PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Gata de culcare, copii? Text postat de Adriana Gheorghiu Gata de culcare, copii? Cum? Deja mă aşteptați să vă spun povestea cu Şoricelul Ţic care-şi moaie codița în călimara cu cerneală şi scrie poeziile “Chiţ! Chiţ!”? Sau povestea despre Motanul Tom care în fiecare seară se aşază în fotoliul din camera mea şi-şi notează în jurnalul lui personal întâmplările de peste zi şi tot ce gândeşte el despre ele. Probabil vreți să ştiți şi despre Veverița Saul care zilnic vine cu câte o nouă piesă de teatru, pe care o joacă în grădină, asistată de copiii din cartier. N-o să credeți dar există şi o poveste despre două vrăbiuțe,Vira si Riva, care compun cântecele “Do re mi…” În fiecare dimineață pe crengile mărului din grădina mea găsesc câte o partitură cu câte un cântecel-ciripel. Însă trebuie să vă spun despre Porumbelul Gulaş neapărat! El este jurnalistul ziarului “Zbor” şi tare frumos le mai încondeiază. Aşa că datorită lui, dimineaţa, la cafea, întotdeuna citesc ultimele ştiri din cartier. Mai curând chiar am aflat din ziarul lui Gulaş că a mai apărut un scriitor. Îl cheamă Bozi. Este câinele vecinilor mei şi scrie întâmplări de vânătoare. Da. El este un câine de vânatoare. Trebuie să fie tare curajos! Să nu credeți că am terminat. Ați auzit de povestea ciocănitoarei care s-a făcut tipografiță şi îl ajută pe Gulaş la tipărit ziarul? Nu? Eu am auzit şi o cheamă Tip-Cioc. Datorită ei ziarul este tare frumos tipărit. Şi mai este o poveste. Numai o clipă. Să-mi aduc aminte. Nu ştiu de ce mereu le uit numele la astea două păsărele. Şi sunt atât de frumoase! Oh, da. Este povestea despre doi măcălendri. Au gâtul şi pieptul roşii-gălbui. Rob şi Bor, că aşa îi cheamă, sunt pictori şi, toată vara, pictează flori. Tabloul “Panseluța” din bucătăria mea de ei este pictat. Mai mai să uit să vă spun că la noi, în oraşul nostru mic, mai este un motan, Motanul Cor, bibliotecarul. Are o pasiune deosebită pentru cărți. Dacă ați vedea ce ordonată este biblioteca noastră publică! Iar dacă întrebi de vreo carte, Motanul Cor se duce imediat la raft, fără să ezite, ți-o aduce şi-ți urează “lectură plăcută”. Datorită lui am citit o poveste tare frumoasă despre Uliul cel blajin, care, cum zbura el deasupra unei curți de găini şi rațe, a hotărât aşa deodată că nu o să le mai vâneze. S-a aşezat pe un stâlp şi nu-şi mai lua ochii de la ograda de păsări. S-a dus apoi la mama lui şi i-a spus că el vrea să fie prieten cu găina care face cotcodac şi cu rața care face mac-mac. Şi aşa a devenit Uliul cel blajin profesor de fonetică. Era tare sensibil la sunete. Credeați că am uitat de povestea cu Papagalul Gal? Nu. Cum să uit de el? El este cel care păstrează tot ce se scrie , se compune şi se picteaza în dublu exemplar, chiar şi fonetica Uliului cel blajin. El este arhiva noastră. O dată Vrăbiuțele Vira şi Riva au pierdut o partitură, iar Gal le-a ajutat cu copia, şi aşa concertul dat în cinstea artiştilor din orăşelul nostru a putut să aibe loc în grădina mea. Ştiți ceva, dragi copii, dacă între timp vă aduceți aminte şi voi de alte poveşti să mi le spuneți şi mie. Vin acuşi înapoi. Noapte bună, copii! Gata de culcare, Crişan? -Nu sunt gata, pentru că… vreau să ştiu şi eu de ce tramvaiele trebuie să urmeze mereu şinele? Eu nu înțeleg… -Când eram ca tine, mică, şi eu îmi puneam aceeaşi întrebare. Bunicului meu îi plăceau tare mult tramvaiele, autobuzele, trenurile şi avioanele. Şi pentru că noi trăiam într-un orăşel mic, unde nu aveam nici gară pentru trenuri nici aeroport pentru avioane, bunicul mergea deseori la marginea oraşului, unde se afla depoul pentru tramvaie şi autobuze. Era bucuria lui să se plimbe printre ele şi să le vorbească. Într-o zi de toamnă, bunicul m-a luat şi pe mine la depou. Acolo am văzut zeci de tramvaie galbene şi zeci de autobuze roşii. Ce m-a impresionat însă cel mai mult a fost liniştea din depou. Nu-mi venea a crede că ele, tramvaiele şi autobuzele, care fac aşa o gălăgie pe străzi, erau aşa de cuminți aici. Dar cum ne uitam noi la ele, numai ce vedem că un tramvai galben, mai mic ca celelalte, îşi deschide geamul din stânga şi îi face semn cu farul autobuzului de lângă el, şi el tot mic. - Dragă autobuzule, de mult tot vreau să te întreb ceva ce mă frământă. Cum se face că tu poți merge pe unde vrei pe stradă, iar eu trebuie mereu să urmez şinele astea tari de metal? - Vezi tu, tramvaiule, noi doi avem roți diferite: ale mele sunt de cauciuc, ale tale sunt din metal ca şi şinele… - Da. Dar tot roți sunt. Ar trebui şi eu să pot merge pe unde vreau, nu numai tu. Întotdeauna încerc să mă port frumos, adică să nu-i zdruncin pe călători, ca să pot într-o zi umbla şi eu pe partea străzii unde sunt, primăvara, lalele iar vara, trandafiri…. Apoi aş vrea şi eu să mă mişc mai în voie… -Dar vezi tu, tramvaiule… -Poate mă ajuți tu să ies măcar o data de pe şinele astea. Nici nu-ți poț imagina ce strâmte şi reci sunt…. şi pretențioase. Ştii tu cum mă strâng când trebuie s-o iau la stânga sau la dreapta? Parcă n-aş şti drumul. Sunt eu mic, dar ştiu multe. Dar spune, vrei să mă ajuți? - Cum adică să te ajut? Şi eu sunt mic….şi apoi nu ştiu cum aş putea să te fac să mergi fără şine…. - Hai să încercăm! Uite mă sprijin de tine şi … - Stai numai să-mi pornesc motorul. - Vrei sa ma ajuţi? Ce bine! Tu, autobuzule, chiar că eşti un prieten adevărat. Atunci, numai ce-l vedem pe autobuz că se apropie de tramvai, îl ia cu el, după care îl împinge puțin şi-i dă drumul pe stradă. A mers el Tramvaiul cel Mic un timp, după care s-a înclinat aşa de tare, încât sigur ar fi căzut , dacă n-ar fi fost acolo prietenul lui, Autobuzul cel Mic, să-l sprijine. - Vezi, dragă tramvaiule, tu nu ai roți pentru stradă. Îmi pare rău, dar va trebui să te foloseşti toata viata de şinele metalice. - Cred că ai mare dreptate, autobuzule: roțile ne fac să fim aşa de diferiți. Îţi mulţumesc, oricum, că ai încercat. Dar să ştii că tot m-am bucurat de câteva clipe de libertate. Te superi dacă te rog să mai încercăm o dată şi mâine seară? -Nu. Defel. Poate data viitoare reuşim să mergem mai mult… Şi uite aşa, în fiecare seară, înainte de culcare, Autobuzul cel Mic îl ajută pe Tramvaiul cel Mic să meargă pentru câteva clipe fără şine, iar Tramvaiul cel Mic e aşa de fericit, că în timpul zilei nici nu mai simte cât de reci şi strâmte sunt şinele metalice. Ştiți, dragi copii, că de atunci, eu şi bunicul am început să-i aducem Tramvaiului cel Mic lalele, primăvara, iar vara, trandafiri, şi întotdeauna Tramvaiul cel Mic le împarte cu Autobuzul cel Mic. Noapte bună, Crişan! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Adrian A. Agheorghesei, Nici n-am crede cit de mult ne regasim in povestile astea, care par atit de inocente! Si imi pare bine ca povestile mele detin spatiul, in care ne aducem aminte de intrebarile cu care ii siciiam pe parinti. “De ce pasarile nu se busesc ca masinile…?” Cine stie? Poate intr-o seara chiar am sa revin cu o poveste-raspuns la intrebarea lui Adrian-copilul, mai ales ca acum am atitea stele care sa-mi indrume calea. Multumesc . Iulia Ralia, A atrage atentia asupra unui nume nu este un lucru oarecare. Cite rinduri scriem si stergem in acelasi timp pentru a “cuceri” aceasta atentie? Multumesc pentru steluta si, bineinteles, pentru lectura.   Postat de catre Adriana Gheorghiu la data de 2010-11-22 07:55:31               hm, si eu am mai atras atentia asupra unei/unor povesti ale Adrianei Gheorghiu. uite ca trebuia sa vina un copil care sa le dea girul:) okey, AAA   Postat de catre iulia ralia la data de 2010-11-22 00:27:52               Şi să mai vii pe aici!   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-11-21 17:10:19               Io, când eram ceva mai ţânc ca acum (la fizic, că la minte am rămas tot aşa) aveam în repertoriu nişte întrebări, cum ar fi: -Mamă, nenea ăla e urât sau frumos? -De ce păsările nu se buşesc ca maşinile etc. Asta apropo de: "vreau să ştiu şi eu de ce tramvaiele trebuie să urmeze mereu şinele?" Eşti o pată de culoare pe Europeea, Adriana. Am să-i aprind acestui text 2 steluţe. Poate mai luminează pe careva.   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-11-21 17:07:28	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23961 Comentarii: 120088 Useri: 1426
ADMINISTRARE