|
|
|
|
|
|
|
|
|
Viața ca o tăcere |
|
|
Text
postat de
Radu Oprea |
|
|
Gândul ca o felină apatică aleargă nedumerit. De prea multă prezență, imaginația se întoarce spre sine și se visează început. De fiecare dată. Cu fiecare speranță și, mai ales, cu fiecare sfârșit de speranță. Existența este doar o metaforă. Un fel de suferință cu histerezis care crește, crește până în momentul în care metafora însăși dispare ca o pasăre în orizontul nefiresc al lumii încremenite în timp. Un timp sperjur, adesea ca o lesă îmblânzitoare până la os. Durere pervertită ori amuțită în cuvântul acesta care arde precum setea călătorul fără drum, fără scop, fără istorie. Călătorul ca arhetip al trecerii și al tăcerii.
De fiecare dată înțeleg mai puțin, tot mai puțin până nu mai înțeleg nimic. Existența ca ofensă. Existența ca urmă a lacrimii uscate. O lacrimă neasemuit de frumoasă o lacrimă ca o amintire din silaba care sunt ori care am fost. A fi silabă, la scara infinitului nu poate fi decât un privilegiu. Propriul privilegiu.
Sedus de clipa răscolită, neasemuit și neînțeles mergi peste cuvintele devenite flacără, devenite timp. O mare în delir îți izbește auzul degenerat în privire. Și totul devine plânset sau izbăvire. Căruia nimic nu-i rezistă.
O ploaie ca un anotimp arbitrar plutește peste tot și toate. Un fel de tăcere adâncă, adâncă despre care se tace insidios și etern. Tăcere este existența absolută!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Al sau a-l? dramatic! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-10-09 21:20:22 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Liviu, ai tot respectul meu! Iti pot da un abecedar!
Ramai un om si un prieten! Multumesc! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-10-09 21:19:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
și etc
Ecsi dixit. Așa o fi. N-am de unde să știu. La nouă ani încă buchiseam.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-10-09 20:16:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu, nu este existenta absoluta. Cel putin nu intr-o lume sociala. Urletul este absolut. Si nu orice urlet. Ala al victoriei. Al victoriei libertatii impotriva spiritului de turma, al implicarii impotriva indiferentei si etc. Ideea de tacere ca meditatie imi repugna. Am citit pe la 9 ani Pe culmile disperarii si a trebuit sa-l recitesc cu Exercitii de admiratie pe Cioran cand deja eram insurat, adica pe la 18 ani. Poate ca si din cauza asta am refuzat sa fiu un pesimist si sa nu tac.
Un text interesant, condus interesant. Te mai astept. Vot! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-10-09 19:13:39 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ceva îmi amintește de Octavian Paler. Și nu titlul. Poate stilul. Nu știu.
Ceea ce știu e că l-aș reciti. Sau, mai exact, l-aș citi. Cred că am învățat destul încît să știu să-l citesc. Uneori am impresia că l-am răsfoit doar.
Cum spunea Elena Ștefan în comentariul la primul text - ai început bine, rămîne să confirmi.
Și, tot pentru a o completa - uite că au apărut și colții critici la mirosul de sînge :))
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-10-09 18:27:30 |
|
|