FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poezia (pentru copii)
Text postat de elia david
De la-ntâiul fir de iarbă,
La topitul fulg de nea,
Viața e chiar Poezia
Ce-o reciți, fetița mea.

N-o-nvăța pe dinafară,
Nu da zor, nu te sili,
Ce prea greu azi o să-ți pară
Va fi simplu într-o zi.

Tu deschide ochișorii,
Larg privește-n jurul tău
Și alungă, precum norii,
Doar părerile de rău.

De te fac să nu ții minte
Rândul vesel, dă deoparte
Bosumflatele cuvinte
Ce n-au loc la tine-n carte.

Iar în locul lor așterne
Ce vrei tu, cum simți, cum știi,
Și-o să vezi, cândva vei cerne,
Pe-albul foii, poezii...

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc, Valeriu.
Cu placere.
 
Postat de catre elia david la data de 2009-07-31 11:56:58
         
 
  Dulce si cuminte poem !
Multam !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-07-30 21:37:04
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23953
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE