PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Buzele lustruite ale secundei Text postat de Dorin Nicolae GHIMIS Vino ,hai vino da-mi mana si vino sa dansam Pe buzele lustruite ale secundelor Un vals ciudat dint-un vis uitat Maturat din colturiile drepte ale camerei de zi Acolo unde ca niste adultii seriosi ne prefaceam a fii copii. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Aceste poezii par a fi copiate în grabă de pe caiete cu pătrăţele, pe oboseală, şi trimise în lume- “un cerc înfipt în »... cer ! Nici nu cred că aţi recitit ce-aţi scris, altfel observaţi că o poezie este trecută de două ori ! Faptul că poeziile sunt pline de greşeli, mi-am permis să le corectez –« în limitele libertăţii permise ».- chiar să le modific, şi vi le propun cu plăcere. Se citesc mai uşor, sper să-mi apreciaţi gestul ! Sunt extraordinare. Le-am citit ca pe o descoperire. Au un parfum de vechi şi de azi, de Heine şi de Lucian Avramescu. TOROID Bucată de cerc mi-am înfipt în pământ şi m-am minunat ca de mersul tău digital pe un tub de catod, matinal... Un cerc înfipt în pământ- Am construit un loc de cuvânt. Mai eşti, Mai sunt... POEME FARA PASI Palma mea ţi-ar fi mângâiat faţa, părul... Te-ar fi lăsat să te aşezi mai apropape, mai rotundă, adunând pentru setea timpurilor viitoare lacrimile scurse. Dar, uite, aşa cum stăteam întinşi, aproape de marginea infinitului, legănându-ne prin braţe timp, mişcare, uneori dens, alteori aproape uitat ; legănându-ne din rădăcina ochilor până la lacrimi în care nici zeii nu credeau întotdeauna, nici cerul nu mai părea cer şi părea pământul albastru pe care păşeau aripile, iar nouă de la mijlocul gândului, ce se voia raţional, dar nu ajunsese până acolo, ne mai crescuse un simţ cu care luptam împotriva vântului şi a morilor sale, şi nimic nu părea ridicol, ba dimpotrivă, zilele ne îmbrăcau în lenjeria intimă a existenţei lor. Palma mea ţi-ar fi putut mângâia desigur faţa, părul, te-ar fi lăsat să devii mai aproape, mai rotundă dar, uite, aşa cum stăteam aproape de marginea infinitului, nici cerul nu mai parea cer, şi vajnica colivie a întunericului prin care lucrurile transpar şi nu devin realitate, iar visele sunt păsări nebune rănite -n taine absurde, nereuşind să iasă prin priviri, prin cuvinte, Spaţiu, timp, nereuşind să iasă, Nereuşind. PAMANTUL Ai văzut cum plânge pământul să-l vezi cum îşi înmoaie spinarea te caută te ştie că-l calci îl calci pământul acesta te va înnoroi cu ochii săi nu cei pe care îi ştii ci cei pe care îi simţi îi simţi cum văd prin tine până nu se mai văd. BALADA PENTRU CIFRA DOI văd ochii tăi cu care râzi plângând şi obosite păsări zbiară în corul desenat de fum al idolilor măşti de ceară nu ştiu dacă mă auzi acum eu îţi vorbesc din altă faţă iar dimineţile se întorc cu aripi triste de mătase văd ochii tăi cu care râzi plângând un vals în ritmul florilor de ceaţă lângă un pian ce leagă sunete cu aţă colindă lupii hămesiţi istoria s-o drămuiască iar paşii tăi cei răzvrătiţi cu triste amintiri se-ncarcă învinşi de dogme efemere se-ncarcă cu veşminte grele baladă pentru cifra doi şi-o infinitate de regrete cristale se răsfrâng prin stepe Cu herghelii ce-aleargă înapoi prin ochii tăi TEORIA RELATIVITATII RESTRANSA Până şi lumina se ruşina de greutatea sa când ne privea plutind. DANS Vino, haide, vino, dă-mi mâna şi vino să dansăm Pe buzele lustruite ale secundelor Un vals ciudat dintr-un vis uitat Măturat din colţurile drepte ale camerei de zi Acolo unde noi ne prefăceam a fi copii. MONOLOG prin şoapte tăioase de stele cuvintele se vitrificau regula de trei simplă deveni un cub de gheaţă trei dimensiuni ştiute se condensară în durere linie dreaptă tăiată spirală şi alte figuri geometrice fără colţuri despre care tu nu mi-ai spus nimic şi astfel cercul deveni o roată cu care fiecare striveam cu rabdare trupul zămislit în cuvinte al iubirii noastre sihastre mânjindu-ne cu neânţelegeri şi piatră grea de tăcere ca o masă rotundă în suflet aşezată vegheaţii de frig de noapte şi şoapte de stele moarte ABSTRACT totul a fost redus la elementele esenţiale totul a fost pus la punct din punctul meu de vedere eu pentru tine am rămas o vremelnică părere din punctul tău de vedere taince cuvinte de lavă fierbinte au devenit trupuri sfâşiate de litere goale şi fiindcă totul a fost redus la elementele esenţiale în această lume dominată de simplificare anotimpurile au migrat în ţările calde visele au devenit nişte linii frânte iar noi unul pentru altul nişte puncte foste esenţiale. poezii nopţile smoloase grele de vară ne acopereau în veşmintele lor siderale ca pe nişte copii –răsfăţaţii- sufocându-ne cu nemărginirea ce se răsfrângea peste fiinţele noastre uimite de micimea lor şi inspirând aerul plin de săruturi moleculare ne săturam până dincolo de ideea de a fi prea multă poezie pentru a o putea gândi şi adunând resturi de senzaţii simţăminte desfătare în cuvinte şiragul de clipe am încercat să-l cuprind pentru a ţi-l dărui tu poate că ştiai şi nu m-ai întrebat - de ce scrii ? PLUTIRE forma e locul unde fiinţează fiinţa puterea e plutirea pe care o simt când forma trupului tău mă învăluie fiinţând în clipe zglobii seva pământului nu ne mai trage paşii şi trupurile plumburii spre sumbre culori şi nuanţe de gri liberi pe al nostru cer suntem formele simţului să le turnăm în păgâne melodii şi să durăm credinţa ca antigravitaţia da antigravitaţia nu este altceva decât puterea de a iubi ORIZONT Pe planul al doilea zace un orizont rătăcit. In prim plan, noi amândoi, ţinând în braţe ca nişte jucării stricate cuvinte şi în suflet mult, mult dor. în acelasi decor un cor de doamne fardate prost îmbrăcate îngână temerile noastre de o lună cum că hrana e pe terminate şi n-avem bani, dar... avem carte ! Ciudat ce e pe primul plan ! Cred că m-am înşelat, adică eu, pe mine, hrănindu-te cu nerozii sublime, când tu doreai maşini străine ! ZONA ZERO De aici a pornit primul consens Apoi al doilea şi al treilea, şi al patrulea, al cincilea, până aproape de infinit. Apoi ne-am oprit, ne-am sculptat feţele şlefuite în moment şi- am plâns, şi am nins, şi am îngheţat, şi ne-am înfometat- cu dulcea graţie a orgoliului nemăsurat. CONEXIUNE Marea conexiune e Marea Albastră în care se zbenguie neuronii şi sinapsele înecate de plăcere... VERS 1 Rădăcinile copacilor se înfig adânc în negrul pământ. Neputinţa, voinţa, dorinţa culorii născute în sine. Vorbesc despre tine, adânc. Negrul pământ e a ochiului rădăcină de unde te întrupezi- trestie vegetală,vestală, a focului sfânt. LOGICA Ce -aş fi fost fără tine- se întreba eul surpându-se în sine- Oglinda ce ar fi? Foşnetul n-ar putea să adune cuvăntul, ochiul nu ar putea cuprinde pământul dacă tu, a minţii sirenă, n-ai fi... PARAREL Pararel cu mine există o umbră. Nu o pot vedea, nici atinge, dar plânge cu lacrimi de sânge- triste acorduri de chitară, în inima de ceară a zilelor răscoapte de vară ROUA Poate argintul ce mă pătrunde, ca şi o otravă în frunze, nu este decât adierea buzelor tale fierbinte, ca o roşie culoare VERS 2 ziua de azi va trece la fel doar eu bat cuvintele cerându-le să-mi cânte tristeţea arsă neştiută VERS 3 Palmele tale mă mângâie parcă mai rar Cernute prin petale de flori de gheaţă. Fluturii par de faianţă. În rest, totul a rămas cum ştii. Cum ştii. .. ...Cum ştii, zilele sunt târzii, Copacii în teracote încinse umbresc Frigul, ce înca mai calcă pseudoprimăveri, Nevralgii... VERS 4 în camera goală devenită devreme, târziu, sorb, palid, vorbă, ecou, din paharul albastru de vin cenuşiu. ARMONIE Ce hoas frumos îmi descântă urechea plecată pe os ? INIMA DE CEAS O inimă de ceas mă latră, ca şi un câine de pripas, rănit. Reci simfonii şi vise seci, cetăţi surpate de viori târzii şi lumi pustii în inimi de cocori migrând spre alte ţări... O inima de ceas lătrând aproape stins în depărtări- Un dor de pe corăbii rătăcind pe mări... ALT VERS Fi -vor lucruri pe care nu le voi înţelege niciodată. Cum îşi ţes păianjenii meticulos pănza rotată, Cum inima ta mi-e plasă, sufletul meu căzând pradă, ca şi o insectă mică-mică-mică, de -al dragostei zbor năucită. GAND El o privea, o privea ...şi se uita cu totul spunând... Ce poate fi mai frumos decât noi doi venind din sensuri diferite cu viteza unui gând găndit rotund ? IPOSTAZA Azi sunt foaia unui deget a mâinii ce-i faţă unghiilor roase de gândirea căutatului. Fluture mi-e inima, fluture, fără să fi fost vreodată omidă. Păianjen mi-e ochiul - hotar de vremelnice ecouri, întrebări, simţăminte, morminte putrezind în flori înflorirea... Sunt doar un triunghi cu mâna ce-i faţă, foaie şi deget, cu ochiul păianjen, prin a cunosterii sete vânând... Un triunghi ce a reuşit cu speteală să se rostogolească printre celelalte figuri geometrice, şi, pentru tine, mai rotund... Sunt doar un triunghi. Uneori obtuz, ursuz, spre alte dimensiuni, prosteşte visând. IPOSTAZA 2 Ochiul îmi era din sticlă, Trupul îmi era din sticlă, Inima îmi era din sticlă. Şi lumina mă durea. Mă durea şi îmi trecea... Ea Prin tămpla mea de sticlă. Totul devenea culoare iar noi un sămbure, Un sâmbure... CANTECUL PIETREI Condamnat la sentinţa de a-şi sculpta trupul ştiut de o oarecare piatră. Pietrele sunt nişte gropi pline în gropile obişnuite fiinde. Eu sunt piatra ce-şi plânge groapa. PLOUA Plouă, pretutindeni plouă. În umbre, în amintiri, în triste presimţiri, şi-n oase, prin trupuri de copaci. Cerul este opac. Plouă peste orasul înecat. Lacrimi distilate udă obrazul de asfalt. Plouă. TARZIU Unde mă aflu, În ce târziu? Păsări de gheaţă râd cenuşiu. Sângele -ngheaţă în ochiul scurs, Peste o faţă un nume pus. Unde ma aflu ? Peste pustiu Planează durerea unui pustiu. Ochi de faianţă sparg dimineţi Dinţii de gheaţă muşcă poteci... Sângele gheaţă din ochiul scurs, Numărul palid, o faţă -n sus, Ecoul se -ntoarce dintr-un trecut Pustiul tace şi păsări fug... IPOSTAZE Frigul şi frica făceau cerul să sufere de un reumatism cenuşiu. Oamenii nu mai zburau. Se mişcau paralitic, încet ca nu cumva să se lovească -n limitele libertăţii permise. Câţiva îndrăzneţi îşi îngropară creierul printre alte ţesuturi, Si În ochii lor viscerali forma era posibilă hrană, frumosul- posibil desert- Iubirea- beţie malignă- Ideea- posibil eşec RADIOGRAFIA UNEI PRIVIRI S-a sfărsit. Mâna cade inertă lângă câteva mucuri de stele fumate cu setea beţiei de fum. La câţiva paşi, răul ce ne spală pe noi de noi, cei murdari şi muriţi. La câţiva paşi locul ca un lac de unde răul nu avea unde să fugă Şi a rămas, a rămas el însuşi, Adică sclipire, Adică mormânt. Ceva mai aproape privirile noastre se zbat încercându-se, înecându-se. încolăcindu-se ca nişte gături prelungi de lebede condamnate la moarte. Tâmpla ta s-a -ndepărtat, mai apoi, fruntea- ea- s-a tranformat în idee, mâna ta încă o mai simţeam caldă, zvâcnind. Noi nu mai eram decât o privire intensă ce se durea, decât câteva mucuri de stele şi fum, şi ploaie, şi gâturi prelungi de lebede moarte, de iarbă albastră plângând. FERESTRE Prin ferestrele relativităţii deschise miroase a vis, a iubire, a moarte. Şi toate acestea stau îngrămădite pe genunchii, coapsele, buzele pe fruntea ta. In spaţiul acesta definit am devenit etern, lumină inertă, toate lucrurile despre care ştiam că înseamna ceva, borne kilometrice cu neputinţă de numărat pe şoseaua umedă a gândului alergând. Acolo doar părul tău miroase a ploaie, a foşnire, a linişte adâncă. APA Apă, dulce apă, desfătare, plutire, mister adănc, albastru curând, izvor curgând, sete- nnecând în foşnetul frunzei cu patima buzei. BOLTE Bolte imense de catedrale stau să se răscoale. Şi toate, în mine, sunt colindele unui dor sfânt. NOAPTE Cine ştie al nopţii sunet ce în bolta ochiului chinuie gândul până dincolo de gând... ORASUL Ne-am plimbat prin oraşul ciudat cu parcuri şi pomi goi, cu noroi şi aer stricat. Ne-am plimbat prin toamnă şi- am povestit poveşti, stimată Doamnă. Despre o altă toamnă când, prea orbiţi de -al vrăjii rod, Lăsatu-ne-am pe noi zălog. CUVANTUL Cuvântul e forma imaginii pe care Preţ de o clipă o prind în tenebrele minţii Pâlpâind ca o flacără a lămpii cu carbid. INFIRMITATEA ELIPSELOR Mă doare infirmitatea elipselor Geometria plană euclidiană e săracă, Dar noi ştim că şi cea mai dreaptă linie e un cerc. Si- atunci ne concentrăm spre centrul eului nostru. Sau poate noi suntem centrul Iar fizica cuantică, doar o părere despre lume.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2003-08-24 18:18:44 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               [recomandare] N-ar fi rau daca ati introduce pe rand poeziile dvs. si nu in volum! Astfel cititorii si-ar putea exprima opiniile la fiecare poezie in parte.   Postat de catre la data de 2003-08-07 20:24:07	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE