|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fantezie III (o posibilă continuare) |
|
|
Text
postat de
Andrei Ghejan |
|
|
Descătușându-mă din strânsoarea ei:
- Alex, ce cauți aici? Ți-e clar că dacă ne prinde el iese urât de tot? În plus, n-am ce să-ți ofer, nici măcar protecția de care ai avea nevoie în fața lui, sunt un nimeni acum.
- Nu-mi pasă, vreau să stau lângă tine! ... și dacă mă omoară tot nu-mi pasă!
- Sssst! Mai încet... o să te audă, cu tot televizorul ăla care urlă ca naiba...
- Ba n-o să audă nic... (printre lacrimi)... k e mort de beat... ăsta e norocul meu în noaptea asta.
- Adică?... avea de gând să te bată iar?
- Nu.
- Spune-mi, e vorba de altceva? Fă-mă să înțeleg, mai ales dacă vrei să te ajut.
- ...
- Poți să ai încredere în mine, eu nu mai contez, ți-am spus, sunt terminat . E ca și cum ai vorbi singură, sau cu un inert care nu-ți poate face rău. Descarcă-ți sufletul. O să vezi că-ți face bine, știu din experiență.
- Nu mai vorbi așa! Pe mine nu mă păcălești: nu ești terminat deloc. Lasă-l pe el să creadă asta.
- Măi fato! Nu înțelegi că mi-am pierdut tot? Familia, prietenii, situația mea... aia care am avut-o: o casă, o firmă, mașinile... tot....tot! Sunt varză cu legitimație.
- Și p-alea cine le-a făcut? Nu tot tu?
- ...
- Î?
- ...Erau alte vremuri. Eram mai tânăr... aveam putere. Fizică, în primul rând... Acum? Nu mai pot avea sentimente, nu-mi mai pot găsi locul, mi-e rușine de mine! Nu mai am nimic...
- Mă ai pe mine!
- Încetează! Măi fato... nu pricepi, ești prea m...
- Nicio fată și nicio mică! Asta eram acum doi ani...
- ?
- Acum sunt doar o mutilată și tu încerci să pari la fel, dar n-ai pățit ce-am pățit eu, așa că n-ai dreptul să te victimizezi în fața mea..
- ...Ok! ... ca tine. Zi!, ... ce vrei? Pot să te ajut cu ceva?
- Poți! Să mă iubești!
- Asta doar în mintea ta! Ești minoră, pentru numele lui Dumnezeu! Ai doar 16 ani...
- 17!
- Tot aia! Nu te uiți la mine? Sunt ditamai hodorogul de 50 de ani. Nici nu poate fi vorba! Ai greșit adresa, puștoaico! Dacă tac'tu e un imbecil și un degenerat, nu trebuie neapărat să fiu și eu.
- Aha!... Înțeleg. Nu mai poți să iubești o femeie.
- Ba pot! Nu-nțelegi nimic.
- Din cauză că n-ai fi tu primul?
- Bați câmpii! Ce, tu ai fi prima?
- Nu! Dar aș putea fi ultima. Ah!... Știu: sunt urâtă!
- Nu! Nu ești... Dacă aș fi măcar cu douăzeci de ani mai tânăr, fii sigură că n-ai scăpa de mine. Vei fi într-o bună zi o femeie extraordinară! Dacă scapi de boul ăsta, evident. Ce naiba ți-a făcut?
- Nu el. Un prieten de-al lui, pe care l-a adus expres și l-ar fi adus și-n noaptea asta dacă nu se matolea. Are nevoie de bani!
- Ce lepră! Și-ăla, și-ăla! Ah, dac-aș fi măcar cu douăzeci de ani mai tânăr. Există poliție, o să-i dau în gât, fir-ar ai naibii de perverși!
- Nu vorbi așa de tata! Era disperat și nimeni nu a vrut să ne ajute. Ajungeam pe drumuri, unde tot asta aș fi pățit, sau poate mai rău. De altfel, am fost de acord și eu. Nu era altă soluție.
- Doamne! Nu-mi vine să cred la ce s-a ajuns! Ne-au nenorocit blestemații ăștia!
- De-aia s-a luat de băutură! Înainte nu era așa.
- Da! ... e boală grea. N-are scuză oricum... dar încep să înțeleg. Da' p'ălălalt tot l-aș arde...
- Când ne-a părăsit mama, tot din cauză că nu ne mai descurcam și începuseră să se certe tot timpul, a fost aproape aceeași chestie, dar și-a revenit. Pentru mine, zice el. Acum doi ani, când a văzut că nu se mai reface nimic din ce-a fost, a căzut definitiv. Și e prea târziu acum. El e terminat, nu tu. Tu nu ai patima asta, te-am văzut și când credeai tu că nu te văd. Așa că nu sunt mică... tu ești mic, că nu vrei să ne ajuți.
- Pe cine naiba să mai ajut? Că eu nu sunt în stare să mă ajut nici pe mine.
- Pe toți trei!
- Cum?
- Ție nu-ți trebuie decât un motiv să o faci. Eu aș putea, VREAU să fiu motivul tău.
- Am avut cândva toate motivele să o fac... și tot n-am fost în stare de nimic. Tot ce-am fost în stare, a fost să trag de timp. Atât. Deznodământul a fost același.
- Nu! Pentru că din ce am înțeles eu din discuțiile tale cu tata, când ai venit prima oară la noi, te-ai prăbușit DUPĂ ce ai tăi te-au părăsit!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ideea ar fi: încercarea construcțiilor diferite plecând de la o temă fixă.
În cazul de față, tabloidul de la care s-a plecat este următorul:
"Am 50 de ani și stau în gazdă. Rușinos, dar în fine... nu mai contează. Am pierdut tot din cauza crizei și știu că sunt prea obosit să o mai iau de la început. Consolat doar parțial, am rămas totuși românul care se respectă cu ce i-a mai rămas: o demnitate aproape iluzorie. Spun iluzorie, pentru că practic există numai în mintea mea. Nu mai are cine să o vadă. Fosta mea familie s-a volatilizat undeva într-un spațiu al stabilității pe care eu, unul, nu am mai putut să-l ofer. Trădători, dar îi înțeleg, e și vina mea. Cred că m-au și uitat. Nici mobil nu mai am și chiar dacă aș avea, la ce mi-ar folosi? Socializarea mea se rezumă la memorii. Semnele se traduc prin indiferența translucidă, mai exact nepăsarea din jur. Nici n-ar putea fi altfel. Fiecare de fapt e preocupat doar de propria subzistență, iar problemele nu lipsesc nicăieri. N-ai cui să te plângi, iar scâncetul nu poate fi decât unul surd. Pe undeva, nici n-aș avea de ce s-o fac. Sunt produsul propriei neputințe, un întors din drum la statutul de câine vagabond versus o stradă mult prea rapid circulată, căruia numai instinctul îi spune să nu se aventureze să o treacă în căutare de resturi. Rămâne doar un spațiu strâmt, sufocant, o canapea ruptă, un geam mic și o tastatură aruncată găsită întâmplător, inutilă de altfel.
Gazda mea e un el. Mai tânăr decât mine, e categoric un luptător, destul de dur se pare, pentru că nu se lasă doborât. Din cele trei camere pe care încă le are, mi-a închiriat-o pe mai nimic pe cea mai mică, nu dintr-un sentiment de milă, ci pentru că fiecare bănuț a ajuns să conteze și în lipsa cererii, a luat ce i s-a oferit, deși m-a privit cu suspiciune încă de la început. Mi-a impus tot felul de restricții în casă, asigurându-mă că dacă o singură dată nu le respect all inclusive, în secunda doi sunt eject și fără garanția depozit care, cred, l-a tentat cel mai mult. Cu fiisa, Alex de numai 16 ani, cea de-a treia co-locatară, se poartă ca un zbir. E frumoasă și isteață foc puștoaica. O bomboană. Mi-e destul de neclară relația lor. Cel puțin el, sub impulsul autorității, nu o tratează deloc ca pe o fiică, ci mai degrabă ca pe o servitoare ce trebuie ținută din scurt, cu un program extrem de strict și la dispoziția lui. Săraca Alex, e veșnic tristă și speriată, pentru că periodic o și altoiește, cu, sau fără motiv. Nu sunt martor la astfel de scene. Doar aud din cămăruța mea lătratul lui premergător bufniturilor înfundate și după, plânsul ei înăbușit. Ce pot să fac? N-am dreptul să mă bag, iar singura ocazie pe care am avut-o să stau de vorbă cu el a fost un dezastru total, soldându-se accidental doar cu cartonașul galben, pentru că în furia lui greșise buzunarul. A ținut însă să-mi precizeze: la următorul fault: out!. Cam asta e tot ce face el: arbitrează tot, chiar și meciurile deja arbitrate la televizorul la care numai el are acces, unde stă tolănit toată ziulica și noaptea butonând din fotoliul dezlânat o telecomandă tocită și de unde țipă la Alex să-i aducă periodic, indiferent de oră, bere rece. A trimis-o la 3 noaptea pe biata fată trezită din somn cu urlete, să cumpere macheală de la non-stop, abțibildizându-i și două palme pentru neglijență.
Zece minute mai târziu am tresărit, deși îmi sticleau ochii pe tavan undeva la pragul somn-trezie. Era Alex care se înghesuise lângă mine. Un val de căldură m-a invadat și instantaneu am început să tremur convulsiv. M-a strâns în brațe ca pe un paralizat. Lac de sudoare, am făcut la fel, instinctiv.
O lacrimă se unea cu alta și două trupuri chinuite deveniseră unul singur ce dansa într-un amestec de sforăituri sufragerizate și un televizor dat la maxim, nearbitrat de nimeni."
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2010-04-19 13:43:59 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23953 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|