PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Fantezie III (o posibilă continuare) Text postat de Andrei Ghejan Descătușându-mă din strânsoarea ei: - Alex, ce cauți aici? Ți-e clar că dacă ne prinde ”el” iese urât de tot? În plus, n-am ce să-ți ofer, nici măcar protecția de care ai avea nevoie în fața lui, sunt un nimeni acum. - Nu-mi pasă, vreau să stau lângă tine! ... și dacă mă omoară tot nu-mi pasă! - Sssst! Mai încet... o să te audă, cu tot televizorul ăla care urlă ca naiba... - Ba n-o să audă nic... (printre lacrimi)... k e mort de beat... ăsta e norocul meu în noaptea asta. - Adică?... avea de gând să te bată iar? - Nu. - Spune-mi, e vorba de altceva? Fă-mă să înțeleg, mai ales dacă vrei să te ajut. - ... - Poți să ai încredere în mine, eu nu mai contez, ți-am spus, sunt terminat . E ca și cum ai vorbi singură, sau cu un inert care nu-ți poate face rău. Descarcă-ți sufletul. O să vezi că-ți face bine, știu din experiență. - Nu mai vorbi așa! Pe mine nu mă păcălești: nu ești terminat deloc. Lasă-l pe el să creadă asta. - Măi fato! Nu înțelegi că mi-am pierdut tot? Familia, prietenii, situația mea... aia care am avut-o: o casă, o firmă, mașinile... tot....tot! Sunt varză cu legitimație. - Și p-alea cine le-a făcut? Nu tot tu? - ... - Î? - ...Erau alte vremuri. Eram mai tânăr... aveam putere. Fizică, în primul rând... Acum? Nu mai pot avea sentimente, nu-mi mai pot găsi locul, mi-e rușine de mine! Nu mai am nimic... - Mă ai pe mine! - Încetează! Măi fato... nu pricepi, ești prea m... - Nicio fată și nicio mică! Asta eram acum doi ani... - ? - Acum sunt doar o mutilată și tu încerci să pari la fel, dar n-ai pățit ce-am pățit eu, așa că n-ai dreptul să te victimizezi în fața mea.. - ...Ok! ... ca tine. Zi!, ... ce vrei? Pot să te ajut cu ceva? - Poți! Să mă iubești! - Asta doar în mintea ta! Ești minoră, pentru numele lui Dumnezeu! Ai doar 16 ani... - 17! - Tot aia! Nu te uiți la mine? Sunt ditamai hodorogul de 50 de ani. Nici nu poate fi vorba! Ai greșit adresa, puștoaico! Dacă tac'tu e un imbecil și un degenerat, nu trebuie neapărat să fiu și eu. - Aha!... Înțeleg. Nu mai poți să iubești o femeie. - Ba pot! Nu-nțelegi nimic. - Din cauză că n-ai fi tu primul? - Bați câmpii! Ce, tu ai fi prima? - Nu! Dar aș putea fi ultima. Ah!... Știu: sunt urâtă! - Nu! Nu ești... Dacă aș fi măcar cu douăzeci de ani mai tânăr, fii sigură că n-ai scăpa de mine. Vei fi într-o bună zi o femeie extraordinară! Dacă scapi de boul ăsta, evident. Ce naiba ți-a făcut? - Nu el. Un prieten de-al lui, pe care l-a adus expres și l-ar fi adus și-n noaptea asta dacă nu se matolea. Are nevoie de bani! - Ce lepră! Și-ăla, și-ăla! Ah, dac-aș fi măcar cu douăzeci de ani mai tânăr. Există poliție, o să-i dau în gât, fir-ar ai naibii de perverși! - Nu vorbi așa de tata! Era disperat și nimeni nu a vrut să ne ajute. Ajungeam pe drumuri, unde tot asta aș fi pățit, sau poate mai rău. De altfel, am fost de acord și eu. Nu era altă soluție. - Doamne! Nu-mi vine să cred la ce s-a ajuns! Ne-au nenorocit blestemații ăștia! - De-aia s-a luat de băutură! Înainte nu era așa. - Da! ... e boală grea. N-are scuză oricum... dar încep să înțeleg. Da' p'ălălalt tot l-aș arde... - Când ne-a părăsit mama, tot din cauză că nu ne mai descurcam și începuseră să se certe tot timpul, a fost aproape aceeași chestie, dar și-a revenit. Pentru mine, zice el. Acum doi ani, când a văzut că nu se mai reface nimic din ce-a fost, a căzut definitiv. Și e prea târziu acum. El e terminat, nu tu. Tu nu ai patima asta, te-am văzut și când credeai tu că nu te văd. Așa că nu sunt mică... tu ești mic, că nu vrei să ne ajuți. - Pe cine naiba să mai ajut? Că eu nu sunt în stare să mă ajut nici pe mine. - Pe toți trei! - Cum? - Ție nu-ți trebuie decât un motiv să o faci. Eu aș putea, VREAU să fiu motivul tău. - Am avut cândva toate motivele să o fac... și tot n-am fost în stare de nimic. Tot ce-am fost în stare, a fost să trag de timp. Atât. Deznodământul a fost același. - Nu! Pentru că din ce am înțeles eu din discuțiile tale cu tata, când ai venit prima oară la noi, te-ai prăbușit DUPĂ ce ai tăi te-au părăsit! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Ideea ar fi: încercarea construcţiilor diferite plecând de la o temă fixă. În cazul de faţă, tabloidul de la care s-a plecat este următorul: "Am 50 de ani şi stau în gazdă. Ruşinos, dar în fine... nu mai contează. Am pierdut tot din cauza crizei şi ştiu că sunt prea obosit să o mai iau de la început. Consolat doar parţial, am rămas totuşi românul care se respectă cu ce i-a mai rămas: o demnitate aproape iluzorie. Spun iluzorie, pentru că practic există numai în mintea mea. Nu mai are cine să o vadă. Fosta mea familie s-a volatilizat undeva într-un spaţiu al stabilităţii pe care eu, unul, nu am mai putut să-l ofer. Trădători, dar îi înţeleg, e şi vina mea. Cred că m-au şi uitat. Nici mobil nu mai am şi chiar dacă aş avea, la ce mi-ar folosi? Socializarea mea se rezumă la memorii. Semnele se traduc prin indiferenţa translucidă, mai exact nepăsarea din jur. Nici n-ar putea fi altfel. Fiecare de fapt e preocupat doar de propria subzistenţă, iar problemele nu lipsesc nicăieri. N-ai cui să te plângi, iar scâncetul nu poate fi decât unul surd. Pe undeva, nici n-aş avea de ce s-o fac. Sunt produsul propriei neputinţe, un întors din drum la statutul de câine vagabond versus o stradă mult prea rapid circulată, căruia numai instinctul îi spune să nu se aventureze să o treacă în căutare de resturi. Rămâne doar un spaţiu strâmt, sufocant, o canapea ruptă, un geam mic şi o tastatură aruncată găsită întâmplător, inutilă de altfel. Gazda mea e un „el”. Mai tânăr decât mine, e categoric un luptător, destul de dur se pare, pentru că nu se lasă doborât. Din cele trei camere pe care încă le are, mi-a închiriat-o pe mai nimic pe cea mai mică, nu dintr-un sentiment de milă, ci pentru că fiecare bănuţ a ajuns să conteze şi în lipsa cererii, a luat ce i s-a oferit, deşi m-a privit cu suspiciune încă de la început. Mi-a impus tot felul de restricţii în casă, asigurându-mă că dacă o singură dată nu le respect „all inclusive”, în secunda doi sunt eject şi fără garanţia depozit care, cred, l-a tentat cel mai mult. Cu fiisa, Alex’ de numai 16 ani, cea de-a treia co-locatară, se poartă ca un zbir. E frumoasă şi isteaţă foc puştoaica. O bomboană. Mi-e destul de neclară relaţia lor. Cel puţin el, sub impulsul autorităţii, nu o tratează deloc ca pe o fiică, ci mai degrabă ca pe o servitoare ce trebuie ţinută din scurt, cu un program extrem de strict şi la dispoziţia lui. Săraca Alex, e veşnic tristă şi speriată, pentru că periodic o şi altoieşte, cu, sau fără motiv. Nu sunt martor la astfel de scene. Doar aud din cămăruţa mea lătratul lui premergător bufniturilor înfundate şi după, plânsul ei înăbuşit. Ce pot să fac? N-am dreptul să mă bag, iar singura ocazie pe care am avut-o să stau de vorbă cu el a fost un dezastru total, soldându-se accidental doar cu cartonaşul galben, pentru că în furia lui greşise buzunarul. A ţinut însă să-mi precizeze: „la următorul fault: out!”. Cam asta e tot ce face el: arbitrează tot, chiar şi meciurile deja arbitrate la televizorul la care numai el are acces, unde stă tolănit toată ziulica şi noaptea butonând din fotoliul dezlânat o telecomandă tocită şi de unde ţipă la Alex să-i aducă periodic, indiferent de oră, bere rece. A trimis-o la 3 noaptea pe biata fată trezită din somn cu urlete, să cumpere macheală de la non-stop, abţibildizându-i şi două palme pentru neglijenţă. Zece minute mai târziu am tresărit, deşi îmi sticleau ochii pe tavan undeva la pragul somn-trezie. Era Alex care se înghesuise lângă mine. Un val de căldură m-a invadat şi instantaneu am început să tremur convulsiv. M-a strâns în braţe ca pe un paralizat. Lac de sudoare, am făcut la fel, instinctiv. O lacrimă se unea cu alta şi două trupuri chinuite deveniseră unul singur ce dansa într-un amestec de sforăituri sufragerizate şi un televizor dat la maxim, nearbitrat de nimeni."   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2010-04-19 13:43:59 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE