|
|
|
|
|
|
|
|
|
De-a Baba Oarba |
|
|
Text
postat de
Andrei Ghejan |
|
|
... e un joc. Cine nu-l știe? La un anumit nivel însă, e, sau mai bine zis devine periculos, absurd și nemilos. Sunt ei și suntem noi. Noi ne facem... ei, niciodată și ne facem atât de bine, atât de rutinați, încât a devenit aproape indecent să ne gândim altfel la noi făcuții decât no name, no face, JD-uri fără niciun fel de personalitate: turma monocoloră, umplutura și câteodată prea-plinul. Spun indecent, pentru că eu unul, dacă aș avea tupeul să mă vad, sau să-i văd pe alții altfel, ar însemna să-i privesc, sau să mi-i imaginez nud, adicătelea goi, ca să-i mai pot personaliza de vreun fel, pentru că sincer să fiu, în tabăra asta cel puțin, trend-ul gri al spoielii pe dinafară nu mă mai inspiră la nimic. Oricum, nici sclipiciul lor nu mă impresionează, cât despre goliciunea intrinsecă de dincolo, devine chiar o consolare comparativ cu sentimentul de turmă. Ei de fapt, nici nu se mai obosesc să ghicească cine s-a făcut la baba oarba, pentru simplul fapt că nu-i interesează... chiar deloc. Turma ghicită e în primă fază doar estimată, apoi evaluată și în final, evident, eliminată ca să respectăm regula jocului. Ăsta e de fapt hazul: substituirea surplusului care prin deposedare de sine (legumizarea demnității, sau sănătății) nu mai are puterea unui vrednic consumator de produse, nejustificându-și astfel existența pentru care consumă oxigen și apă care vor ajunge să conteze. Se joacă în planuri suprapuse de tipul sau-și: celor care scapă de sărăcie, le va fi servit desertul porcin, sau poate cabalo-aviaro-orezin, sau poate le aprind (bonus) beculețul ciupercuță, să contrabalanseze cu răcituri încălzirea asta globală care nu se mai termină. Iar ei... nu se fac, ci chiar o fac de-adevăratelea, că roboțeii fac mult mai bine treaba, nu papă nici odoiu și în final oricum se-mparte mai bine, că și hârtia e pe terminate cu copăcei cu tot. Fuck!
Mă duc să mă fac... că dorm.
Mama îmi spunea:
- Lasă, puiule... mâine este încă o zi!
Știu eu?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|