FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Marian Badea
Am vãzut ieri un comentariu fãcut de un forumist mai destupat la minte ºi mi-a plãcut. Onorabilul spunea cã astãzi, pentru cã oricine îºi poate scoate o carte, cei mai mulþi dintre noi suntem autori, nu neapãrat scriitori. ªi, cred cã are dreptate. Trec peste faptul cã stimabilul, îºi exprima opinia despre scrierile unei colege de forum, oarecum abrupt, ceea ce îmi dãdea impresia unei anumite antipatii personale faþã de aceasta, cã ce altceva poate sã fie când îi spui altuia ca ºi tine sau te asociezi unuia care procedeazã astfel, cã prezintã texte agramate ºi infantile. Prin urmare, mi-am fãcut socoteala cã, ceea ce vedem în politicã, pe stradã, prin magazine sau prin ºcoli, adicã o lipsã acutã de toleranþã ºi înþelegere, se întâlneºte ºi aici, printre scriitori. Mã rog, printre autori, dacã acest termen este mai potrivit.

Polemica ce s-a nãscut ieri pe marginea comentariului unei forumiste, evident un comentariu alcãtuit de domnia sa în grabã ºi cu o anumitã sensibilitate (cã numai atunci riºti sã fii pus la zid cu o asemenea brutalitate) m-a nedumerit. Cã ce interese importante poate sã aibe cineva ca sã te loveascã în moalele capului ºi sã te reducã astfel la tãcere, aducându-þi cea mai mare jignire, cum cã textele tale sunt agramate ºi infantile ? ªi la ce poate sã foloseascã asemenea comentarii ? In sinea mea îmi spuneam cã trebuie sã mã dumiresc în vreun fel ºi am aºteptat de la stimabilii, niscaiva intervenþii care sã mã lumineze. Nu am avut acest privilegiu, chiar dacã mi-am pierdut toatã ziua, privind din când în când pe forumul Europeea, cã pânã la urmã mã întreba nevastã-mea dacã nu cumva îmi iese un oarece câºtig de acolo, cã altfel nu se poate explica. ªi ca orice femeie care sperã în potenþa partenerului ei care nu a satisfãcut-o din prima, am aºteptat ºi eu, în zadar, sã-l vãd pe masculul acesta aparent „oacheº” (evident un termen eufemistic), sã-ºi arate ºi domnia sa potenþa ºi sã se revanºeze. Am rãmas ca o muiere nesatisfãcutã ºi când mã gândesc cã voiam chiar sã fiu una însãrcinatã.

Însã, lãsând gluma la o parte, cred cã lucrurile sunt mult mai grave, iar încercãrile celor mai pacifiºti de pe aici nu au avut un ecou pozitiv, ceea ce înseamnã cã asemenea intervenþii sunt paleative ºi, interpretate negativ (aºa cum place rumânului, tot sã înjure de mamã cã n-are de nici unele ºi ãi de conduc sunt „haini”) ceea ce te duce cu gândul la ineficienþa intervenþiei. Cã nu poþi sã mai educi omul care vãdeºte rea-voinþã ºi încãpãþânare decât numai dacã are parte de un ºoc. Dar care poate fi acesta ? Sã-i citeºti scrierile, sã vezi cã este apreciat pentru intervenþiile sale chiar cu 500 de puncte ºi sã pui la îndoialã toate acestea ? Sã iei poziþie diametral opusã ? Sã strigi peste tot cã lumea-i rea ºi iatã ce efecte negative are asupra unora televiziunea (cã este la modã acum sã dãm vina pe ea sau pe ziariºti – o face ºi noul ºef al statului care crede cã se mai poate drege busuiocul !) ? Nu, nu cred. Cãci ne întâlnim cu asemenea „oameni de bine” peste tot. Ei ne îndeamnã mereu sã facem încã o revoluþie, cã nimic nu este bine. Ei sunt permanent nemulþumiþi. Dar, ce ne facem ? Unii scriu frumos. Au chiar talent ! ªi, la ce le foloseºte talentul când, din aceastã viaþã nu au învãþat exact ceea ce ne trebuie tuturor, adicã toleranþã ºi înþelegere ? Prin urmare, pentru cã ai talent înseamnã cã toþi ceilalþi nu au ? Cã dacã elaborezi o poezie sensibilã, dar care nu are rimã, sã ne gândim cã omul nu a trecut de clasa X unde se învaþã la liceu despre ritmul trohaic ºi iambic ? Deci, sã îl întrebi cu maliþiozitate: „Auzi, onorabile, ºtii ce este troheul ? Dar iambul ?”. Iar el sã îþi rãspundã cu nonºalanþã: „Nici nu este nevoie. Eu am numai talent !”. ªi atunci cine este cel care greºeºte ? Doamna Lupu care a fãcut greºeala cã ºi-a expus sentimentele ? Sau domnii Dorian Duma ºi Ecsintescu Virtual care au dovedit intransigenþã dar ºi lipsã de înþelegere ? Eu, unul, cred cã toþi. Doamna Lupu pentru cã încã mai crede cã am devenit mai buni, mai toleranþi ºi mai înþelegãtori. Aprigii noºtri colegi susmenþionaþi pentru cã nu au realizat încã faptul cã poþi fi „doxã” de talent, dacã nu ai un minim de toleranþã ºi înþelegere pentru efortul celorlalþi, e tot degeaba. Cãci dacã scriem, o facem numai pentru noi ? Nu cumva talentul nostru trebuie sã îl utilizãm pentru a-i servi pe ceilalþi ?

ªi atunci, vã întreb onoraþi colegi (sper sã îmi permiteþi sã mã adresez astfel, chiar dacã sunt mai nou ºi am numai 100 de puncte apreciere), suntem noi oare scriitori ? Nu cumva rãmânem numai niºte români marcaþi de Dumnezeu cu ceva talent, talent pe care îl tratãm cu indiferenþã, pentru cã frustrãrile noastre sunt mai importante ?

ªtiu, o sã-mi spuneþi cã între scriitori existã invidie. ªi nu numai între ei. Cã nimic nou nu-i sub soare. ªi aici aveþi dreptate ! Numai cã eu vreau sã spun altceva. Ei bine, oamenii aceºtia au fãcut niºte eforturi (mã refer la Europeea), bine, rãu, ei au fãcut ceva. In fapt, trebuia cu toþii sã-i susþinem, sã participãm, poate chiar sã-i admirãm (Nu sunt un pupincurist, veþi vedea !). Evenimentul acesta (Cenaclul) a fost ceva de excepþie iar cei care au înþeles sensul ºi efectele majore ale acestuia, au lãsat benevol la o parte, propria autocenzurã, în speranþa cã astfel, ne apropiem tot mai mult unii de alþii. Cã ne putem ajuta unii pe ceilalþii. Cã putem avea parte de o altfel de inspiraþie care sã ne amplifice calitatea operei noastre. Insã, unii dintre noi au înþeles sã rãspundã cu grosolãnie, spunând cã vad texte argramate ºi infantile (cu toate cã alãturi de cele scrise s-au afiºat ºi fragmente din opera celui învinuit ºi care nu au dovedit aceste aprecieri regretabile). Cea învinuitã nu a rãspuns aºa cum aþi fi meritat nãvalnicii forumiºti ºi cred cã a fãcut foarte bine. In definitiv, o asemenea ieºire trebuie ignoratã.

ªi acum, ca sã închei pentru cã nu vreau sã plictisesc. Vã rog domnilor ºi doamnelor sã comentaþi aceste rânduri. De asemenea, vã rog sã-mi comentaþi toate scrierile, ºi cele publicate, ºi cele mai noi pe care îndrãznesc sã vi le expun cu mare încredere. ªi, pentru cã veni vorba, sãptãmâna trecutã am fãcut o primã miºcare timidã, în sensul cã v-am afiºat o secvenþã dintr-un roman care sper sã vadã lumina tiparului ºi sã vã aducã plãcere ºi satisfacþie atunci când îl veþi citi. Mã aºteptam sã vã exprimaþi opinia, pentru cã îmi fãceaþi un real serviciu, indiferent dacã ea era sau nu favorabilã. ªi sã-mi explicaþi de ce credeþi ceea ce afirmaþi. Nu am avut parte de un asemenea privilegiu. M-aþi ignorat. Nu am meritat atenþia dvs. Am fost rãnit. Nici nu mi-am revenit ºi mã gândeam sã pãrãsesc acest forum. Mã bucur astãzi cã nu am fãcut-o pentru cã am aflat cine sunteþi ºi am sã rãmân aici pânã ce vã voi schimba gândurile pricinoase sau îmi veþi modifica, dacã acest lucru mai poate fi posibil, atitudinea mea pozitivã faþã de oameni. Vã rog sã luaþi la cunoºtinþã motto-ul care l-am afiºat la profilul meu.

ªi, numai dragostea ne face mai buni ! Numai ea poate face ca harul de care avem parte fiecare din noi, sã se rãsfrângã asupra tuturor. ªi am sã dau aici un exemplu care, mie mi-a plãcut foarte mult, o poezie interesantã din care voi cita numai o singurã strofã. ªi, îi cer iertare autorului pentru faptul cã utilizez spusele sale (ºi aceastã poezie s-a bucurat de ignoranþa dvs.):

Poþi sã gândeºti cum sã îþi fie bine, sã faci ca viaþa sã-þi devinã încântare,
Poþi sã te-ncrezi mereu în tine ºi sã-þi rãspunzi la orice întrebare,
Poþi sã ajungi un OM, nu, ... fiºtecine, poþi chiar sã faci avere mare,
De nu-nþelegi cã sunt ºi eu ca tine, gândirea ta... n-are valoare !
CT Popescu

Iar poezia sa se numeºte „Nimeni nu gândeºte pentru tine !”. Cred cã nu aþi observat-o ºi nu mi se pare anormal, având în vedere ce se întâmplã în þara aceasta cu tot ceea ce este mai subtil ºi care trateazã sentimentul ºi sufletul.

PS. Stimabililor, nu vreau sã vã induc un oarecare sentiment de vinovãþie. Nici nu cred cã se mai poate ! Vreau numai sã vã rog sã dezvoltaþi empatia, cãci aceasta este capacitatea care, unora dintre noi, ne lipseºte. ªi, nu poþi fi scriitor. Rãmâi numai un autor !

Cu admiraþie pentru talentul dvs.,
Marian Badea
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnului Daniel D. Marin,

Mulumesc. Atept cu interes !

Cu sinceritate,
Marian
 
Postat de catre Marian Badea la data de 2006-01-25 08:49:00
         
 
  Drag Domnule,
dac n alt parte v suspectam de oarece "insensibilitate", aici v descopr n ipostaza, mult mai cuminte, de feti mic, mic i foc necjit. i "rnit"! De unde pot deduce eu un caracter taaare alunecos? :)
Motiv pentru care i trag i eu de urechi pe aceia care v-au gdilat, dar apoi: bruscat, ofuscat i chiar extirpat sensibilitatea... c tare-i greu s mergei aa fr ea... mai ales n vizit la Atropa... :), precum s-a vzut.

Sensibilitatea ca sensibilitatea, dar i simul umorului?

PS: Pe text: sunt de acord cu unele lucruri pe care le-ai scris aici. Cu altele nu. Nu mai fac inventarul aici, o s reias din comentariile pe care o s le fac dac ne vom mai ntlni cumva (i nu oriunde; pe site! :)
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2006-01-24 16:40:03
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Marian, te rog vorbeste-mi la persoana a I-a. Pe site e mult mai la indemana pentru toti. Sunt Sache sau Sorin, cum vrei tu.

Stii ca sunt de acord cu respectul reciproc si ca nu-mi plac jignirile. Nu ma mai repet. Hai sa incheiem subiectul. Oricum pe Dodu n-o sa-l schimbi.
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-01-24 16:07:30
         
 
  Da, mie mi place acest articol. Nu, pentru c m citeaz, ci pentru c este corect.
O mic precizare: fitecine = fitecine.
Dixit.
 
Postat de catre CT Popescu la data de 2006-01-24 14:49:30
         
 
  Domnule Teodoriu,

Este un privilegiu s constat c beneficiez de atenia dvs. ntotdeauna ai fost un nobil i apreciz mult aceast latur pozitiv a caracterului dvs.
Vreau s fac o precizare, cci cred c nu s-a neles prea bine. Intervenia mea nu s-a referit la atitudinea domnului Dodu, care, mi s-a prut fireasc pentru c omul i exprima opinia. Pe mine m-a suprat faptul c stimatul forumist a afirmat c textul este agramat i infantil fr s in seama c, parc justificnd unele carene inerente unei munci de elaborare, fcut n prip i cu bun credin, forumista la care facei referize a adugat un fragment mai elaborat i care a fost deja publicat. Iar de acolo se vedea c tocmai aceste brutale calificative nu caracterizau scrierile domniei sale.

Nu vreau s nelegei de aici c apr pe cineva sau c atac pe cineva anume. Poziia mea este foarte clar. Trebuie s ne respectm ! i ce argument mai serios poi s aduci n spijinul acestei fraze scris cu nuane imperative, care vedei prea bine c, nu este realizat, din moment ce omul a clcat cele mai elementare reguli de bun cuviin. Adic, poi s faci haz de cineva. Poi s i atragi atenia asupra carenelor, ntr-un mod amical. Poi s faci chiar "mito", c nelege, nimeni nu este prost, c aici nu scriu protii. Dar s i spui c este agramat i infantil, nu este prea mult ?

i apoi, de unde reiese c ne iubim i c deci, ne nerespectm ? De nicieri c dup cum vd eu, ne dezvoltm la ntmplare i ne lamentm c ara asta merge spre o rp din ce n ce mai adnc.

Apoi, nu ptura intelectual trebuie s acioneze ? Sau credem c dac actorii au devenit parlamentari, iar artitii populari s-au nscris n PRM unde sunt condui cu mn de fier, aspirm ctre democraie i vedem n fa numai orizonturi luminoase ? Nu cumva vedem numai stele verzi ? C de attea lovituri ne-au crescut materii cornoase n loc de piele.

i, ceea ce este mai trist este faptul c oamenii nu iau nici un fel de atitudine c parc ar fi normal s-l jigneti pe unul fr teama c ai putea s dai socoteal.

Dumneavoatr, nu v-ai sturat ? Nu este prea mult ?

C nu am vzut pe vreunul pe aici s sclipeasc de ironie i s fac haz de cineva cu care intr n contradicie de idei. Parc inem o bt-n mn i ne rotim ochii ieii din orbite, furioi, spunndu-ne parc: "B, tu nu vezi ce talent am ? Mai este vreunul ca mine care s loveasc sub centur ? Prin urmare, bag bine la cap ! C mine i-o trag i ie".

Deci aviz celor ce se dau n "muchi". Sunt practicant de Tae Kwond Do. tii ce-i aia ? Dac da, atunci este bine s ne respectm iar dac exist i opinii din acestea abrupte care s njoseasc pe cineva la limita umilinei, trebuie s dea socoteal, evident ntr-o manier civilizat, c nu ne murdrim.
 
Postat de catre Marian Badea la data de 2006-01-24 13:58:06
         
 
  Marian stiu ca te-ai simtit jignit in numele doamnei Lupu. Si am simtit la fel. Doamna Lupu este in primul rand un om de nadejde, un om pe care te poti bizui, ce-ti sare in ajutor FARA SA CEARA NIMIC LA SCHIMB! Stiu si inteleg.

Daca vorbim de text - el a fost scris la repezeala pentru ca trebuia scris ceva. Ma crezi sau nu, pe mine m-a obosit evenimentul si n-am mai fost in stare sa-l scriu. Iar daca-l scriam probabil ca ar fi fost de doua ori mai slab decat orice text personal. A fost stres mare si legat de invitati, de 'scena' improvizata in mijlocul publicului, de transmiterea pe internet, etc.

Daca vorbim de Dodu, crede-ma pe cuvant: de cand il stiu doar asa face si se amuza pe starea de nervozitate creeata. Sau mai precis nu-l intereseaza decat 'incendiu' creeat. Din pacate ai cazut in capcana. Nu-i nimic, data viitoare il vei ignora complet si atunci n-o sa mai radieze de bucurie ca acum.

Ecsintescu chiar a fost cuminte. A spus o parere personala pe care trebuie s-o acceptam. Oricine are dreptul la opinie. Ce se solicita aici e sa ne respectam unul pe altul. Il vedem noi la vara cum organizeaza un cenaclu pe malul marii si il punem in zori de zi sa faca cronica :) Hai ca-i baiat bun!

Marian, zau ca nu trebuia sa-ti risipesti timpul pentru cei care doresc dezbinarea si aici pe Europeea. Eu voi incerca, in limita timpului disponibil, sa stapanesc acest fenomen. Cu ajutorul vostru, desigur.

Va multumesc.
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-01-24 13:31:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE