|
|
|
|
|
|
|
|
|
restituiri daniel turcea : ninsoare |
|
|
Text
postat de
iulia ralia |
|
|
Era în noapte cum nu mai fusese demult
se năruia, în fulgi, întregul cer, rotindu-se în aer
ava-i răspunde
fratelui, noaptea, lângă râul înghețat
eu nu-nțeleg
cum poate negrăita pace, revărsarea
luminii-n suflet omenesc să se pogoare
crede, frate. Acum e-n noi. Privește
privește-mă în ochi. Ce simți
- mă iartă, avă, nu te pot privi
- privește-mă!
- nu te mai uiți cu ochi de om
Dogoare
simt
și ce nu-ndrăznesc a spune
- privește-mă!
- parcă-ncepi să nu mai mori, să nu mai ai
nici trup, numai prezența
Lui
raze ies din ochi, mă iartă
- ce simți în tine?
- negrăită pace
și trupul parcă în văzduh s-ar pierde
și sufletul se face fără margini
iartă-mă, avă, e fără cuvânt
și glăsuiește
în tăcere. Viață
simt. Ies din noi raze. Sunt netrebnic. Nu
îndrăznesc să cred că e lumină
și iată, stepa-n adâncimi se vede
ningând până departe. Sunt aici
e trupul meu și n-am fost niciodată
eu sunt și n-are nume
teamă, iubire
m-am rugat să-ți dea
simțirea darului covârșind dorirea
mulți s-au lăsat cu bucurie sfârtecați
mulți s-au odihnit pe ruguri
mulți au pășit pe ape, prin văzduhuri
și au grăit cu munții, poruncind
mulți au întors afară din morminte
și i-au născut
în duh, odihnă păcii și smerită
tămăduire trupurilor urii
dar câte sunt ascunse, ce lumină
în bunătate
și totuși n-au simțit decât puțini
ce simți
în tine, azi
în dar
fără de râvnă
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adagio
Este urarea mea de
LA MULTI ANI ! |
|
|
|
Postat
de catre
iulia ralia la data de
2009-12-28 21:32:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fiti calmi!
Stelele sunt ale lui Daniel Turcea.
La intalnirea cu poezia lui mi s-a parut ca pot pasi pe vazduhuri...
Incercati...
ps- Vasile, esti poet. Critic, nu... - pentru asta ar trebui sa asimilezi tone de cultura indigesta.
dar ce stiu eu |
|
|
|
Postat
de catre
iulia ralia la data de
2009-12-28 21:02:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
apreciez și eu acest poem, îmi place sinceritatea frământărilor, emoția și nu în ultimul rând construcția lenjeră a scrierii. |
|
|
|
Postat
de catre
vasile iftime la data de
2009-12-28 20:03:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iulia, e magnific...
vot
suzana
|
|
|
|
Postat
de catre
Suzana Deac la data de
2009-12-28 17:50:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Foarte bun textul. Iar recursul la Daniel Turcea, unul dintre putinii nostri mistici autentici dar si un mare poet necunoscut, ma bucura. |
|
|
|
Postat
de catre
Ion Ion la data de
2009-12-28 17:13:25 |
|
|