizibil? Sigur că ştiau! Ca dovadă, au ştiut şi cum să acţioneze. Şi iată că, după o perioadă în care militarii au tot fost încurajaţi să plece, fluturându-li-se pe la nas lucrul cel mai fără de miros din lumea asta, banul, a venit timpul ca să li se dea lovitura de graţie. Că ei nu au văzut-o, nu au simţit-o şi nu o văd nici chiar acum, cănd le-a pătruns deja în carne, este problema lor. Dar un soldat, ca să nu mai fie periculos, nu este de ajuns să-l dezbraci de uniformă, ci este nevoie să îi iei şi sabia. Şi care este „sabia” cu care se luptă, actualmente, „cavalerii fără armură”? Tocmai lucrul ala fără miros ce le-a fost fluturat pe la nas: banii! Vor izbândi deci militarii în lupta lor? Îşi vor recâştiga vechile privilegii, vechiul statut şi mai ales veniturile după care plâng? Da, la paştele cailor…troieni. Dar, ups, acesta a şi venit şi, ghici, ce s-a tăiat? Aţi ghicit, s-a tăiat Calul Troian! Definitiv. Dar este doar părerea mea. Le sugerez totuşi tuturor nemulţumiţilor să citească sau să recitească anumite capitole din Apocalipsa creştinilor, unde se vorbeste de „o femeie cu o cunună de douăsprezece stele pe cap” şi „copilul ei de parte bărbătească” ce va păstori „TOATE NEAMURILE” cu „un toiag de fier”. Nu simţiţi toiagul? Nu vedeţi cununa arborată lângă acvila şi bourul de pe tricolor? Nu ştiţi care este „copilul de parte bărbătească” ce domneşte tot mai autocrat în ultima vreme? Iar dacă vedeţi şi înţelegeţi acu că până şi Dumnezeu este împotriva noastră şi a pregătit asta de acu două mii de ani, nu ar fi mai bine să vă întoarceţi, în sfârşit, spre voi înşivă şi să vedeţi cu adevărat „ce este putred în Danemarca”? Să fiţi iubiţi! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Pe de alta parte, nu pot sa nu fiu de acord ca finalul sufera de lombosciatica. Da tot ii bine si asa.   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-19 23:35:50               Final militant-sectant...? Cred ca preferam ceva de genul "cununa UE si zisele Apocalipsei iaste doar o potriveala", o coincidenta "coincidenta" samd. Da e bine si asa.   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-19 23:34:05               Acum, în Danemarca, putrede sînt doar flecurile din pantofii lui Hamlet. Acum, în Transnistria, putrezi sînt doar hamleţii mei... ...băi, păi ăsta poate fi un poem, de ce să arunc eu orzul pă gîşte, ai? hai, pa, mult pa...   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-01-19 22:16:56               Minus finalul militant-sectant. În introducere şi cuprins - bine. Perseverezi pe tărîmul Eu(ro)terpei - în context muzical.   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-01-19 22:12:14	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23961 Comentarii: 120088 Useri: 1426
ADMINISTRARE