PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
De ce "Haina-l face pe om?" Text postat de Veronica Pavel Zicala cu privire la haina care-l face pe om m-a obsedat de când eram mică. „Mamă, de ce se spune că haina îl face pe om?” am îndrăznit s-o întreb pe mama, deşi ştiam că nu trebuia s-o deranjez cu prostii pentru că era întotdeauna ocupată. Speram, când mă hotăram totuşi s-o deranjez, să-mi dea răspunsuri lungi care să confirme, indirect, validitatea întrebării mele. „Se spune aşa pentru ca oamenilor să li se recunoască funcţiile. De exemplu, a continuat mama, haina militară le spune celorlalţi că persoana care o poartă e în armată. Ba mai mult, după epoleţi se poate vedea şi gradul militar al persoanei, ceea ce e foarte important pentru soldaţi, care trebuie să respecte anumite reguli de comportament în funcţie de ierarhia militară”. Lungimea răspunsului m-a impresionat şi, pentru o vreme, m-am mulţumit cu explicaţia dată de mama. Încercam să fac analogii cu armata şi mă gândeam, când vedeam oameni în diverse uniforme, că hainele lor sunt pentru identificare. Era logic. Doctorii purtau halate albe, deci cineva cu halat alb era, pentru mine, doctor şi chiar mi se părea curios că pediatrul meu, pe care mama îl chema să mă vadă acasă când mă îmbolnăveam, nu avea halat. Ce-i drept asta-mi plăcea, mi-era mai puţin frică, îmi spuneam că fără halat nu va atinge instrumentul de tortură, siringa! Mi-aduc aminte că fratele mai mare şi cu mine am primit odată cadou de la o mătuşă două tricouri cu acelaşi model, dar de mărimi diferite. Am iubit imediat tricoul, era cu dunguliţe colorate şi l-aş putea şi acuma desena, dacă aş avea talent. Visul meu era ca fratele meu şi cu mine să ne îmbrăcăm la fel, ceea ce nu se întâmpla, pentru că el creştea repede şi îi trebuiau mereu haine noi, iar eu le purtam pe cele care-i rămâneau lui mici. Nu eram geloasă pe hainele lui noi, dimpotrivă, eram mândră să port hainele lui pentru că de mică mă gândeam că era mai bine să fii băiat decât fată! Treaba cu îmbrăcatul la fel n-a mers, pentru că fratele meu n-a vrut niciodată să poarte acel tricou în acelaşi timp cu mine. În schimb, când venea iarna şi hainele groase mergeau „la naftalină”, lacătul celor două lăzi pline cu haine vechi se deschidea şi noi, copiii, aveam ocazia să scormonim în ele. Erau acolo tot felul de pălării, un joben, rochia de mireasă a bunicii, pelerine, o robă de avocat, o pană de struţ, pantofi cu tocuri, poşetuţe, înfine, era o fericire să ne costumăm. Fratele meu avea o fantezie nebună si, după ce se costuma, începea să „joace teatru”, desigur improvizat, iar succesul la mine, unicul spectator, era asigurat. Şi atunci, de mică, mi-am dat seama că hainele nu sunt numai pentru propria identificare, dar şi pentru schimbarea identităţii. Te costumezi şi te dai drept altul. Mi-a plăcut ideea şi am început să mă gândesc că, dacă un non-doctor îsi pune halat, lumea îl ia drept doctor. Aşa se face că atunci când fratele meu s-a dus la şcoală şi a trebuit să poarte uniformă, i-am cerut mamei să-mi facă şi mie uniformă de şcolar, ca să mă dau mare. Nu mi-a mers, am avut drept la şorţul pepita numai după trei ani, când am intrat şi eu în clasa-ntâia. Uniforma de şcoală mi-a plăcut pentru că mă făcea să simt că aparţin unei „colectivităţi” şi nevoia mea de apartenenţă mai dăinuie în mine şi astăzi. Mai erau şi dansuri în care fetiţele trebuiau să fie îmbrăcate la fel, fie în flori, fie în costume ruseşti (cu fustă roşie cu volan, largă şi lucioasă, bluză cu mâneci bufante, cizme roşii de pânză şi „cocoşnic”, o coroană de flori artificiale cu multe panglici colorate). Îmi plăceau costumele, când le îmbrăcam deveneam la fel cu fetiţele de lângă mine. Numai la idei vroiam să fiu originală, la haine vroiam să fiu ca ceilalţi. Din păcate, mama nu prea era de acord cu participarea mea la dansuri, asa că rar am avut ocazia să mă costumez. Dar, atunci când am făcut-o, am fost fericită. Şi, în acel moment al copilăriei, am început să mă gândesc: dacă sunt fericită când mă îmbrac într-un anumit fel, atunci poate că exact asta înseamnă că „haina-l face pe om”. Eram deja mai măricică, nu o mai deranjam pe mama cu întrebări, discutam cu fratele. Iar el era omul cărtilor. Mi-a arătat niste cărţi cu poze, explicându-mi că hainele puteau da informatii asupra statutului social al purtătorilor. Şi asta în toate ţările şi în toate timpurile. Tot identificare, mi-am spus în gând. Zilele trecute am văzut la televizor parada de Thanksgiving din New York, care s-a încheiat cu un superb şi bogat car alegoric reprezentându-l pe Moş Crăciun pe o sanie trasă de reni, iar în faţa unei căsuţe roşii, pe acelaşi car, era şi „Mrs Claus”, cum zic americanii, (în traducere „Madam’ Crăciun”), îmbrăcată cu o strălucitoare rochie bufantă de catifea verde, cu multe podoabe. Ei bine, când am văzut-o, mi-am dorit grozav să mă îmbrac cu acea rochie. Nu ca să arăt frumos, nu ca să par altcineva decât sunt, ci pentru ca lumea înfine să mă creadă că de fapt eu sunt adevărata, chiar adevărata „Mrs Claus”! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   hainele, spre-a nu o face, sa nu-mi dea bine raportul, secretarei mele-i place sa-si dea jos pan' si chilotul.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-12-06 11:47:56               spre-a convinge-o fata faina ca nu-i facut din surcele, flacaul, pe langa haina si-a mai scos si toate cele.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-12-04 03:33:44               Tea, Eu vad putin altfel: naivitatea e un fel de credulitate bazata pe lipsa de experientza si, eventual, lipsa de cunostintze. Candoarea este o seninatate cu care poti privi lucrurile (asa cum o fac copiii) si implica si ea o credulitate, dar altfel decat cea provenita din "naivitate", pentru ca aceasta credulitate exista in ciuda faptului ca stii cat de afurisita e viatza! Continui sa "crezi" in tot felul de minuni, desi stii bine la ce te poti astepta. naivul crede numai cand nu stie la ce se asteapta... Infine, cam asa vad eu si, cum spuneam, e chestie de nuantza, cred. Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-12-03 22:57:29               Nop! Naivitatea are profunzime,e structurala, candoarea e o chestie de suprafata, nu cere niciun efort, o ai e "bine merci", n-o ai, eh, se poate trai si asa... cam asa mi se pare mie calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-12-03 22:40:43               Tea, Multzam de vizita si com! Esti sigura ca "naiva" e cuvantul potrivit? Oare "candoare" nu s-ar aplica mai bine? E chestie de nuantza, cred ca naiva nu mai sunt de mult! :))) Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-12-03 22:27:41               Numai tu te poti intoarce cu asemenea naiva intensitate... Lumea copilariei ne"sta la dispozitie" tuturor, dat nu stim s-o vizitam asa cum trebuie-ca tine! Calvar vot   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-12-03 16:13:34               Am primit inca o stelutza! A venit pe furis, nopatea, cum venea Sf. Nicolae pe care intotdeauna, copil fiind, il asteptam cu infrigurare si, fiind mica si nestiind exact cand e noaptea de 5 spre 6 decembrie, puneam papucii frumos aranjati in fiecare seara. Iar cand el venea si gaseam in papuci un "ceva" cat de mic, acel "ceva" revarsa asupra mea o luminitza asemanatoare cu cea pe care am gasit-o azi. Foarte multumesc! Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-12-03 15:39:29 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Nene Genu, Esti inepuizabil si de fiecrea data lectura catrenelor matale imi scoate hohote de ras! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Latunski, Spasiba pentru steaua de maior! :)) Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-12-02 21:12:04               e ca don' Mitică, fără alea...   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-12-02 20:49:03               Ce-ar spune drept-credincioşii dacă ar afla că nici iertarea nu le este la îndemînă? Apoi, cum puteţi să ignoraţi un păcătos care-şi doreşte măntuirea? Ori integrarea lui între cele patru fluvii, ce udă(fără irigaţie) grădina raiului. Că irigaţia fără ploaie...   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-12-02 20:46:21               Nu ştiu să dau voturi! Chiar nu ştiu şi mi-e ruşine să întreb cum se face. Da-ţi dau o stea din inima mea şi de pe epoletul meu. Eram maior!!!   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-12-02 19:42:59               De ce "Haina-l face pe om"? (Intrebare nevinovata pusa de Veronica Pavel la care, dupa o experienta de-o viata, cred ca pot sa-i dau un raspuns potrivit) spre-a-mi dovedi ca nu-s om ci-unul dintre animale, Ninocica de la Sovrom ma desbraca, scurt, de toale.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-12-02 19:13:37               Latunski, Ma bucura prezentza ta! Sigur ca ai dreptate, sunt mult mai multe semnificatii ale zicalei decat cele la care m-am referit eu! In ceea ce priveste restul, ce, te dai bine pe langa Mrs Claus ca sa-l convinga pe Santa Claus sa nu-ti mai aduca un bici, ca in fiecare an de Sf Nicolae, ci un cadou (ca de exemplu niste ciocolata) de care sa se bucure mai ales Ninocika? :))) Nu pot sa-mi dau singura vot, deci nu pot semna "Vot-Vero", cum iti place tie! :)))   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-12-02 18:53:58               Vero, haina nu-l face pe om, dar îi dă prestanţa ancestrală; e deosebirea dintre sclav şi stăpîn, dintre omul de rînd şi cel împopoţonat cu atributele funcţiei sau statutului social. Aşa a fost în Sumer, în Akadia, în Egipt, în Grecia etc. Nu numai: şi meseriile erau moştenite. Nastratin dădea de mîncare la ţoale; oare de ce? Spune tu, că Latunski nu se supără. Mrs. Claus, am avut nevoie de oarece timp pentru a descoperi în tine un un om, o minte, să mă ierţi că am fost obraznic!!!   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-12-02 17:10:14	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE