FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Autodenunț
Text postat de Ioan Jorz
Am șters textul "Autodenunțului". Era doar o "eboșă" a unei proze scurte, umoristice, proză pe care o voi trimite la un concurs literar, de gen. Desigur, după ca am s-o prelucrez. Am postat-o pe mai multe site-uri literare, pentru că aveam nevoie de feed-back. Mulțumesc!
Nu am șters "postarea" - pentru a nu fi pierdute comentariile, lucru ce ar fi însemnat lipsă de respect față de cei care au ostenit să scrie ceva. În general, pe lângă subiect. Textul a fost șters și pe celălalte site-uri. Am să-l postez din nou, după ce se încheie concursul respectiv.

Comentariile rămân valabile. La fel și autorii lor.

Am scris, cu totul, șase proze scurte. Doar două nu sunt umoristice. Așadar, am participat cu ele (cele patru lucrări în proză, desigur), la două concursuri ale genului. Rezultate: premiul I, la Târgu-Jiu (2007) și premiul al III-lea, la Alba Iulia (28-30.05.2010). Pentru început, e bine. Probabil că am să mai scriu, încurajat și de strâmbăturile (din nas) unor critici literari, sui-generis.

Am încercat să postez una dintre cele două proze (neumoristice), dar a picat la "cenzură". Pentru un singur epitet care, după cum puteți bănui, începea cu litera c. Am refuzat să schimb acel cuvânt. Rămâne valabil... în text și nu numai.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am să închid "șirul comentariilor"! Nu de alta, dar consumăm, în mod inutil, timp, timp care ar trebui să-l acordăm și altor texte literare, publicate pe site. Și-apoi, discuțiile tind să degenereze... Scuze!  
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 21:51:15
         
 
  Culmea ironiei este că frizerii, cizmarii, taximetriștii, "băseii" și "bocii" - singurii care se pricep la problema semnelor ortografice și de punctuație în limba Română, nu sut logați pe "Europeea"!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 21:42:44
         
 
  err: În fața ușii de la intrare plenul „Asociației de proprietari” era..." - unde-i virgula (care ar fi trebuit) de după "proprietari"? --- [...] unde-i virgula care ar fi trebuit după intrare...
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-06-06 21:36:14
         
 
  Neluțule,
E o contradicție imensă în cele scrâșnite de tine, așa cum ne-ai obișnuit pe toți. Cocoțat pe stâlp, îi acuzi pe copăceii ceaușiști că-s șterși la fund de Băse, iar, pe de altă parte te milogești pentru asistență din partea aceluiași stat nevrednic. În orice caz, mâine sau peste treizeci de ani, mă pot scoate în stradă "n" motive, dar niciodată foamea. De la Arhanghel (nu Tătuc cum transcrii în limbajul epocii materialiste pe care-o adori în secret) am învățat să fiu demnă și să-mi iubesc libertatea



Asculta mai multe audio Muzica
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 21:35:45
         
 
  Și, nea Ioan Jorz, înainte de-a continua, vreau să-ți spun ceva: nu le am cu gramatica! Am comis multe: virgulă între s și p, verbe intranzitive folosite ca tranzitive, anacolute, dezacorduri, etc. Așa că reciprocitatea a ceea ce urmează n-are contează!

Iată un extracft din "Un scriitor de comitet", semnat Ioan Jorz:

"„Scriitorul de la trei” cobora liniștit, scările. Mai bine le-ar fi urcat! În fața ușii de la intrare plenul „Asociației de proprietari” era, deja, întrunit și sosirea scriitorului părea tot ce mai trebuia pentru anclanșarea discuțiilor, furtunoase (dacă în condiții de caniculă prelungită, sub un cer fără vreo idee de nor, se poate vorbi de furtună) pe marginea (și pe de-alături) ordinii de zi."

întrebări: "...cobora liniștit, scările" - ce-i cu virgula de aici"


"În fața ușii de la intrare plenul „Asociației de proprietari” era..." - unde-i virgula (care ar fi trebuit) de după "proprietari"?


"...trebuia pentru anclanșarea discuțiilor, furtunoase" - ce-i cu virgula de aici? de ce apare?

...Și, nea Jorz, aici nu mai ai personaje idioate pe care să le învinovățești. Ceva fonetism?
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-06-06 21:34:01
         
 
  Înainte de a te înjura:
Oameni buni, voi nu ați citit proză scurtă, umoristică?! Epistola este scrisă de un fost gestionar - de la care te poți aștepta să pună virgula între subiect și predicat. Ce mare scofală?
Și:
Mariana Ghicioi, nu eu sunt cel care nu pune virgulele. Acela este Marin Sandale, om al muncii și fost gestionar. El este de vină. Credeam că am lămurit situația, prin răspunsul dat lui Radu Ștefănescu.
Sau:
Radu Ștefănescu, cred că ți-am răspuns și ție. Textul acesta este pentru un concurs de proză scurtă, umoristică. Sper ca membrii juriului să fie suficient de inteligenți (nu ca alții), pentru a-și da seama că greșelile nu aparțin autorului. Mai vorbim!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 21:29:37
         
 
  lieterare - literare  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-06-06 21:21:17
         
 
  Ioan Jorz, apreciez spiritul tău combativ, sincer, însă, repet, las-o! Înainte să mă înjuri, ascultă aici: niciun autor din lumea asta nu demolează semnele de punctuație, punând acest semn al prostiei în cârca personajelor din text. (Prostia respectivelor caricaturi lieterare se face prin alte n mijloace; dacă vrei, îți enumăr câteva - asta, așa, ca să nu crezi că vorbești cu vreun papagal colorat peste măsura pe care o prevede legea). Apoi, dacă io scriu "oftigatule", pentru a-mi explica agramatismul, am voie să apelez la "fonetism"?

 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-06-06 21:20:25
         
 
  Adrian A. Agheorghesei, plictisești! Credeam că e lămurită problema virgulelor, ridicată de Mariana G. de ce o reiterezi?
Ca să nu mai vorbim de:
"...Dacă la faza cu eroarea semnelor de puncuație..." Tu te auzi?!
iubesți (sic!)

Chiar știi despre ce e vorba, aici? Mă îndoiesc.

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 21:10:05
         
 
  Ameluța,
Indivizii de genul vostru au făcut totdeauna parte din corul aplaudacilor. Azi, ieri, mîine - întodeauna. Cei care au nevoie de un tătuc în cer, au nevoie și de unul pe pămînt. Băse al vostru este un fel de patriarh laic, de care aveți nevoie să vă șteargă la fund și să vă schimbe scutecele. Copilași eterni ai epocilor de aur, nu puteți să mergeți copăcel dacă nu vă sprijiniți de cîte un stejar de Scornicești.
Cît privește aluzia infamă cu "legiunile de pensionari", poate că ar trebui să-ți amintești că vitejii de azi sunt schimbul de mîine al acelorași legiuni!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-06 20:57:44
         
 
  Câte despre aceeași-aceiași: ambele forme sunt corecte, ultima fiind un fonetism - intrat în uz, ca multe altele, dealtfel.

Ioan J
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 20:46:00


...Dacă la faza cu eroarea semnelor de punctuație, indicate de Mariana (erori puse pe spinarea personajelor - deși este o aberație imensă) am tăcut, ei, aici, trebuie să citez dintr-un personaj pe care-l iubesți mult, adicătelea, din Radu Șt.: Las-o jos că măcăne! Asurzitor.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-06-06 20:55:50
         
 
  mr. jorz, nu-ș' de ce-mi spune sufletul că acele două texte pe care le pomeniți în textul de mai sus sunt, de fapt, cele mai comice, grație umorului involuntar de care, cu onor, dispuneți...

trăiască poporul muncitor!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2010-06-06 20:54:27
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  latunski criticul, ghicește!  
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 20:54:10
         
 
  Ioan Jorz, e mai bine în minus decât în plus (Carol al II-lea știa), și mai rău e să-ți dea cu virgulă


 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 20:53:18
         
 
  Ștefănescu:
- eboșă, între ghilimele, pentru că termenul este impropriu pentru a denumi o ciornă.
- postare, între ghilimele, pentru că termenul este o flexionare a englezescului POST.
- cenzură, între ghilimele, pentru că nu este vorba de o cenzură - în adevăratul sens al cuvântului. Fii liniștit, nu tu mi-ai "cenzurat" "postarea"!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 20:53:11
         
 
  Amelia, dear (ca să împrumut singurul cuvânt pe care îl știe un distins traducător, de pe-aici), mi-e teamă că această despicare a firului de păr, în patru, este contraproductivă și consumatoare de timp, timp prețios - de care nu prea dispunem. Iată:

"John, my dear, utilizezi niște termeni un pic nelalocul lor: șefului corabiei îi zicem GHILIMELE Cârmaciul GHILIMELE, GHILIMELE Căpitanul GHILIMELE... (Dacă tot scrii cu inițială majusculă, în propoziție, substantive care nu sunt nume proprii!).

Onorabilii și venerabilii sunt prin loji, alea iluministe VIRGULĂ care te-au educat pe matale, și apoi, dată fiind lupta de clasă VIRGULĂ ce s-a ascuțit VIRGULĂ între legiunile de pensionari și infamul regim băsescian VIRGULĂ - LINIE DE PAUZĂ ce și-a propus să le scadă colesterolul, în dramaticele împrejurări iscate de ridicarea baricadelor VIRGULĂ azi în Galați, mâine-n Afumați, mare nevoie ar fi de niscaiva chitariști, menestreli VIRGULĂ care să
păstreze în amintirea generațiilor viitoare VIRGULĂ povestea luptelor VIRGULĂ nesfârșite VIRGULĂ duse de promoția "pensionari 2010", contingentele "Crevedia", "Ghimpați", (NU SE PUNE VIRGULA - etc. nu este enumerat!) etc PUNCT"

Câte despre aceeași-aceiași: ambele forme sunt corecte, ultima fiind un fonetism - intrat în uz, ca multe altele, dealtfel.

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 20:46:00
         
 
  remarc corectitudinea folosirii ghilimelelor la "eboșă", "postare" si "cenzură". felicitari.


remarc de asemenea exceptionala oportunitate a virgulei plasate in sintagmele "critici literari, sui-generis", "concurs literar, de gen".



ma gandsc, enigmaticul termen care incepe cu litera c nu era cumva tot "concurs"?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-06 20:29:04
         
 
  Și de ce "aceiași amiciție"?

Aceeași, cu aceeași plăcere de a adresa astfel de întrebări nesuferite,

Mari :)

Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2010-06-06 19:56:14



mari, cu regret te anunț că, de data asta, n-ai nimerit-o! tot SANDALE a scris și acolo!!!
:=)))
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2010-06-06 20:23:02
         
 
  Jorz, dacă nu ești egoist, vreau și eu adresa concursului. Să vedem cine ia premiu!
Sper că n-am omis virgule. Pentru orice eventualitate: ,,,,
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-06 20:10:15
         
 
  Ba nu se pune.

Și de ce "aceiași amiciție"?

Aceeași, cu aceeași plăcere de a adresa astfel de întrebări nesuferite,

Mari :)
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2010-06-06 19:56:14
         
 
  Amelia Cojocaru, virgula aceea, de care te legi mata, nu constituie o greșeală, cum ar putea crede nepricepuții. E o chestiune de pedanterie a stilului. Atâtă vreme cât nu încalcă vreuna din regulile prohibitive, rămâne, repet, o chestiune de stil. E drept, poate lipsi de-acolo (transport, în comun), dar asta doar pentru că se subînțelege, locuțiunea respectivă intrând, în mod neglijent, în uzul limbii, de ceva vreme. Acesta este motivul pentru care te-am iertat și te-am salutat. Cu aceiași amiciție,

Ioan J

P.S. Și după mulțumesc, urmat, în finalul frazei, sau propoziției, de semnul "mirării", se pune virgulă. Adică: mulțumesc, pentru dracu', pentru lacu', pentru taică-su et caetera!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 18:58:00
         
 
  John, my dear, utilizezi niște termeni un pic nelalocul lor: șefului corabiei îi zicem Cârmaciul, Căpitanul...

Onorabilii și venerabilii sunt prin loji, alea iluministe care te-au educat pe matale, și apoi, dată fiind lupta de clasă ce s-a ascuțit între legiunile de pensionari și infamul regim băsescian ce și-a propus să le scadă colesterolul, în dramaticele împrejurări iscate de ridicarea baricadelor azi în Galați, mâine-n Afumați, mare nevoie ar fi de niscaiva chitariști, menestreli care să
păstreze în amintirea generațiilor viitoare povestea luptelor nesfârșite duse de promoția "pensionari 2010", contingentele "Crevedia", "Ghimpați", etc

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 18:52:33
         
 
  Dacă îl iubești cu așa patimă pe Onorabilu', Venerabilu', de ce nu îi înalți un imn revoluționar, Amelia dear?
Privește-l în ochi, drept, da' știi... drept! și declară-i-te mireasă pe vecie? Așa cum fac enoriașele cele pătimașe ale lu' Cristos! Poate că amorul, - evident platonic - va zămisli noi pui de pedelei, purtînd deviza: "după noi, potopul!"

PS: S-a instituit "poliția virgulei", după cum se vede. De acum încolo, să vedem cît de vigilenți sunt cei care închid ochii la nenumăratele abateri de la regulile gramaticii ale celor care calcă-n zdravăn în străchini, dar au calitatea compensatorie că sunt... simpatici foc!
În schimb, tot oprobriul celor care, totuși, cu mici excepții, scriu corect românește.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-06 18:05:40
         
 
  Obligați să aleagă între tertensif și plasa de cartofi, pensionarii vor începe să deteste în masă materialismul dialectic al burții și vor migra cu toții în tabăra idealismului revoluției perpetue.

Boala și foamea nu au culoare, Amelia Cojocaru. Iar pe mine nu mila mă caracterizează, ci sila. Cred că nu e nevoie să mai subliniez cine mi-o provoacă.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-06 17:42:30
         
 
  uite de ce nu putem plânge după pâine, nu putem să fim roșii, și nici nu facem apologia materialismului dialectic al burții

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 17:25:38
         
 
  Faci o mică greșeală, Liviu Bordaș! Pe mine m-a salutat Ioan în ciuda "transporturilor (virgulă) în comun", nu pentru că l-aș fi servit cu spumoasă ci fiindcă e un spirit nobil și, de emoție, după ce mi-a mulțumit inoportun, a pus virgula după (așa, ca un sughiț): "Mulțumesc, pentru vizită". Și, pe urmă, te mai înșeli cu ceva: nu tu erai pedeleul al doilea, cine naiba nu te știe că tu ești milos cu pensionarii și ceri, pentru ei, cărniță? Tot eu eram pedeleloaica, eu și cu Florian suntem "golanii" site-ului, cu acte (în cazul lui) sau fără (într-al meu). Am votat cu Băse, îmi e drag în continuare, și îmi va fi drag până la moarte (vorba străinului: până când moartea ne va despărți).

În orice caz, trebuie să-l salut și eu cu simpatie pe Jorz așa, ca-ntre bolnavii de virgule



 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 17:09:37
         
 
  Dacă spuneam că e spumos ca o șampanie (sau măcar că face bășici precum borvizul) m-ai fi salutat și pe mine.

Pedeleu-nepedeleu (zic io că nu, dar nu țin să te conving), textul rămîne unul extrem de modest. Și nu trebuie să fiu neapărat critic literar pentru a constata că nu prea e nici umor de limbaj, nici umor de situație, nici...

E atît de greu să suporți o opinie nefavorabilă?

Pa, dacă zici.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-06 16:54:00
         
 
  pa, pa.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-06 16:51:24
         
 
  Pedeleii, ce-ați sărit așa?! Dai într-unul, țipă doi... Știu, n-am umor de pedele... da' nici voi față de critici literari. Pa!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 16:45:10
         
 
  Amelia Cojocaru, te salut! Mulțumesc, pentru vizită! Cu amiciție,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 16:40:14
         
 
  Tocmai s-a încheiat discuția cu virgulița și am rămas din context cu o deformație în plan gramatical și neurovegetativ profund: mă obsedează îngrijorător elementele respective de punctuație. Temerea mea pare, însă, fără temei fiindcă în postul de mai jos transporturile în comun sunt tăiate cu spada ca la clasa a cincea primară, iar virgulele, prudente, se aștern ca gâștele. Firește, de teamă, aceeași teamă ca a mea (una din câte văd... comună). Răsuflu ușurată!!!

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-06 16:11:38
         
 
  Ioan Jorz, nu-i luati in seama!... perseverati!!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-06 16:11:10
         
 
  Subțire. Nu umorul. Umorul nu prea e. Fără supărare.

Faptul că și alții au scris în acest stil nu face textul valoros. Văd asta fără să fiu nevoit să umblu pe la bibliotecă. Iar dacă ar fi primul text scris în maniera asta, aș face aceeași afirmație: subțirel.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-06 16:08:38
         
 
  Radu Ștefănescu, ți-aș da eu un link... știi tu. Dacă ți-aș cunoaște adresa, ți-aș sugera ce mijloc de transport, în comun, să folosești, pentru a ajunge la cea mai apropiată bibliotecă publică. Ăla-i link-ul! Biblioteca publică, dacă nu o fi, deja, prea târziu.

Ioan J

P.S. Ironia ta este gratuită, pentru că "Autodenunț" chiar este proză scurtă, umoristică. Pa!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 15:51:06
         
 
  dar proza scurta, umoristica, unde e?

ne dai un link?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-06 12:47:43
         
 
  Oameni buni, voi nu ați citit proză scurtă, umoristică?! Epistola este scrisă de un fost gestionar - de la care te poți aștepta să pună virgula între subiect și predicat. Ce mare scofală?

adrian mihai, după ce că folosești un cuvânt chinuit - "freș" - pe care nu știu ce idioți l-au introdus în DEX (cuvânt ce-ți furnizează o rimă asonantă), catrenul tău n-are niciun chichirez. Ar fi avut o poantă, palidă, dacă, cu-adevărat, aș fi greșit. Nu e cazul. Poate îmi spui tu: sub ce titlu de inventar poate fi încadrat? Sănătate!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-06 11:42:08
         
 
  mari

de-s intrebați, în stilu-ți freș,
de stângăcii gramaticale,
unii se dau după cireș,
alții se-ascund după sandale...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2010-06-06 08:42:59
         
 
  Mariana Ghicioi, nu eu sunt cel care nu pune virgulele. Acela este Marin Sandale, om al muncii și fost gestionar. El este de vină. Credeam că am lămurit situația, prin răspunsul dat lui Radu Ștefănescu.
Cât despre "Virgula lui Peia": te rog, citește-mi comentariul!
Cu amiciție,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 14:20:02
         
 
  Eu nu te suspectez de nimic. Te-am întrebat, în mod clar, de ce nu ai pus virgulă după "penale". Văd că nu mi-ai răspuns.

Ți-am spus că mai am întrebări.

Aici:
"La care eu nu mă mai spovedesc că popa Emanoil este informator al noii securități"

de ce nu ai scris așa:
"La care eu nu mă mai spovedesc, că popa Emanoil este informator al noii securități"?

De ce nu mă mai întreb, din ce cauză? ... că popa este informator. Eu știu că circumstanțiala de cauză se desparte prin virgulă de regentă.


Aici: "m-am îndrăgostit de o vițică Florica pe care o cheamă ca pe soacra mea", de ce nu ai pus apoziția între virgule? Așa, adică: "m-am îndrăgostit de o vițică, Florica, pe care o cheamă ca pe soacra mea".

Aici:
"Ba povestește și cum eu în stare avansată de ebrietate m-am urcat fără scară"
de ce nu ai scris așa:
"Ba povestește și cum eu, în stare avansată de ebrietate, m-am urcat fără scară"?

Aici:
"Că de atunci în satul meu natal unde m-am născut toți strigă"
de ce nu ai scris:
"Că de atunci în satul meu natal, unde m-am născut, toți strigă", că doar "natal" înseamnă "unde m-am născut"? Dacă vii cu întărirea aceea acolo, trebuie s-o pui între virgule, ca să marchezi ce accentuezi, altfel e doar un pleonasm de toată frumusețea.

Aici:
"și chiar dacă nu o fost marinar că la Cluj nu o fost mare neagră și nu o putut să vindă flota de vapoare și alte corăbii românești, pare un om cu ochelari cult"

de ce nu ai pus virgulă după "marinar"?


Mai întreb?

 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2010-06-05 13:25:28
         
 
  Ioan Peia, doar vă salut!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 13:05:25
         
 
  Andrei Florian, salut trecerea ta pe-aici. Textul acesta este, momentan, scris "la prima mână". Urmează să-l șterg, în, maximum, 24 de ore. Cât despre greșeli... cred că am explicat, deja, despre ce-i vorba.

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 13:04:25
         
 
  Radu Ștefănescu, cred că ți-am răspuns și ție. Textul acesta este pentru un concurs de proză scurtă, umoristică. Sper ca membrii juriului să fie suficient de inteligenți (nu ca alții), pentru a-și da seama că greșelile nu aparțin autorului. Mai vorbim!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 12:58:12
         
 
  Mariana Ghicioi, sper că nu mă suspectezi că aș avea probleme cu semnele de punctuație! Va trebui să renunț, în text, la câteva dintre ele. La sugestia (binevenită) lui Radu Ștefănescu va trebui să și stâlcesc câteva cuvinte. Nu multe, pentru că, totuși, epistola a fost corectată de un dascăl. Mulțumesc, pentru lectură și semnul de trecere! Cu amiciție,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 12:57:15
         
 
  Mariana, multam frumos pentru intariri

deocamdata ramai pe deal si mai lasa turcimea sa inainteze un pic in smarcuri...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-05 09:52:00
         
 
  Jorzule, asa e, dar vezi tu, eu citesc putin si numai chestii de calitate. (pe tine, in mod exceptional, te lecturez din simpatie).

vocabularul folosit de matale (influentat, probabil, de excesul de lecturi facute fara discernamant) e total neadecvat personajului, ortografia e neverosimil de buna, umorul, constipat.

dar mai incearca, ceva-ceva talent ai. in cativa ani, cine stie. cand ziceai ca e marele concurs european de epigrame?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-05 09:40:48
         
 
  Ioane, văd că Sandale-i om al muncii. Deduc că nu stă să-și bată inutil capul cu virgulele, dar pe tine, care-ai scris, vreau să te întreb ceva.

Uite, ai scris:

"Ca om cu frică de Dumnezeu și de brațul lung al legii penale eu mă demasc."

De ce n-ai pus virgulă după "penale"?

Dacă am contrage, ar fi cam așa:

"Ca om fricos, eu mă demasc."

Nu seamănă cu "De fel sensibile, ne-au..."? :)

Mai am întrebări.
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2010-06-05 09:38:43
         
 
  Ștefănescu, un comentariu răutăcios (caracteristic ție), care, din nefericire, arat㠔subțirimea” lecturilor tale. Stilul acesta, al epistolei scrise de semi-analfabeți, nu l-am inventat eu, nici Mătrăguna, nici chiar Cornel Udrea – cel care l-a consacrat cu „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”. Are origini mult mai vechi și nu foarte precise. Așa că... mai trage o dată! Poate câștigi o „ciung㔠(chewing-gum). Pa!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-05 09:22:11
         
 
  o pastisa insipida dupa Carmen Matraguna, la care singurul zambet posibil e ala gen "cleste de rufe".  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-05 08:47:23
         
 
  Bine faci!  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-05 00:34:18
         
 
  M ascuzati, domnule Peia, n-am observat. Va cred pe cuvant.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-05 00:31:10
         
 
  Normalmente!
Din păcate, sunt ceva mai ager, decît talentat!
Ghinionul tău.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-05 00:29:29
         
 
  Domnule Peia, nu este pentru prima oara cand va recunosc talentul literar, nu? Nu este nicio ironie in faptul ca, in opinia mea, sunteti mai talentat decat domnul Ioan Jorz. Dimpotriva, ar trebui sa va simtiti flatat.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-05 00:28:22
         
 
  Vai tu, Zexe!
Cîtă ironie subtilă!...
Oricum, același progres remarcabil am constat și în ceea ce te privește.
Nu știu dacă o să mă ajungi din urmă, dar, dacă perseverezi, e posibil să scrii și tu cîteva rînduri - rele, bune, nici nu mai contează!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-05 00:23:45
         
 
  Un text bunicel, chiar daca mai trebuie lucrat. O virgula in plus, una in minus, nici nu mai conteaza. Domnule Ioan Jorz, observ cu placere ca scrieti din ce in ce mai bine. De cand activati pe Europeea, stilul dumneavoastra s-a imbunatatit in mod permanent. Prevad ca in scurt timp il veti ajunge din urma pe domnul Peia. Mai mult, cred cu tarie ca il veti depasi. Perseverati!... perseverati! perseverati!
Zexe.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-05 00:19:40
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23956
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE