PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
ISPRAVA PISARULUI IOANICHIE Text postat de Gheorghe Rechesan Într-o binecuvîntată dimineaţă de vară, să fi fost pe la leatul doămiitrisutepatruzeci şi ceva, de la zidirea Romei, pe şleaul ce duce de la Tîrgul de Floci către vatra Ţăndăreilor şi Giurgenilor, mergea cătinel, călărind pe-un asin brumăriu, domnia-sa, pisarul Ioanichie Cîrtianu. Multe gînduri îl împovărau pre diac, căci vodă Kalachis, ăl de dădu ţării boala cea zisă stenahorie, or lene, mai pre graiul pămîntesc, îl tremisese cu straşnică poruncă să iscodească tăte căsăpiile şi tăbăcăriile de prin părţile Ialomiţei de-au plătit birul cuvenit pentru chelea de viţel, ori noanten. Vedeţi, cetitori dumneavoastră, născocise pîrdalnicu’ de grecotei, pripăşit la dulcele scaun al domniei, aist bir şugubăţ, căci în acele vremi toate zapisele, bucoavnele, terfeloagele şi înscrisurile se scriau pe chelea nevinovatelor dobitoace, cari după ce erau ucise şi belite, dădeau acea iscusîtă izvodire tăt de la Elada venită, zîsă pergament. Se gîndise bine pevezenchiul de domn, căci în cănţălarii şi lavre, în pisării şi diecii multă trebuinţă de chiele ierea şi multe dobitoace trebuiau jertfite s-o împlinească. Pisarul Ioanichie, era de felul său, om cu frică de Dumnezău şi cu dragoste pentru necuvîntătoare, n-ar fi ucis o muscă nici să-l pici cu ceară! De aceea să-nţălege de ce era mîhnit să vadă atîtea ghite belite doar pentru folosul scribălăilor lacomi de scris. Pe unde rătăcise în slujba sa, numa căsăpiri văzuse, apa pîraielor se-umfla roşîie de-atîta sînge nevinovat, iar mormanele de pielicele s-adunau pecum şirele de paie după seceriş. Îndurerat de-atîta chin pe dobitoace, să gîndise omu’ nost cu ceva vreme în urmă, să născocească alt razăm pentru scris. De ce n-am beli pomii, , ca să scriim pă chelea lor, căci dînşii nu-s aşa sîmţîtori ca dobitoacele! Cercase Ioanichie să-ncropească foi netede dîn coajă dă mesteacăn dar prea puţin lesnicioasă îi fuse strădania, căci nu pridideau pădurile să crească cîtă trebuinţă de coajă era! Cum mergea aşa scufundat în gînduri, nu băgă de samă domnia-sa şi cercînd să treacă asinul peste o punte, să prăvăli, cu tăt cu catrafuse şi dobitoc, în apă. Mare vătămare decît că să udă ciuciulete n-avu, dar pe cînd se tologea pe prundiş să-şi zvînte ţoalele văzu un lucru de mirare: pre firul apei bătea dîn ciocane, nu o moară de rîşnit grăunţe, ci o ciudăţenie de piuă. Lăsînd măgariul priponit în tufe să duse Ioanichie să vază mai îndeaproape meşteşugirea ceia şi multă mirare avu. Acu mai văzuse dînsul cum se ţese pînzetul ori să bate abaua în piuă, da’ nu văzuse aşa minunăţie ca aceia de care vă pomenii, căci nu lînă, in ori cînepă să-npiua în ea ci urzici, păpuriş, coji de tei şi zdrenţe felurite. Pasămite atît de lipiţi pămîntului şi sărăciţi de biruri erau poporenii ceia, că nici dărac ori urzeală potrivită n-aveau să-şi facă veşminte. Stătu şi cugetă îndelung pisarul şi un gînd izbăvitor îi veni în minte! Ce era potrivit să-nvelească goliciunea omenească putea îmbrăca şi scrisul, aşa că luînd aminte, în loc de pînză Ioanichie porunci a să ţese val subţire ca foiţa din maţ de oaie ori prapur de vită. Ca să se vadă lesne slovele, scrise cu zamă de bozie pe-aşa drăcovenie puse de albi parascovenia ceea cu leşie şi var. Ce să mai lungesc aiurea vorba, născocirea se vădi de folos. Căci prăbăluind cu pana pre dînsa pisarul Ioanichie, putu scrie fără nici o sminteală. Iară cei care fusără îndemnaţi de dînsul să cerce noul fel dă pergămînt, să vădiră mulţumiţi, mai cu seamă că meşteşugirea foilor dă chiele nu era lesnicioasă, iară papură, buruieni, cîlţi şi zdrenţe dîn catrinţele lelelor erau pă toate drumurile. Mulţămite fură şi dobitoacele că scăpară de căsăpire aiurea, mulţumiţi fură şî diecii, pisarii şî toţi mîzgălitorii cu pana, numa’ vodă Kalachis nu s-arată defel bucuros căci teşchereaua nu i se mai umplea dîn birul pă chelea dă scris, iară pofta de arginţi îi secă precum o baltă vara. Din astă supărare i se trase şî moartea, căci nemaiîmplinind haraciul către sultan, fu mazilit taman în pustia Anatoliei, unde răposă de tînjală şi aprindere la prapori, de parcă împlini vreun blăstăm al dobitoacelor chinuite. Vă spun dară harnici slujitori ai scrisului să ştiţi, că nu franţujii, nemţii, or sinii, cei cu chelea gălbejită, de la Soare-Răsare născociră foaia de hîrtie, ci neştiutul pisar Cîrtianu, aşa cum îi vădeşte şi numele, căci dacă grecoteii îi zic „ Χαρτί ”, iară în slavonă să buchiseşte „chartija” ,tot piuătură de scoarţă, urzici şi catrinţe iaşte, încaltea că mulţi smîsgălitori o-nnegresc fără noimă, cum bunăoară se-ntîmplă în lume, da’ şî-n lavra sinilie s-arată cu prisosinţă! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE