|
|
|
|
|
|
|
|
|
Descântec de venitul ploilor |
|
|
Text
postat de
Daniel Bratu |
|
|
Eram ieri, transparenți, prin livezi
de fulgi parcă vărsați dintr-o pungă.
Astăzi vrem doar o ploaie mai lungă
și-am ajuns invizibili,
mă crezi?
Am ninsori umezite de pleoape,
tu ai globul cafelei străin.
Nu-i ciudat, că de verile vin,
doar nisipul de noi e aproape?
Că e plânsul un cal în amurg
de puhoi, rătăcit, printre dune
ce,-n loc, strânse, la fel să ne-adune,
peste noi, să ne-mprăștie, curg?
Vara moare cu noi ca un cânt
prăpădit în preaplinul de lavă,
de sub care, cu vocea bolnavă,
mă și îți, de pe-acum, redescânt:
Du-mă, dincolo de nouri
sapă-mi proaspătă zăpadă,
iar văzduhul fă-mi-l stradă,
șarpe printre bibelouri,
ia-mă, ocolind lumina
fă-mi troiene din cuvinte,
să ne-acoperim cuminte,
când ne rupe rădăcina,
cât mai ard, tu fă-mă fulger,
cât mai zbori, fă-mă aripă,
prin cenușa-mi de risipă
lasă-mă ușor să șuier,
ca un crivăț blând, cu soare,
să chem clipa, s-alung anii
ce ne-ajung, ce telegarii
ni-i incarcă de ninsoare....
Ieri plecam, transparenți, prin cirezi
de fulgi, bici la o singură dungă.
Astăzi vrem doar o ploaie mai lungă.
Și-am ajuns, invizibil,
mă vezi?
text revizuit |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mulțumesc, Mirela, inclusiv pentru ghilimelele de la "talentat", scuze de târziul mulțumirii |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Bratu la data de
2010-07-09 07:52:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
da, te vad:) la fel de "talentat" ca si prima oara cand te-am "citit";)
frumos mai scrii in vers clasic, Doamne, as vrea sa ma fac "invizibila":D
vot cu acelasi drag,
eury |
|
|
|
Postat
de catre
Mirela Lungu la data de
2010-06-14 20:03:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
text mai vechi, pus pe gard, în arșiță, adaptat vremii și vremurilor, mă bucur că v-a plăcut și vă mulțumesc pentru comentarii și distincții luminoase |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Bratu la data de
2010-06-14 07:40:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Daniel
imi place intoarcerea din final, imi place atmosfera pe care o gasesc aici, povestea... Asa cum zicea si Sanda, fara prea multe cuvinte-Poezie.
Steluta. |
|
|
|
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2010-06-13 15:53:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
eu vad poezia.
vot si stea! |
|
|
|
Postat
de catre
Sanda Nicucie la data de
2010-06-13 10:11:29 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|