FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Halloween
Text postat de Valeriu Cercel
Nu e o exagerare,
Dar să știți, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat ;

Cât ar vrea ei, zi de zi,
Ca să bage groaza-n mine,
Cu prostii de-astea nu ține…
Prin ziare, la TV,
Nu mă dau măcar pe vine…

Nici de-aș auzi vreodat’
Că un terorist, o mie,
Într-o clipă de mânie
Ar fi volatilizat…
Păru-mi stă lins pe chelie,

Ori, de pică vreo cometă
Pe-undeva prin Caucaz,
Sau vreo babă (știu un caz,
Însă după bicicletă)
Zău că…mi-ar produce haz…

Chiar mai și sărbătorim
Halloweenul, cu bomboane (!)
Îi servesc, fără tromboane,
Să mă simt ca-n țintirim,
Dar nu-mi dau măcar frisoane,

Deghizați în orișice,
Puradei să mă-nfioare,
Lei, gorile, târâtoare,
Însă, chestiunea e
Că eu știu ce-i teroare,

Fi’n’că eu, în țara mea,
Când făceam câte-o trăsnaie,
Făr’ să iau măcar bătaie,
Mama, frate, mă îngrozea
De-o simțeam și-n măruntaie,

M-alerga, lua și-un par,
O-auzeam din pod, săracu’,
Suduind, roșind spanacu’ :
Vine tac-tu-acas’ disear’
Și-ai să-l vezi atunci pe dracu’ !

Valeriu Cercel
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  cum poate fi speriat,
cat e Canada mare,
un tuicar foarte dotat
ce-arat-a sperietoare?!

Postat de catre Dumitru Cioaca

Uite ca am fost socat,
Cat eram asear' cu-o puica,
Cred ca un oltean mascat,
Mi-a speriat sticla de tuica !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2010-10-30 15:55:39
         
 
  Nu e o exagerare,
Dar să știți, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat ;
(Valeriu Cercel)

cum poate fi speriat,
cat e Canada mare,
un tuicar foarte dotat
ce-arat-a sperietoare?!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-10-30 04:03:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE