|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zvonuri carpatine |
|
|
Text
postat de
Valeriu Cercel |
|
|
Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu și Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla
Penteleu,
Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un șfanț în Caraiman,
Cu Feleacu, ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Și-au strigat la Porți de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, cât o duc, ei, de Rarău,
Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraș
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaș,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Și să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,
De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu ce se uscă,
Fincă Bùcura, schelet, n-o scoți din Poiana Ruscă,
Iară Ghițu și Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;
Numai Neamțu, se spera, să ridice țărișoara,
Însă, din Stâncoși, câțiva, îi ciordiră Scărișoara,
Și cum umblă Sfinxu, Tâmpa, cu Gurghiu la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,
A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat :
Dă-i în, Peștera Muierii ! de zmintiți și de mișei,
Vreau și io trai, ca boierii ! Păi
ce, Pirineii mei !
Valeriu Cercel
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
In Parnas, chiar si calare
Pot ajunge-ntr-un minut,
Insa nu la Dealu' Mare,
Ce, de-un timp, a disparut ! |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2010-10-02 20:58:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dupa cum o dovedeste
Poezia asta, STAS,
Autorul ei doreste
Sa porneasca spre Parnas.
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2010-10-02 19:13:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ooooo!
Numai ce-am venit acasa si gasesc acilea, pe foaia mea, un crestin ce ma trimite la goagăle, ca el, ii stie pă trei de se trag din noi ! |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2010-09-30 22:17:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da' carpii cine fură și din ce stirpe se trac? Iaphet, Gomer sau Behemot, Valeriane? Hai, fuguța la gugălău și conspectează! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2010-09-30 15:07:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu m-am referit la "polis" (fonetic) ca pe vremuri se numea "militie", ci la Tiras. Tu pe care-l stii, pe fotbalist, sau pe tatal tuturor tracilor ? |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2010-09-30 14:09:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cum adică, să nu știu eu de unde vine denumirea? Păi, ce tiraspolean aș mai fi, ce Tyras-polis-ul nostru! Mai jos încercai să fiu și eu un profesionist al ghiersului, după pilda altora și sub îndrumarea Ninei. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2010-09-30 09:45:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Latunsky draga,
Stiu ce zici dar afla ca nici macar nu am sa ma deranjez sa o mai gadil. Asta-i o parodie de moment, care peste un timp nu va mai fi buna de nimic pentru ca vremurile se vor schimba.
Imagineaza-ti sa cada Sfinxusi Tâmpa, Ghițu și Ciomatu si sa avem si noi lideri ca lumea, pai, toti romanii se vor intoarce acasa , ce Parângu' mă-si ! crezi ca de-ar fi viata ca-n vest ar mai avea rost sa traim pe-acilea ?
Asa ca, de parodia asta se va uita imediat.
Sa fii foarte iubit !
Apropos !
Stii de unde vine numele de Tiraspol ? |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2010-09-30 01:36:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acum, între noi fie vorba, în cămăruța din spatele inimii ai o mulțime de aritmii, troheul iambic din strofa n plus unu suferă de meditații în proză iar intriga e nula la nula, elocuțiunea e cam epichermă, ce mai, prezenta-i un exordiu pentru finisare, coane.
Da steaua eu ți-o pusei pe capelă. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2010-09-29 20:07:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Așa, Valeriu, lumea înălțimilor îți aparține și ție. Dar e vandabilă. Ce te-ar mai pupa fosta mea profă de geografie. Nu mai poate(!), e pămînt de flori, sărmana...
"Spre pisc? Acolo se coboară" (Stanislaw Jerzy Lec).
Ce Pirineii m....!
|
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2010-09-29 19:47:39 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23958 |
|
|
Comentarii:
120087 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|