FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Lunea se moare uniform
Text postat de Adrian A. Agheorghesei
Iașiul –
salon cu igrasie palidă
și gresie indigo la capete;
se-ncrețește plafonul,
picură pene,
șifonierele șifonate aprind pionezele,
pe la sertare, moliile întind cămăși negre
din satin,
furnici cu eșapament drăcuie metalic,
grăbind statul*,
lustrele-n două picioare,
fixate de podea,
se-ntreabă de oră, de var, de wați.

Lunea –
ghiuj fumând ceață,
lângă cântarul de subraț;
două omizi blonde își cântăresc plasticul.
un puric cu ghiul, aerul
trei buburuze, punctele din spinare,
o larvă îmbrăcată-n cerneală, absențele...
Toată lumea cântărește la fel,
pe cinzeci de bani.

Poetul –
arbore cu umbrele suflecate,
între două statui,
sprijinind salonul;
dimineață și-a peticit amintirile,
a vorbit despre fugă cu un melc;
pe la prânz,
clătindu-și crengile cu un sonet
și părându-și existențial,
și-a scrântit o frunză;
pe seară,
a jucat dame cu bustu’ lui Topârceanu,
iar acum simte că-l ia cu singurătate
și cu moarte tipic poetică.
Într-un exces de furie,
clipind din deget,
ar putea să dârâme salonul.
Dar ce folos,
când se moare atât de uniform.

Pe la sertare,
foșnind,
se sting
pionezele.


*cu sensul faptului "de-a sta"

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Adrian, mersi pentru explicatii...

Voi reciti mai atent poemul...

Cristi

 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2010-11-22 23:50:37
         
 
  err. exista....seara buna...

scuze
calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-11-22 23:23:21
         
 
  Nimic nou, Adrian!

Ceea ce simtim cand scriem este atat de personal incat ecoul poate exista sau nu...
pe urma, exista mai totdeauna o bariera de comunicare pe care unii o trec altii nu, dar cenzura artistului e xista constant...atunci cand e vorba de un artist, nu de un meserias fie el si extra!

o seara bua, adica noapte, de fapt,

calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-11-22 23:22:26
         
 
  Tea, stau și mă minunez de faptul ăsta: au exista, nu de puține ori, texte pe care le consideram foarte reușite, dar care nu s-au bucurat de apreciere, ba din contră. Pe cealaltă parte, iarăși - nu de puține ori - au fost texte pe care le consideram mai slăbuțe, slabe sau tâmpite de-a dreptu', dar care, surpriză, au avut ecouri pozitive la public. Am fost aproape să nu postez textul de fată, considerându-l slab (în special, primele două unități). Ce să spun...? Nu mai spun nimic. Mulțumesc|!  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-11-22 22:28:21
         
 
  err.
in afara ceea ce
scuze, calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-11-22 22:17:30
         
 
  Mie mi-a placut -grozav- sectiunea "Poetul" a carui zbatere il "aunca" in afara a ceea ce singur a conturat.

si bineinteles lunea (si nu numai, as zice eu) "se moare atat de uniform"...rutina citadina in care se "sta"

regards,
Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-11-22 22:16:29
         
 
  Cristi, sunt sigur c-ai observat - textul s-a vrut un pastel introspectiv/extrospectiv, într-un microunivers/microoraș, dus pe două dimensiuni. Nu sunt sigur la ce nivel nu poți înțelege acele sintagme, așa că spun:

șifoniere = blocuri
sertare = etaje/ferestre
pioneze - becuri

Sper ca acum să fie mai simplu. Dacă nu, mai "polemizăm". Merci!

Vero, ai subliniat foarte bine ideea, în primul paragraf. Mie, mai puțin reușit mi se pare tot textul, sincer. Dar, na, poate fi o impresie, la fel ca atunci când o poezea mi se pare mai bună decât e. În fond, eu am terminat de judecat atunci când am postat. Merci de trecere!



 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-11-22 21:57:34
         
 
  Adrian,

Poezia ta situeaza poetul (din penultima strofa) in loc (prima strofa) si timp (a doua).

Partea care descrie locul mi se pare mai putzin reusita. Partea a doua merge, dar poezia adevarata este strofa a treia, aceea despre POET.

Desi intzeleg ca asa "ti-a venit" poezia, in intregul ei de spatiu si timp, eu cred ca daca ai lasa numai strofa a treia ar fi destul...

Vot si felicitari pentru frumusetzea strofei despre Poet.

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-11-22 21:26:14
         
 
  Adrian,
Nu inteleg (poate nici nu ar trebui, dar eu tot intreb) urmatoarea sintagma, care pare importanta in economia acestui poem:
"șifonierele șifonate aprind pionezele"
"Pe la sertare,
foșnind,
se sting
pionezele." Poti sa ma ajuti sa o inteleg? Pun semnul de intrebare fara ironie!

...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2010-11-22 21:04:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120086
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE