PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Multiculturalism Text postat de Veronica Pavel În Canada, multiculturalismul este prezent în toate domeniile vieţii. Chiar şi în spitale. Dar, deşi neplăcut, uneori spitalul poate oferi un divertisment chiar şi în momentele tragice petrecute fie în sectia de terapie intensivă, fie în salon, prin felul diferit în care asistenţii medicali de origini diferite îşi exercită meseria. Asistenţii medicali lucrează în ture de câte 12 ore, cei de zi vin la 7h30, cei de noapte la 19h30. Prezentarea în faţa bolnavului e invariabilă: „Mă numesc....şi voi fi cu dv. toată ziua/noaptea”. Practic, desi activităţile personalului de îngrijire medicală sunt standardizate, în relaţiile lui cu bolnavul intervine specificul cultural al ambilor. Pacientul din sectia de terapie intensivă e ţintuit într-un pat ultramodern pe care îngrijitorul îl ridică sau coboară cu butoane, pat în care se întâmplă totul: dormitul (dacă nu eşti trezit la fiecare oră din diverse motive), spălatul, întorsul de pe o parte pe alta, hrănitul prin tuburi, tratamentul prin perfuzii şi multe altele. În mod invariabil, zi şi noapte, dormi sau eşti treaz, se constată că eşti prost poziţionat pe saltea şi că trebuie să fii mutat „mai sus”, manipulare care necesită două persoane. Şi, dacă tot eşti mişcat, de obicei noaptea pe la ora 2, ţi se face şi toaleta personală, ceea ce te trezeşte definitiv şi, treaz fiind, le auzi, de exemplu, pe italience: „Ai văzut, tu, ce piele bună are asta?” „Da, nu-i rău.” „Şi miroase bine!” „Da, e mai fină ca alţii”. Odată, o soră proaspăt coafată şi cu un puternic accent „british”, în timp ce mă spăla cu gesturi elegante şi calculate, îmi făcea filosofia vietii: „Cine zice că bolnavul are timp liber? Nu are: vine tot timpul cineva şi ba îl spală, ba îl întoarce, ba îl întreabă cum se simte, ba îi ia temperatura, abia apucă să doarmă!” Aceste remarci erau pe la 4 dimineatza. Eu nu puteam răspunde, aveam tuburi şi în nas şi în gură. M-a întrebat: „Vreţi să vă spăl pe cap?” Întrebarea era ademenitoare, dar aş fi vrut să dorm. Cum o puteam refuza? Am zâmbit vag şi a ghicit: „A, înţeleg, vreţi să mai dormiţi, vin mai târziu”. A reapărut peste o jumătate de oră, trezindu-mă iar, şi incredibilul s-a produs: am fost spălată pe cap în pat! Cred că, dacă aş fi vrut, mi-ar fi pus şi bigudiuri! „Nimic nu e mai important în viaţă decât un păr scurt!” a exclamat satisfăcută, în final. Technicienii în respiraţie, numiti RT (Respiratory Therapist) sunt şi ei foarte diverşi: un japonez mi-a dat detaliile tehnice ale aparatelor (parca am înţeles ceva?), o canadiană anglofonă mi-a recomandat eliminarea secreţiilor din laringe prin „sucţiune” (un procedeu neplăcut), o filipienză, dimpotrivă, mi-a sugerat să tuşesc natural şi, înfine, o asistentă miloasă, originară din Quebec, m-a sfătuit să las totul în laringe, că ajută la vorbit! În seara din ajunul celei de a doua operaţii a venit un asistent canadian englez care, cu o voce joasă şi foarte serioasă, mi-a spus: „Mă numesc John şi sunt cu dv. la noapte. Vă rog să mă chemaţi la nevoie, aveţi aici soneria”. S-a retras şi a revenit după o oră: „ Mă numesc John, uitaţi, aici e butonul, mă puteţi chema oricând. Vă pun în perfuzie un somnifer. Noapte bună”. După altă oră, cineva mă trezeşte: „Mă numesc John, am venit să văd dacă dormiţi. Să ştiţi că vă urmăresc de afară, aparatele au monitoare peste tot, nu vă faceţi probleme. Sunaţi-mă dacă aveţi nevoie, vă mai pun un somnifer”. Iar a plecat, iar a venit, de fiecare dată mă trezea şi se prezenta din nou. Până la urmă l-am întrebat (pe un bileţel, că nu puteam vorbi): „de ce îmi repetaţi numele de fiecare dată?” Mi-a răspuns: „Cum de ce? Ca să-l ştiţi!” Însfârsit, de o mare eficacitate a fost un indian. Spunând hotărât: „Patul omoară, omul e făcut să se mişte, nu să stea”, m-a dezlegat de aparatele fixe, m-a ataşat la unele mobile, m-a zmuls din pat si m-a obligat să merg, chit că aveam pe mine uniforma tuturor internaţilor, o cămaşă descheiată la spate. Mi-a ţinut cămaşa, ca să nu fiu indecentă, mi-a cărat anxele şi m-a condus pe coridoare. Recunosc, a fost o spectaculoasă revenire la verticală! Transferată, după zece zile, de la terapia intensivă într-un salon normal, am constatat aceeaşi diferenţă culturală la surori: filipinezele te ajută intuitiv, indiencele te stimulează cu umor (pe mine m-au poreclit „Mrs Bean”) să te îngrijeşti singur, vietnamezele sunt metodice şi lucrează în ritm constant, nemţoaicele sunt organizate şi punctuale. Nu pot încheia fără să amintesc de o îngrijitoare care spăla pe jos, dar care mi-a atras atenţia prin priceperea ei la toate. Venită în Canada în 1996 după ce lucrase ca soră medicală 20 de ani la Belgrad şi neavând bani pentru examenele de echivalare, s-a angajat pentru a-şi întreţine copiii. Azi copiii sunt studenti la medicină şi e fericită pentru ei, dar suferă când, deşi calificată, nu are voie să-i ajute pe bolnavi. La despărţire mi-a spus emotionată: „Povestea mea e tristă, dar dv. aveti acuma o poveste frumoasă, despre minunea vindecării!” Lui John, Michelle, Lucia, Shawn, Ivanka, Hellen, Tuoi, Odette, Gerthrude, Selena şi tuturor celorlalţi, adâncile mele mulţumiri! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Nene Genule, Ce bucurie sa te regasesc! La Multi Ani si sanatate pentru 26, cu scuze pentru intarzierea exprimarii lr in scris (ca in gand au fost in toata ziua respectiva!) Da, e mult mai bine cu cate o dushca de ceva, eu zic mersi ca, in mod miraculos, nu numai ca sunt pe picioare, dar chiar am putut face premiera de a inghiti o dushca de vin chiar pe 26, Doamne ce bun a fost! Cu bucuria, bineintzeles, a revenirii si la viatza si printre voi si cu multumiri pentru calda primire, Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-30 17:40:53               Vero, Desi dupa ce am citit cele scrise de tine mi-am dat seama de cat de cizelat era personalul lacasului ma bucur enorm ca ai scapat teafara de el spre a te reintoarce printre noi bastinasii. Si eu am avut parte de tratamente similare dar parca tot mai bine este printre paharele cu tuica si bortoseniile oalelor cu sarmale. Deci bine ai revenit si numai sanatate.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-10-30 17:15:22               Gheorghe, Ai dreptate, cand totul merge bine si straluceste de curatenie e mai greu sa satirizezi altceva decat elementul uman. Mica ta descriere a spitalelor din Romania m-a distrat copios, esti bun, crede-ma!!! Multumesc pentru comentariu, interesant ce-mi spui. Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-30 16:37:04 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Umor temperat, atmosfera unei naraţiunii ce-mi aminteşte pe-alocuri de Jerome K Jerome. Ceea ce m-a dezamăgit a fost expedierea finalului şi suspansul aflat cumva conectat la traumatizanta experienţă personal(izat)ă. Eheiii, Vero, culoarea aseptică din hopitalurile canadiene e departe de cea de la noi, unde ţi se spune că dacă ai insomnii trebuie să-ţi suni rudele să-ţi aducă un somnifer, unde dacă sîngerezi, asistenta îţi recomandă să cumperi un pansament la cea mai apropiată farmacie, unde te duci la ortopedie cu cîrjele şi gipsul de acasă şi unde...culmea confortului eşti trezit în fiecare dimineaţă de o femme de chambre în halat bleu care tîrîie foarte nemuzical o găleată de tablă cu apă soioasă pe duşumeaua de ciment...asta da, asistenţă medicală!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-10-30 01:06:55               Tea, Mi-era, ca de obicei, teama de "lectura" ta, bine ca ai fost ingaduitoare cu mine. Initial se vroia mult mai bascalioasa, dar amanuntele picante erau prea personale ca sa le fi putut scrie, asa ca...a iesit un "milo-melo". Da, atunci eram curajoasa si observam partea umoristica, tocmai ca sa rezist, acum parca mi s-au dus si curajul si umorul... Iar poezia, stii tu, am pus-o dupa articol, ca sa se intzeleaga de ce cantecul meu e fara voce, fara sunet, abia incep din nou sa vorbesc... Multzam mult de tot! Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 20:29:59               AAA, Ai perfecta dreptate, alternativele propuse de tine sunt atat de valabile ca sunt nevoita nu numai sa recunosc ca ai dreptate, dar si sa ma supun criticii si autocriticii de rigoare! :)))   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 20:25:53               Cum ce nationalitate avea femeia aceea? Daca a lucrat 20 de ani la Belgrad ca sora medicala calificata si a plecat in 1996, nu era clar ca era din fosta Iugoslavie? :))) Nu prea. Poate că 'nainte de Belgrad, o fi lucrat v'o alţi 10 anişori p'in Tungujeii dă Deal, Romania, după ce-a emigrat din ţara ei natală - Pakistan. Dar să ştii că te cred pe cuvânt. :)   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-10-29 19:11:51               Vero, numai tu poti relata...."detasat?" ceea ce ai trait, pur si simplu. Si sa mai ai si "controlul" evaluarii multiculturalismului canadian via health sistem... Simt o eliberare, stiu, de fapt, ca asta e! Calvar, vot   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-10-29 19:08:15               AAA, Placuta surpriza sa te intalnesc pe pagina mea! Cum ce nationalitate avea femeia aceea? Daca a lucrat 20 de ani la Belgrad ca sora medicala calificata si a plecat in 1996, nu era clar ca era din fosta Iugoslavie? :))) Multzam pentru lectura si apreciere! Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 19:07:54               Un articol personal interesant. Cultură manifestată în felul îndeplinirii sarcinilor. Mă bucur (cam mult spus, totuşi) că ai evitat să ne dai originea femeii de servici. :). Vot.   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-10-29 18:42:09	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE