|
|
|
|
|
|
|
|
|
Post-campionat de fotbal (South Africa 2010) |
|
|
Text
postat de
Valeriu Cercel |
|
|
După atâtea meciuri grele,
Cu faze, goluri berechet,
Acel ecou de vuvuzele
Mi-a pus în suflet un regret ;
Pe vremea când eram copil,
Lovind bășica pe maidane,
Ai mei părinți, driblând subtil,
Câd mă vedeau făceau baloane,
Plin de talente, fițe, fente,
De-atunci i-aveam la deștu mic
Pe Torres, Klose, pe Llorente,
Ronaldo
era mizilic,
Dar tata, sictirit de moarte,
Cînd eu aveam un viitor (!)
Dorea să pun mâna pe carte
Decât o minge la picior,
Că prin liceu, aveam o școalăăă,
Înaintaș, la un nivel
Că de-ajungeam în națională,
Precis Kakà făcea pe el,
Pân a sărit mama la cap,
Însă la faultul lui tata,
C-am mers în ghips, fără ciorap,
De fotbal m-am lăsat și gata,
Visând o diplomă, și-apoi
Un titlu, printre-atâți nerozi,
Ca ei, așa cum e la noi,
Să se dea grande pe la cozi,
De am ajuns la o etate
Un terchea-berchea-n cartier,
Cu ani pierduți prin facultate,
Un prăpădit de inginer,
Putând să joc la Barcelona
Că Messi-ăla-i un afon,
Sau antrenor, ca Maradona,
Ori ca portar, cum e Buffon,
Și-n loc să trag șuturi la poartă,
Lovele,-aplauze, onor,
De coadă trag mâța, și moartă,
Și-un sfert din pensile lor,
Că de-aia zic, mă ierte sfinții
De fac păcate-n astă zi,
Așa se-ntâmplă când părinții
Nu vor s-asculte de copii.
Valeriu Cercel
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23961 |
|
|
Comentarii:
120088 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|