PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
LECŢII DE VIAŢĂ, PRINŢESO!! Text postat de Andrei Florian Ce nu se măsoară, nu există. Să fie clar! Era dimineaţă, una fericită a copilăriei mele, una în care soarele lui Iulie înghesuia grăbit ultimile umbre pe sub cotloanele acareturilor. Ieşisem în curtea casei, ca de fiecare dată, mai mult împins de la spate de către o mamă care îmi zâmbea mereu, acolo unde mă aştepta, duşmănos, un lighean cu apă rece. Toată perioada copilăriei mele am urât acel lighean şi am sfârşit ducându-i dorul prin faţa multor chiuvete fără personalitate. Cea mai plăcută senzaţie vine după ce pielea, înfiorată de apa rece din puţ, şi transformată în piele de găină, este lăsată în prada soarelui să-şi revină treptat. Îmi plăcea teribil, aşa cum îmi plăcea să strâng toată roua dimineţii între degetele răşchirate de la picioare, iar mama, de la fereastra bucătăriei unde sfârâia mai mereu câte ceva pe foc, îmi striga sa ies din rondul de flori. Tot acest tablou matinal ar fi incomplet dacă nu aş aminti de spectacolul olfactiv al dimineţilor, amestec de arome discrete, din care nu puteai să desluşeşti predominanta, aroma reminiscentă a stratului de flori de noapte, mirosul frunzelor de roşii ce se înviorau în grădină, sau mirosul de cetina ce răzbătea din atelierul de tâmplărie al tatălui meu, acolo de unde multă vreme am trăit cu senzaţia că munceşte şi noaptea, pentru că adormeam şi mă trezeam în zgomotul dălţilor sale. Atelierul tatei era un templu unde lemnul se supunea cu plăcere oricărei fantezii a zeului, atotputernicului tată, care reuşea să domine orice şi pe oricine doar prin simpla lui prezenţă, de altfel discretă, semnalată doar de un fluierat abia perceptibil, printre dinţi, şi pe a cărui faţă şedea atât de firesc un zâmbet ştrengar-golănesc. “Ce faci, băi, puţă bleagă, te-ai trezit ?”… de regulă nu-i răspundeam la apelativul ăsta, deşi, în gura tatei se încărca de dragoste nedisimulată. Mă duceam, tăcut, la locul unde obişnuiam să ma aşez, pe o stivă de cherestea, ca să-i contemplu spectacolul creaţiei sale, de fiecare dată altul, de fiecare dată spectaculos prin îndemanarea cu care strivea orice împotrivire a cetinei. Avea un maieu cu găurele mari prin care puteai lesne să intuieşti armata de muşchi păroşi ce dădeau forţă spectacolului de talent şi transpiraţie. Avea mereu un creion de tâmplărie după ureche, de parcă se născuse cu el acolo, şi cu care îmi desena pe bucăti mari de lemn, oprindu-se din lucru, tot ce doream eu să-mi deseneze. - Poţi să-mi desenezi un OZN ? - Nu există aşa ceva ! - Ba da, există - De câte ori să-ţi spun că ceea ce nu se măsoară nu există ? ... şi îşi duse sugestiv, aproape instinctual, mâna la buzunarul de care atârna, prins neglijent, metrul de tâmplărie. - Am citit eu că există - Atunci, ia spune-mi cum poţi să măsori un OZN. Îmi lăsase provocarea oprindu-se din lucru ca să savureze amuzat, probabil, faţa unui băieţel în dilemă. Din locul în care stăteam, ”zeul„ meu era învăluit de un halou de lumină cald-gălbuie iar pe bărbia lui sticleau, căzând din când în când, pe pieptul deja ud, steluţe. I-am întins prosopul. - Există multe lucruri care nu pot fi măsurate ... i-am răspuns oarecum înciudat. - Ca să dovedească existenţa lor, oamenii deştepţi au inventat tot felul de unitaţi de măsură pentru toate lucrurile de care avem nevoie, sau nu. Probabil că de OZN-uri nu avem nevoie, încă, iar dacă ai găsi mâine unul pe stradă, mă-ta l-ar pune cu siguranţă pe televizor ca să-l mănânce nenorocirea aia de peşte de sticlă pe care i l-a dat bunică-ta. Spusese ultima replică cu un zâmbet complice mie şi cu un ton special mai rdicat întorcându-se spre bucătăria mamei, care nu a întarziat să apară în prag furioasă .... ”Dacă te mai iei de mama să ştii că nu-ţi mai pun masa”. Tata se întorcea spre mine, şi, reprimându-şi râsul, îmi spunea pe un ton fals resemnat “Hai măi, puţă veselă, să ne spălam şi să mâncăm” . Cu o mişcare agilă şi sigură mă lua într-o mână, iar pe mama de subţiori cu cealaltă, şi, parcă dorind sa mă facă martor, mă sucea la spatele lui tocmai când îi aluneca mâna pe curul mamei. Îi plăcea să o necajească dar o împăca într-un mare fel, şi întotdeauna mă făcea orecum atent, de parcă mi-ar fi spus ... ”Ia şi învaţă cum se face, măi puţă bleagă!”. Micul dejun îl serveam la o masă situată sub bolta de viţă de vie, şi întotdeauna în tăcere, într-un ritual domestic, delimitat la început şi la sfârşit de rugile tatei. - Acum pot să dau de mâncare pisoilor ? ceream eu permisiunea să mă ridic de la masă, şi, fără să aştept răspunsul, strângeam resturile pornind spre magazia unde îşi aveau culcuşul. În satul în care am fost născut eu, bărbaţii erau cei ce faceau legile, iar una din ele era să nu lase pe langă gospodărie mai mult decât o mâţă. Bunica mea avea o mâţă tare harnică, la care ţinea ca ochii din cap, iar cand venise vremea să nască am surprins o discuţie între bunici în care bunicul se arăta nervos că va trebui să ducă pisoii la gârlă. Cuprins de panică şi teamă pentru viaţa lor i-am propus bunicii să mi-o dea să fete la mine după care să opresc eu pisoii. “ Mă, nu ţi-o dau pentru că mi-o pierzi, iar eu aşa mâţă harnică n-am mai avut. O iubesc ca pe plodul meu” După ce i-am promis câte în lună şi în stele am înduplecat-o şi am luat mâţa să fete la mine acasă. La numai trei săptămâni, după ce fătase şase pisoi superbi, nenorocita aia de mâţă i-a părăsit şi nu s-a mai întors. După trei zile de căutări şi asteptări am plecat spre satul vecin să-i spun bunicii cât de mult regret că i-am pierdut mâţa. Am găsit-o zâmbindu-mi, mângâindu-şi mâţa ce-i torcea în poală. Am răsuflat uşurat dar în acelaşi timp plin de revoltă pentru că şi-a părăsit pisoii proaspăt născuţi..... Le-am dat să mănânce, m-am jucat cu ei, şi, într-un târziu, m-am dus hotărât să o întreb pe mama despre pisici. Am găsit-o curăţând mazăre la aceeaşi masă unde mâncasem mai devreme. - Mamă, ia spune-mi şi mie de ce şi-a părăsit pisoii ? - Din dragoste pentru bunică-ta, doar ştii cât se iubesc între ele. - Adică o iubeşte pe bunica mai mult decât îşi iubeşte puii? Nu poate fi adevărat ! .... şi, oricum, mi-a spus mie tata că ceea ce nu poate fi măsurat, nu există - Numai prostii te învaţă tac-tu - În ce se măsoară dragostea ? - Dragostea ? ... se oprise cu mâinile în mazăre şi îşi pierdu ochii peste umerii mei, undeva în gol, pentru câteva momente lungi. Păi dragostea se măsoară în numărul de sacrificii pe care eşti în stare să le faci în numele ei. - Tu ai putea să mă părăseşti vreodată? Mama s-a uitat exact în ochii mei, încercând parcă sa găsească în ei răspunsul potrivit, după care s-a ridicat brusc şi a plecat în direcţia din care zgomotul dălţilor de lemn ale tatei băteau secundele vieţilor noastre tinere. Dălţile au oprit timpul în loc, facând loc unui sărut pătimaş. Mama statea atârnată de gâtul tatei sorbindu-l, iar el, ridicând-o de pe varfurile picioarelor cu o mână înlănţuită pe mijlocelul ei, iar cu cealaltă, cu degetul mare ridicat din pumn, îmi făcea semn de parcă mi-ar fi spus ”Ia şi învaţă cum se face, măi, puţă bleagă!” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Notă: Pentru cei care nu ştiu, L-ul din PNL vine de la liberal. Vine, dar nu duce nicăieri:)   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-08 22:22:00               Radu, da, recunosc ca am baut. Este ziua fiului si a sotiei mele. Asta este, si trebuie sa ne obisnuim sa fim si veseli, cateodata, si la vot, desigur :)   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-08 22:01:40               Sînt ţigan, alcoolic şi prostituată, şi toate acestea în acelaşi timp. Cel puţin aşa zice Ludovic Orban, prim vicepreşedinte PNL: “Eu aş rezuma aşa: cine votează cu Băsescu, alcoolici, ţiganii (…) prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată.”   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-08 21:57:18               Florian, esti unul dintre putinii fata de care prefer sa raman dator. Fie cum spui tu, duminica seara si luni de dimineata.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-11-08 21:52:52               Replica ta e nemaipomenita, am savurat textul tau (inafara a trei apelative prea directe, care te jigneau si pe tine atunci in copilarie...) realist, rural, istorico-etnic si plin de umor subtil si pe fata. Mi se pare placut sa te citesc. Pentru care am sa las si eu un vot. Iubirea masurata? Fiecare crede ca nu primeste pe masura a ceea ce a dat. Sacrificiul? Iubirea nu este un sacrificiu, este o daruire neconditionata, dorita, involuntara, spontana si aduce placere celui care o ofera. Iubirea este si o investitie de timp, daca chiar am vrea s-o masuram... cat stam, cata atentie acordam fiintelor iubite de noi? Cu prietenie, Suzana   Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-11-08 20:56:02               Radu, chiar daca iti inteleg forma de respect prin care gasesti ca cea mai potrivita formulare pentru adresarea directa este domnilor, adica eu la plural :) , de data asta ai gresit gaura :) Poti sa te usurezi pe textul asta, desigur, numai ca nimeni nu se va amuza de gestul tau, poate numai daca vor lua in discutie dimensiunile :). Pentru ca numai ce se poate masura, exista, desigur. Comentariul tau nu are dimensiuni de substanta. Ai muscat din propria-ti lipsa de substanta, baby, ca sa il parafrazez pe ecsintescu, un mare clasic in viata, despre care recunosc ca ii duc lipsa . Vreau un comentator critic cu sange sangria, nu surogate de dex. Recunosc ca am ajuns acasa dupa ce am sarbatorit doi mihaili in familie, dar, daca tot imi pierd timpul pe acest site, vreau un critic cu sange prin teava, si nu frustrari juvenile.   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-08 20:41:39               Mie mi-a plăcut textul Suzanei, este o viziune feminina asupra aceluiaşi aspect al vieţii. Noi bărbaţii privim altfel decât ele, femeile noastre, aceleaşi lecţii de viaţă. Atât am dorit să scot în evidenţă. Altfel, textul doamnei Suzana Deac, pe care eu îl consider sincer şi plin de sensibilitate, este un text reuşit. Multumiri pt sinceritatea ta si daca, nu pot sa neg, mi-ar fi placut sa gasesc acest comentariu pe pagina mea (nu de alta, dar pentru incurajare)...dar presupun, ca ideile nu se schimba in functie de spatiu...   Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-11-08 20:39:38               domnilor, din punct de vedere strict semantic, a "sacrifica in numele dragostei" mi se pare cam aiurea, mai corect gasesc: "a renunta la ceva in favoarea fiintei iubite". ce spuneti. sigur, pentru a salva viata nevestei favorite, poti renunta la contul in banca, la turma de camile, la restul haremului, etc. desi actul renuntarii, de altfel rezonabil si perfect posibil, ma gandesc, e cam plebeu - pentru ca sa fim seriosi, daca iubita nu mai e, nici viata ta nu mai are nici culoarea, nici gustul dinainte, dar oricum, "a renunta" suna mai decent si mai cinstit, parca. si asta pentru ca la capatul "renuntarii" esti tot tu, prietene, constrans sa minimizezi un rau inevitabil, (in fond, daca nu oferi 150 de camile pentru tratamentul la Viena al madamei, ci doar 120, inseamna ca pe acolo se invarte iubirea ta, pe la 120 plus si minus 3%, in marja de eroare dintre eroism si meschinarie - cu ghilimele conceptuale de rigoare). in schimb, "a sacrifica" e un verb care se leaga de atingerea unui scop ales in mod rational. "a sacrifica" e aproape o mica afacere. pentru asta ai nevoie de un plan de afaceri, fundamentat pe cererea "pietii" de sus. iata si oferta: sacrifici un miel, dorind sa obtii de la zeii locali oarece ploi, (si simultan, daca e posibil, seceta pentru vecinii de peste deal, caz in care mai sacrifici, mioritic, inca unul), un pion in deschidere pentru obtinerea avansului in dezvoltare, interesul national pentru cel personal, o damigeana de zaibar pentru o stampila, o seara la un spectacol plicticos de balet la opera romana pentru noaptea de dupa cu duduia, etc. rezulta ca in esenta, "a sacrifica" = a ucide in mod deliberat - o fiinta, o idee, sau un bun care iti apartine; dar de la machiaveli incoace, estetica lexicala scuza, cel putin din punct de vedere formal, toate mijloacele. evident, mai exista "jertfa", dar discutia despre ea parca nu merge in acest puzzle colocvial de duminica.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-11-08 17:36:49               "Păi dragostea se măsoară în numărul de sacrificii pe care eşti în stare să le faci în numele ei." Nu stiu daca am auzit si in alta parte remarca asta, dar cu siguranta este adevarata. Am sa te citez candva astfel incat ... votez... Cristi   Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-11-08 10:13:38               Da, conteaza, eram tentat sa te invit la o bere :)   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-08 00:04:48               doar solidar cu toata lumea, conteaza?   Postat de catre . solitaire la data de 2009-11-07 23:59:07               Solitarule, esti o solitara? :) Ooops! Astazi fac o gramada de confuzii, ar trebui sa nu mai beau.   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-07 23:51:31               Deh, eu am alta parere despre acel text. Probabil ca e vorba de o anume viziune a lucrurilor. Nu spun ca nu are substanta insa nu are priza. Asa cum am gasit aici. Oricum mi-a facut placere sa le citesc pe amandoua.   Postat de catre . solitaire la data de 2009-11-07 23:45:55               Solitaire, te rog frumos să nu te apleci cu subiectivism spre replica mea. Am dorit sa fie o replică la textul distinsei doamne, Suzana Deac, recunosc, deşi, textul meu este, în fapt, o repostare pe acest site. Mie mi-a plăcut textul Suzanei, este o viziune feminina asupra aceluiaşi aspect al vieţii. Noi bărbaţii privim altfel decât ele, femeile noastre, aceleaşi lecţii de viaţă. Atât am dorit să scot în evidenţă. Altfel, textul doamnei Suzana Deac, pe care eu îl consider sincer şi plin de sensibilitate, este un text reuşit. Mulţumesc frumos! Zexe.   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-07 23:34:34               Florian, nu stiu daca s-a vrut a fi o replica la textul Suzanei Deac la care m-am dus adineaori sa il citesc datorita titlului tau care parca face o trimitere. Valoarea lor este incomparabila. Am lasat o stea si vot tocmai pentru imaginile inedite si atat de reale prin simplismul lor, cu acel lighean pe care majoritatea l-am avut fie langa cumpana fantanei fie in cerdac langa care zambea o bunica daca nu o mama. Am lasat o stea si vot pentru acele cuvinte putine care au reusit sa cuprinda un univers si o atitudine de viata.   Postat de catre . solitaire la data de 2009-11-07 23:06:54               Hai, domnule editor, este ecoliterar. Validează-l, te rog.   Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-11-07 22:27:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120086 Useri: 1426
ADMINISTRARE