PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Restituiri lirice(1) Text postat de latunski criticul A fost odată ca niciodată, cînd versurile miroseau a versuri şi a hîrtie de tipografie. Cînd citeam şi marcam perle lirice. Pentru a mă dezbăra de patima scrisului le reciteam periodic. Precum dervişii fanatici care se biciuiau singuri, precum rău-mirositorii călugări creştini care băteau mătănii pentru a uita de pohtele lumeşti. Cum nici Allah şi nici Iehova nu le-au acordat bunăvoinţă şi atenţie, nici eu nu m-am vindecat de nefiorul epic. Aceste restituiri se vor a fi tematice, dar pariez că o să-mi fie prea lene să le mai clasez şi să le postez. Nu mai ştiu cine a tradus poemele (sau fragmentele de poeme),nu mi-am notat, corect ar fi fost să menţionez şi traducătorii. Scuze, eram tînăr! Lipitoare e femeia – zise un nebun odată O, sărmana lipitoare, cu ce e asemănată! Numai sîngele cel negru ţi-l răpeşte lipitoarea, Dar femeia-ţi ia puterea, mintea, banii şi onoarea. (Rig Veda) Cîinele-a văzut o fată: „Carne” – a zis bătîndu-şi dinţii! Şi-şi priveau părinţii fata: „Floare” – au zis plîngînd părinţii! Şi-a văzut-o un călugăr: „Bestie” a strigat ascetul! Şi-un poet văzut-a fata: „Înger” a şoptit poetul (Rig Veda) Acel ce îţi asemuie făptura Cu-o mlădioasă ramură subţire, În van, copilă, îşi mai bate gura Căci tu eşti fără de asemuire: Nu are soră fiinţa-ţi mlădioasă Nici trupul tău un frate pe potrivă. Iar ramura oricît e de frumoasă Numai în pom e-a totului zarifă Pe cînd tu, preafrumoaso, eşti oricum Fără pereche sub slăvitul soare. Iar haina ce te ascunde-i ca un fum Care te face mai ispititoare. – O mie şi una de nopţi - Povestea hamalului şi a celor trei surori) I-am dat iubitei mele un vin strălucitor Precum lumina din obrajii ei; Obrajii-i ca un foc dogorîtor Cum numai o năpastă de scîntei Ar arde-atîta de mistuitor. Părea că s-ar fi-nduplecat să-l bea, Că mi-a grăit, rîzînd cu gura toată: „Cum de socoţi tu, oare, c-aş putea Să-mi beau lumina din obraji vreodată, Obrajii să mi-i beau sorbind din ea? Eu spun. „Bea o lumină! Soarbe-l rar! Că-n vinu-acesta-s lacrimile mele! Roţeaţa lui e sîngele meu chiar Iar aburul lui cu arome grele, E sufletu-mi ce ţi-l aduc în dar. (O mie şi una de nopţi - ?...) Roata ce-o să ne zdrobească şi pe mine şi pe tine Jinduie acest gingaş suflet şi din mine şi din tine. Hai să stăm pe iarbă verde şi să bem din cupe pline Cît n-o creşte iarbă verde şi din mine şi din tine. (Omar Khayam – catrenul 152) La tauri firea coarne-a dat La păsări – zboru nalt, rotat, La cai – copite; iuţi picioare La iepuri; repezi aripioare La peşti, să-noate; la lei –dinţi, Pe oameni i-a făcut cuminţi. Nestîndu-i însă în putere Să dea femeii prevedere. Ce-a dat femeiii, aşadar? Ca armă, frumuseţea-n dar. Cu dînsa biruie, de-aceea, Şi foc şi flacără, femeia. (Remy Belleau - ?) Acest fragment îmi aminteste de prietenul meu valah, Marius, care fiind exilat în Moldova a auzit expresia: „Uite, trece pe drum un om şi-o femeie”. El a întrebat candid: „Femeia nu e om?” (nota mea) Pe plac nu mi-e nici fecioara (prea-i necoaptă), nici aceea Multor ani purtînd povara... Mie-mi place doar femeia Dată-n pîrg, femeia coaptă: Cea mai bună şi mai aptă. Strugurii ce-mi sînt plăcuţi Nu-s nici acri, nici trecuţi. (Jean-Antoine de Baif – Şansonete ritmate) Şi măsuram trufaşa-ţi bunătate Şi farmecul angelic neatins Şi rîvna mea, ce mult prea sus a tins, Răceala-ţi, chinul meu lăsînd stigmate. Şi-n timp ce rătăcitele-mi simţiri Şi ale tale reci desăvîrşiri Le măsuram astfel în trist colind, De zeci de ori privindu-te-n tăcere Nu ţi-a păsat de crîncena-mi durere Pe care-o înduram astfel, murind. (Pontus de Tyard – sonetul „Eu măsuram”) Ei stau culcaţi în iarbă, un bărbat şi o fată mănîncă portocale, schimbă săruturi aşa cum valurile schimbă spuma între ele, Ei stau culcaţi pe plajă mănîncă lămîi, schimbă săruturi aşa cum norii între ei îşi schimbă conturul. Ei stau culcaţi în pămînt, un bărbat şi o fată, nu spun nimic şi nu se sărută, schimbă tăceri să rămînă-n tăcere. (Octavio Paz – Îndrăgostiţii) O portocală pe masă. Rochia ta pe covor... Şi tu în patul meu, Dulce dar al clipitei Răcoare a nopţii... Căldura vieţii mele. (Jacques Prévert – Alicante) Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   La primele două proverbe vă spun eu cui aparţine traducerea – pentru că mie când îmi place ceva, devin oarecum obsedată(nu cred că e o calitate) şi citesc tot ce-mi cade îmi mână legat de acel lucru: fac parte din Antologia Sanscrită a lui Coşbuc. Sunt proverbe indice traduse din limba germană, pentru că nemţii aveau la vremea respectivă(1897) traduceri din sanscrită. În notele din Opere Alese – volumul 5 - al Editurii Minerva, seria Scriitori Români(Bucureşti 1982) se menţionează următorul lucru spus de sanscritologul Theofil Simennschy : ”Traducătorul s-a îndepărtat de multe ori de la textul german utilizat şi, în consecinţă, de cel sanscrit. Nu o dată – observă sanscritologul – Coşbuc a realizat o versiune mai frumoasă chiar decât originalul”. Îmi pare tare rău că nu se mai publică astfel de cărţi, dar mă bucur că există Anticariate, căci eu de acolo am cartea pe care o menţinez mai sus, carte în care este publicată şi Sacontala a lui Calidasa, Eneida(Vergilius), şi încă altele, toate în traducerea lui Coşbuc. Dacă o găsiţi undeva, vă recomand să o citiţi. Vă redau mai jos câteva din proverbele mele preferate şi un fragment din Sacontala, toate în traducerea lui Cosbuc, desigur: “În această ţară toată lumea-nşală! Cei străini prin vorbă prea naţională. Prin purtarea bună păcătoşii slugi, fetele prin lacrimi, preoţii prin rugi: Ţară cum e asta scuipă-o şi fugi.” “Din rest nu poate creşte nimic întreg la loc Dar sunt, zic eu, trei lucruri, ce au acest noroc: Un rest de datorie, de boală şi de foc.“ “Când e vorba să faci bine Să ajuţi pe cei ce mor De nevoi să-ţi aperi ţara Şi să-ţi naşti moştenitor La aceste patru lucruri Cine-şi ia locţiitor?“ „Cei cu tuse niciodată să nu plece-n sat să fure; Cei ce cad în somn isteric să nu meargă prin padure; Cei bolnavi să nu vorbească, să le curgă vorba vale; Cei bogaţi să nu se certe pentru două - trei parale.” “Sunt oameni ce de teamă ca nu vor reuşi, Nimic nu vor să-nceapă şi stau în nelucreare – Văzut-aţi om vreodată sa fugă de mâncare, De teamă că mâncarea lel n-o va mistui?” “Femeile şi apa sunt lucru curios- Au numai o tendinţă: s-ajungă tot mai jos.” “Când Dumnezeu te are drag, Şi te ia-n paza milei sfinte, Ca arme de-a lupta-nainte Nu-ţi dă nici pietre nici ciomag – Când Dumnezeu te are drag Îţi dă pricepere şi minte.” A fost destul de greu să aleg, pentru că mie îmi plac toate... :) Fragment din Sacontala de Calidasa A C T U L I (O grădină în codru, Priamvada, Anusuia şi Sacontala udă flori.Regele stă ascuns după un arbore.) ............................................................................................................................................... PRIAMVADA(către Sacontala) Auzi cum râde vântul. Că-l laşi în sân! Tâlharul, şi lui îi place-n sân! Tu tânără, el tânăr. REGELE Mai bine-ar fi bătrân! Ori eu dac-aş fi vântul! Ah, pentru ce-şi ascunde Şi umerii şi pieptul şi braţele rotunde Şub haină! Numai asta nu pot ca s-o-nţeleg: De ce-arătăm frumosul arareori întreg? Ori dezvelit pe-ncetul, câte puţin, îmbată Mai mult, mai mult îţi ca-ntreg văzut de-odată? Ce ochi! Ar fi ei oare mai mult ucigatori, Dac-ar avea copila veşmânt ţesut cu flori De-argint şi pietre scumpe! În haină zdrenţuită Frumseţea-i tot frumoasă, iubirea-i tot iubită, Ca şi-n veştmânt de purpur, căci farmec noi găsim Nu-n haină, ci-n splendoarea frumseţii ce iubim! Ah! Purpura ne-mbată cu forme-nşelătoare, Ea dă chiar uriciunei frumseţe şi splendoare, Dar când ai pune-n zdrenţe frumseta, ai vedea Că zdreanţa-i mai frumoasă de trei ori decât ea! – Ah, parcă ard! Privirea frumosului te face Să-ţi răcoreşti dorinţa de-a şti ceva ce-ţi place, Şi-n astă rărorire e foc. Eu ce cătam? Nu vreau să ştiu frumosul, mai bine vreau să-l am! ................................................................................................................................................ O seară frumoasă!   Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-04-14 21:27:57               Acest fragment îmi aminteste de prietenul meu valah, Marius, care fiind exilat în Moldova a auzit expresia: „Uite, trece pe drum un om şi-o femeie”. El a întrebat candid: „Femeia nu e om?” (nota mea) (latunski criticul) lui Marius, intr-o crama, genu pe un tom bonom: -femeia nu-i sigur om ci o foarte dulce (p)oama.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-04-14 00:34:11               "A fost odată ca niciodată, cînd versurile miroseau a versuri şi a hîrtie de tipografie". Asa este si postarea ta, cu versuri pe care ni le-ai adus de undeva, din acele hartii pe crae ochii alunecau altfel, parca, decat de pe recele monitor.... Fiecare fragment este o bijuterie, multumim pentru desfatare! * Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-04-13 22:58:17 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE