|
|
|
|
|
|
|
|
|
prin aburul cafelei |
|
|
Text
postat de
Ecaterina Bargan |
|
|
În dosul lacrimilor, m-am căutat în oglindă, prin aburul cafelei.
Sunt slabă, îmi cade părul.
Oamenii mă cred tristă chiar şi atunci când nu sunt.
Am impresia că trăiesc într-o valiză.
Sunt cea mai demodată haină de acolo.
*
„Scrie aşa cum gândeşti, scrie-ţi capodopera, Ecaterina”, îmi spunea dudu,
cu zâmbetul său larg.
Ar fi trebuit să încerc. Dar m-am oprit la lecturi.
Citeam gunter grass în timp ce colegii mei molfăiau gume, pocnindu-le în obraji.
Citeam dan sociu în timp ce colegii mei cronometrau câte minute pot sta fără să răsufle.
Citeam umberto eco în timp ce colegii mei îşi aranjau frezele într-o parte.
Citeam chuck palahniuk în timp ce colegii mei învăţau metoda triunghiurilor în matematică.
Citeam jean paul sartre în timp ce colegii mei se uitau la titanic.
Citeam martin page în timp ce colegii mei îşi ciupeau urechile, adăpostindu-se de ploaie.
Citeam aldous huxley în timp ce colegii mei calculau punctul de apogeu al dezastrului ce va veni în 2012.
Citeam charles bukowski în timp ce colegii mei se masturbau sub mese.
I-am citit şi pe alţii, cu genunchii ghemuiţi în alte adevăruri.
Dar capodopera a rămas undeva departe, la nivel de concept. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sclemberici,
Mușcă prafu!
Și dacă nu-ți ajunge, caută-n budă! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-02-18 20:44:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
octavian, tristetea ma fericeste.
ioan, i-am citit pe mai multi, sunt doar exemple. am inteles ce vrei sa spui.
andrei, ai dreptate, dar ideea era nu ca am pierdut eu timpul facand altceva decat au facut colegii mei, ei au pierdut, fiindca eu cresteam cind ei existau. bucowski scrie bine, foarte bine, dar e vulgar prin excelenta.
virtual, exact ceea ce am scris am si vrut sa spun, dicololo de pierderi.
|
|
|
|
Postat
de catre
Ecaterina Bargan la data de
2010-02-18 13:28:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
m-ai pierdut aici : Citeam jean paul sartre în timp ce colegii mei se uitau la titanic.
intreb, fiind un atelier literar, ce ai vrut sa spui.
Vot.
Vezi ca batranul se da la doamne dar nu poate.
Singura femeie pe care o are este una eviscerata...de simturi poetice.
Batranul e un chitaroz. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-02-18 03:20:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei, esti total |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-02-18 03:16:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Am impresia că trăiesc într-o valiză./Sunt cea mai demodată haină de acolo" .... limita dintre imaginatie si realitate este atat de subtire la tine, incat nu vei realiza niciodata daca este doar o impresie sau chiar asa este. Cand iti vei da seama, vei fi cu siguranta demodata. Din fericire, la varsta ta, te asigur ca poti avea timp pentru toate. Vointa sa fie. Astfel, in timp ce citesti gunter grass poti molfai o guma, in timp ce il citesti pe dan sociu poti sa iti tii respiratia, si asa mai departe. Iti place bukowski?
|
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2010-02-18 02:49:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am numărat vreo opt autori.
Mai ai cîteva sute bune!
Conceptul te face să glisezi în zona non-poetică.
Evită-l dacă poți! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-02-17 20:50:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ecaterina, te rog nu mai fii tristă!
Am fugit din război, ştii tu care, şi am venit la tine să-mi încarc bateriile. Acest spaţiu, creat de tine, e ca Izvorul Tămăduirii. Simplu şi la obiect!
versurile, sunt lacrimi sau bucurii... se văd şi-n ochi şi pe hârtii!
vot şi steluţă,
tavy |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2010-02-16 22:30:34 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|