Mă plimbam zilele trecute pe străzile din cartier admirând florile. Spre deosebire de România, unde casele au garduri care maschează florile, în Canada majoritatea caselor nu au garduri în față, iar florile, pete de culoare ale gazonului tuns cu regularitate, pot fi - ba chiar cer a fi admirate de trecători. Era epoca lalelelor si a narciselor. Lalelele, de toate culorile, cresteau drepte ca niste soldati cu căsti colorate, înconjurate fiind de multe narcise, toate galbene.
Când eram elevă am învățat (nu la botanică, ci la ora de desen), că narcisele sunt de două feluri: cele cu petale albe si cu un bănuț auriu central și altele cu petale galbene și cu cilindru, tot galben, la mijloc. Toate sunt narcise, am învățat atunci. În România există o întreagă Poiană a narciselor, pe lângă Brașov, pe care mi-am dorit s-o vizitez, dar n-am ajuns.
Și, plimbându-mă printre narcisele galbene, căutam narcise albe. Dar ele sunt mai rare în Canada, marea majoritate sunt cele galbene. Florile galbene îmi plac, dar la narcise, dragostea mea s-a oprit, încă din școală, la cele mici, cu petale albe.
Îmi plăcea pictura, dar nu aveam talent la desen. Coloram frumos în pastel sau aquarelă, dar nu eram în stare să conturez forma obiectului luat ca model. În clasa a patra aveam o profesoară de desen care ne aducea flori si ne punea câte una pe bancă pentru a-i contura forma. Mie mi-a dat într-o zi să desenez o narcisă. Era mică și albul petalelor, ca și auriul încercuit cu roșu al mijlocului mi-au plăcut, dar de la început am știut că nu o voi putea contura. Am încercat inutil, desenul meu nu semăna cu floarea. Profesoara, văzându-mi strădania, m-a rugat să-i fac loc și, în ciuda faptului că banca era mică pentru un adult, s-a așezat lângă mine.
Atunci a început Doamna să-mi explice cum se privește o floare și apoi să o deseneze. Se uita la floare, îmi arăta ce element trebuie văzut și apoi desena acel unic element. A stat cu mine toată ora, m-a învățat să privesc narcisa, mi-a explicat fiecare amănunut și fiecare culoare, după care mi-a lăsat desenul ei în caietul meu.
Trebuie să spun că din acel moment, deși iubesc cu pasiune toate florile, mi se pare că nici una nu are grația, bogăția și tandrețea micuței mele narcise albe de atunci.
Anii au trecut și nu mi-aș fi închipuit că imaginea acelei narcise va rămâne cu mine. Dar, iată, mi-a rămas nu numai narcisa, dar și marea lectie pe care profesoara de desen mi-a dat-o: desenul după un model este nu numai un exercitiu grafic, ci si unul de privit cu migală, de dialogat cu modelul, fie el floare, fie altceva. Când eram copil nu am realizat cât de importantă fusese lecția privirii modelului, eu mă bucurasem că aveam în caiet un desen frumos, cel făcut de Doamna. Abia mai târziu am apreciat tablourile incluzând în ele si privirea pictorului.
Grafica lui Palade, în care natura moartă apare în ochii noștri însoțită de privirea a artistului, sau portretele lui Tonitza și Ciucurencu, în care se evidențiază atenția artistului la detaliu, mă însoțesc oricât de departe aș fi acuma de ele. Aș putea trece și prin istoria picturii universale, poposind mai ales la impresioniști, unde privirea artiștilor nu se mărginea la peisajul dat, ci trecea dincolo de conturul formelor, transformând realitatea din jur în emoție. Câmpurile de maci ale lui Monet, peisajele lui Pissaro și Sisley, portetele și naturile moarte ale lui Cézanne, toate comunică privitorului viziunea artistului. Cât despre marele Van Gogh, m-am întrebat întotdeauna (negăsind încă răspuns): oare el vedea exact așa cum picta? Sau, altfel spus, el picta exact ceea ce vedea? Sau poate ceea ce vedea era imaginea realității proiectată în mintea lui, cum bine știm, atât de tragic bolnavă?
Doamna de desen mi-a deschis un drum spre înțelegerea picturii. Dar, cum spuneam, m-a lăsat cu o preferință absolută și cu o dragoste definitivă pentru narcisele albe. În toate narcisele albe văd și simt narcisa mea de atunci, cu parfum discret, cea căreia i-am studiat fiecare nervură a petalelor și fiecare linie colorată a discului ei central.
Iubesc toate florile, dar când, plimbându-mă, văd lalele înconjurate numai de narcise galbene, nu mă pot împiedica să nu caut o narcisă albă. Iar dacă n-o văd afară, o găsesc în mine, asa cum am găsit-o acuma, scriindu-i povestea.
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
Elena,
Superb clip, si muzica si floricelele, multzam mult!!!
Vero
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-06-16 18:06:45
narcise muzicale si din partea mea. stelele s-au epuizat, dar tu esti o stea. luminezi, prin tot ceea ce scrii, simti, bucuri, in jurul tau.
colegail.
Elena Toma
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2010-06-16 17:53:31
Sunt coplesita de atata frumusetze in comentarii. Voi raspunde pe rand, desi tacerea, poate, ar spune mai mult si mai frumos, cum uneori pauza e si ea tot muzica...
Autor retras,
Da, e foarte frumos ce scrie Nichita si inca si mai frumos gestul tau de a-mi transcrie citatul. M-am gandit si la ce spui despre Van Gogh, asa este, cautam esentza, intrebam si incercam sa gasim raspunsuri. Intrebam, ne intrebam si uneori gasim niste raspunsuri de al caror adevar nu suntem siguri. Dar, cand gasim pe cineva care si-a pus aceleasi intrebari si a gasit cam aceleasi raspunsuri, cata liniste sufleteasca!
Foarte frumos omagiul lui Van-Gogh, darul tau m-a emotionat si-ti multumesc mult. Da, cautam adevarul cu lumina din noi...
Liviu,
Ai gasit cuvantul pe care il cautasem: da, centrul narcisei e un "inel portocaliu", eu i-am spus "disc" sau "banutz", dar "inel" e mai aproape de "adevarul narcisei". Foarte frumos! Sigur ca "esentialul il vedem cu ochii interiori", nu asta spunea vulpea lui Saint Exupery? Lumina vine din interior, daca e aprinsa. Ce cautam, de fapt, in jurul nostru? Acea sursa care poate "aprinde" (si tine aprinsa) lumina din noi. E drept, unii au din nastere harul de a avea in interior acea luminitza, dar aici vine raspunsul pentru
Kosta,
Da, frumos adavar spui cand dai divinitatii puterea creatiei si accepti ca ea a impartit si pamantenilor cate o farama pe ici pe colo. Si cred si eu, ca si tine, ca in simplitate si sinceritate sunt, ca si in natura din jur, frummusetzi la care oamenii sensibili reactioneaza.
Va multumesc mult!
Vero
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-06-16 17:01:17
Si inca ceva, pe care nu pot sa-l las nespus: sufletele simple, care nu se invelesc in sapte randuri de foi nesincere de conventionalitate sau si mai rau, de prostie abitir contorsionata, ar trebui, cred eu, sa fie mai pretuite decat sunt.
Daca n-ar descrie asa de frumos o intamplare cu o floare si s-ar apuca sa bajbaie prin cine stie ce unghere pustii de minte plictisita poate ca Veronica nu mi-ar mai spune mare lucru. Bine ca e o fiinta asa cum este si mai ales, bine ca o putem cunoaste si iubi. Cu sinceritate, KV.
Postat
de catre
sters sters la data de
2010-06-16 11:10:07
o virgula dupa "Doamne" sper ca mi se poate ierta.
Postat
de catre
sters sters la data de
2010-06-16 09:38:45
Asa cred si eu, domnule Kosta.
Ceea ce ma surprinde mereu la Veronica, pe langa o delicatete aparte este modestia cu care primeste orice cuvant de apreciere. Desi, cu siguranta il merita.
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-16 09:34:14
Cred cu tarie ca echilibrul lumii nu sta in multimea fiintelor exacte (a firilor inclinate catre exactitate, stiinta si productie sau negot) ci in catimea sufletelor inclinate catre arta, a firilor sensibile si creatoare. Dumnezeu a lasat oamenilor ca pe un dar divin puterea de a crea, care este atributul exclusiv al divinitatii. Pamantul sta in echilibru doar datorita existentei artistilor. Slava tie, Doamne pentru buna alcatuire a lumii acesteia si pentru faptul ca ai lasat pe lume suflete ca al Veronicai, pe care nu o cunosc personal, dar despre al carei suflet stiu multe, extrem de multe, de fapt, foarte putin. Cu prietenie, KV.
Postat
de catre
sters sters la data de
2010-06-16 09:21:49
erata: spuneam
Ma saboteaza tastatura. :))
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-16 09:08:04
Asa e, Liviu. Spunea odata "Daca vrei sa vezi cum arati, inchide ochii". Dovada a faptului ca nu ochiului i-am recunoscut puterea de a vedea, de a ajunge la adevar, ci inauntrului, sufletului, cum spui. Ei, bine, tot asa, pentru a privi in afara, tot pe el trebuie sa il deschidem.
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-16 09:06:55
Ochiul ar fi orb fără lumina care vine din interior. Nu ochiul vede, ci sufletul. Nu am dreptate?
Inelul acela de un portocaliu aprins din mijlocul narcisei poate trece neobservat dacă nu ești pregătit să vezi. Dacă nu ai învățat să privești.
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-06-16 08:54:55
Nichita in "Scrisorile de dragoste":
"Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare"
...
"Muzica e auzul muzicii.
Toma, înțelesul ei ne rupe urechea.
Mă gândesc la prietenul nostru Van Gogh"
Scriam la un moment dat ca incercam sa trecem prin lumea aceasta/fara sa ii putem absorbi adevarul/ CU CREIERUL nostru neputincios/burete aruncat in ocean". Vezi tu, ma gandesc ca Van Gogh l-a absorbit altfel, ca a ajuns cumva la esenta si intelesul acesta l-a suprasolicitat, l-a dus la dementa. Totodata, cred eu, l-a insamantat iremediabil. Si de fapt "Nu despre samanta, ci despre insamantare e vorba". Tot in Scrisori, Nichita.
Vero, cand fotografiez poate ca incerc sa ma apropii de intelesul acela. O fac cu precautie si nu pun intrebari. :)
Si lumina e un raspuns. :)
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-16 08:37:13
Draga A (utor retras),
Multzumesc pentru cuvintele tale frumoase la adresa mea. Da, e adevarat, narcisa "aceea" e in mine, o sa o revad intotdeauna, dar nu e "nedrept" pentru toate celelalte narcise, tot adevarate, sa nu le vad si pe ele, ci numai pe a mea? Sigur, fidelitatea e ceva superb. Dar nu putem admira si frumusetza fiecarei alte flori, unica si ea in felul ei? De gandit!
In ceea ce priveste fotografia, sigur, ea include privirea catre "detaliu", asa cum o faci tu descoperind amanuntele lumii cand faci o poza. Dar mai e ceva, si eu m-am referit la acest "altceva", nelegat de detaliu, ci de dialogul cu obiectul, floarea, orice. Privirea noastra nu e numai "descoperire", ci si, cred eu, "comunicare"; obiectul sau floarea privita "raspunde". Ce fotografiezi tu? Ce ai observat tu sau raspunsul ei la privirea ta? Ceea ce a pictat Van Gogh, de exemplu, cred ca a fost raspunsul naturii la privirea lui si numai a lui.
Nopate buna si multumesc, cred ca nu merit atata lumina...
Vero
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-06-16 00:56:10
Vero, poienitele cu narcise sunt mai multe, este adevarat. Dar narcisa aceea unica o vei gasi tot timpul. Indiferent de anotimp sau de faptul ca esti in Bucuresti sau in Canada. Inauntrul tau e frumos.
Iti marturisesc ca eu, dupa ce am fotografiat foarte multe flori de aproape, folosind uneori zoom-ul, am ajuns la concluzia ca pana atunci nu privisem niciodata o floare cu adevarat. Detaliile, atata delicatete in arcul unei petale, ineditul culorilor care se amesteca inauntrul lor, luminile si umbrele care le dau transparente sau tuse misterioase dar mai ales sentimentul acela ca descoperi o lume extraordinara in miniatura, o lume care te lasa in interiorul ei, te lasa sa-i admiri perfectiunea si parca, intr-un fel, la randul ei, te priveste. Pana cand inveti sa privesti.
Asa am simtit si la tine, nu o privire de fotograf, ci o privire delicata... de floare.
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-15 23:34:00
Intai, multumiri pentru votul anonim si pentru stelutza neanonima aprinsa narcisei albe.
Liviu: da, asa e probabil, ar face sens, pentru ca, daca ar fi fost aproape de Brasov, as fi vizitat-o usor cand eram in Romania. Era undeva, mi-aduc aminte, departe de Bucuresti. Cand am scris textul am cautat pe Google unde e poiana Narciselor si, surpriza! De unde eu stiusem ca era doar una, am vazut ca sunt mai multe. Poate au fost plantate?? Am consemnat-o in text pe cea de langa Brasov, poate si pentru ca mi s-a parut ca, daca as veni la Bucuresti, mi-ar fi mai usor sa o vizitez. Dar, evident, ai dreptate!
Si ar mai fi ceva: scriind despre acea "privire" catre floare, mi-am dat seama ca, de fapt, si intr-o fotografie e inclusa privirea si emotia celui care a fotografiat peisajul...:))
Multzumesc tuturor pentru lectura,
Vero
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-06-15 23:15:13
Cea mai frumoasă Poiană a narciselor nu e lîngă Brașov :)
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-06-15 20:25:59
Multzumesc, Mariana, exact asta e narcisa! Asa, firava si mititica (in comparatie cu cele uriase de aici), asta e cea ma emotioneaza. Si are un parfum fantastic.
Ma bucur sa vad ca ai trecut pe aici...
Vero
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-06-14 22:43:13
Am reușit! Primește-o cu dragul cu care ți-o ofer! Te îmbrățișez!
Postat
de catre
Mariana Ghicioi la data de
2010-06-14 22:19:22
Sper să reușesc, Vero, să-ți dăruiesc o narcisă.
Postat
de catre
Mariana Ghicioi la data de
2010-06-14 22:18:07
