PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Scopul scuză mijloacele? Text postat de emilia dolcu De ce nu m-aş simţi în largul meu, dacă răspunsul ar fi da ? Doar atingerea scopului ar fi astfel garantată. Poate pentru că nu e vorba doar de scopul meu, ci şi de al celorlalţi, şi deci de posibilitatea ca ei să se folosească de mine ca mijloc. De ce nu m-aş simţi în largul meu nici dacă răspunsul ar fi nu ? Doar astfel ceilalţi n-ar mai putea folosi orice mijloace ! În orice caz, nu fără urmări! Poate pentru că şi eu m-aş afla în aceeaşi situaţie, şi şansele de a-mi atinge scopul ar scădea. Raportul dintre scop şi mijloace îl subînţelege pe cel dintre mine şi ceilalţi, Mai exact, când e vorba de mine, iau mai curând în calcul scopul, şi el scuză mijloacele, când e vorba de ceilalţi, am mai curând în vedere mijloacele, pe care scopul nu le scuză. 1. O colegă vorbeşte cu preşedintele comisiei de bacalaureat ca să fiu trecută pe lista cu profesori supraveghetori. "Câţiva bani în plus nu strică , mai ales că tebuie să termin reparaţiile la casă." 2. Preşedintele comisiei trece prin sălile de examen şi le spune profesorilor supraveghetori că nu e nevoie să vadă tot ce petrece în timpul probei scrise. "Ce oroare !" Punerea pe acelaşi plan al unui profesor care vrea să câştige nişte bani din supraveghere şi al unui preşedinte care cere profesorilor să nu se ia în serios cu supravegherea nu e totuşi forţată ? Să observăm mai atent cele două situaţii! Cererea de a fi trecut pe lista profesorilor supraveghetori e neoficială. Cererea de suspendare a actului de supraveghere, la fel. Prin cererea mea, eu mă pun la dispozitia preşedintelui de comisie. Se poate spune că şi preşedintele, prin cererea sa, se pune la dispoziţia profesorilor supraveghetori ? Nu şi da. Nu, dacă avem în vedere profesorii care, ca mine, s-au obligat deja, şi dacă mai avem în vedere limbajul non verbal, cel al protocolului de bacalaureat. Da, dacă ne gândim că în cazul profesorilor supraveghetori protocolul nu e foarte elocvent şi că, oricum, poate fi interpretat. ( Deşi, între noi fie vorba, nu e interpretabil ). Cele două situaţii prezintă aşadar puncte comune, dar şi diferă : eu mă servesc de un mijloc ilegal pentru un câştig legal, preşedintele se foloseşte de un mijloc ilegal pentru un câştig ilegal. Mijloacele ilegale, comune, sunt cele care fac posibilă trecerea de la un câştig legal la unul ilegal. Şi vorbesc de trecere şi nu de salt, deoarece mijlocul folosit de mine, nu e funcţional fără o echipă cu care preşedintele să « coopereze », tot aşa cum nu e funcţional mijlocul folosit de preşedinte fără o majoritate de profesori ca mine şi fără nişte echipe de protocol discrete şi eficiente. Prin echipele de protocol, părinţii şi diriginţii induc un difuz sentiment matern care face ca în loc de elevi să evaluăm copii. « Copiii noştri » ! Rezultatul : note suficient de mari pentru ca nimeni să nu aibă chef să observe că elevi mai puţin buni au aceleaşi note ca cei buni sau că elevi total nepregătiţi au note mai mari ca cei foarte pregătiţi. Dar să vedem cine în afară de mine şi de cei ca mine, în afară de preşedinte şi de cei ca el, în afară de părinţi, copii şi de şcoala unde au învăţat copiii, mai iese în câştig? Dacă nici un incident major nu grevează procentul de promovabilitate, mare, şi media de promovare, dacă se poate cât mai mare, mai are de câştigat inspectoratul. Şi cum de inspectorat depinde cine se va regăsi la anul pe listele pentru bacalaureat, liste care nu coincid în mod necesar cu cele pe care ne înscriem pentru bacalaureat, incidentele majore devin minore şi cele mici şi mai mici. Paradoxul e că unei medii la bacalaureat, în medie, mare , îi corespunde o valoare a diplomei de bacalaureat mică? Astfel, un tânar cu bacalaureat nu e selecţionat de un angajator decât în faţa unuia fără bacalaureat, Ori, promovabilitatea semnificativă face ca numărul celor fără bacalaureat să fie nesemnificativ. Media la bacalaureat nu e nici ea un criteriu de selecţionare. În primul rând, pentru că cele mai multe medii sunt mari, în al doilea rând, pentru că nu e sigur că toate mediile mari trebuiau să fie mari, în al treilea rând, pentru că nu e sigur nici că mediile mici trebuiau să fie toate mici. Se pare deci că pe « copiii noştri » trebuie să-i scoatem dintre câstigători. Nu pe toţi, veţi spune, doar pe cei bine şi foarte bine pregătiţi. Întrebarea e însă cum gestionează un tânăr diferenţa dintre valoarea proprie şi media obţinută la bacalaureat. Să-i luăm pe cei a căror valoare e sub media obţinută ! Unii vor crede că media reflectă valoarea lor şi, prea încrezători, vor face alegeri gresite! Alţii vor ajunge la convingerea că totul e de vânzare, are un preţ. Să-i vedem şi pe cei a căror valoare e peste media obţinută ! Unii vor crede la fel, că media obţinută reflectă valoarea lor şi, descurajaţi, vor face alegeri greşite. Alţii vor ajunge şi ei la convingerea că totul are un preţ, e de vânzare. Astfel, pe fond de confuzie, confuzie, generată de evaluarea la bacalaureat, tinerii vor face alegeri greşite şi vor ajunge la convingeri greşite. La convingeri realiste, vor spune unii, nu puţini. Şi totuşi nu putem prezenta non valoarea personală ca pe o valoare socială şi valoarea personală ca pe o non valoare socială şi să spunem că avem valoare pe piaţă. Şi apoi, la ce preţ se va vinde ce avem, dacă toţi vrem să cumpărăm? La un preţ pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l vom putea plăti. Şi ce e realist în asta? Realist e să ştim că valoarea trebuie mai întăi produsă, că valoarea produsă nu are de fapt preţ şi că ceea ce plătim e costul social al valorii, preţul ei la schimb. Ori bacalaureatul, aşa cum e conceput şi cum funcţionează, face să crească costurile sociale, nu şi baza de valori. E nerealist. Să mergem acum spre a doua categorie de câştigători : profesorii Din toamnă, « copiii nostri » redevin pentru profesori elevi, elevi care între timp au aflat care e preţul învăţării. Cum va ţine un profesor atenţi la oră în jur de 30 de elevi a căror motivare pentru învăţare e fie scăzută fie nulă? Cu ajutorul notelor, se va spune. Dar notele, la fiecare sfârşit de semestru, de an, de ciclu, sunt cosmetizate. Şi elevii ştiu asta. Cum se explică atunci această practică, veţi întreba . Simplu, dacă nu abordăm nota simplist. În credinţa curentă, nota reflectă sau ar trebui să reflecte valoarea elevului, modul cum acesta se raportează la obiectul învăţării. În realitate, nota reflectă valoarea elevului în raport cu sistemul de învăţare, fapt pentru care ea indică gradul de fiablitate a sistemului în aceeaşi măsură în care indică gradul de integrare în sistem a elevului. Aşa se şi explică presiunea exercitată asupra profesorului dinspre societatea civilă, prin părinţii elevilor, şi dinspre minister, prin direcţiunea şcolii : e nevoie de elevi cu note mari. O nevoie întemeiată şi o presiune constructivă, daca un elev cu note mari este şi un elev cu o pregătire pe măsură. Numai că practici ca cele semnalate mai sus, care tind să devină norma, indică un decalaj între oferta sistemului de învăţământ şi cererea socială. Iar profesorul suportă decalajul în acceeaşi măsură în care-l adânceşte. În faţa asaltului de demotivare a publicului şcolar, mulţi nu vor ezita să invoce, ca un ultim bastion, profesorul model. Sigur, acest profesor există, dar există şi o inflaţie de alte modele. De ce elevul l-ar prefera pe profesor ? Pentru că stă închis cu el într-o sală 6 ore pe zi ? Dar chiar şi aşa, pe fond de demotivare, abia modelele ieşite din rândurle elevilor sunt de temut. În curând, profesorul va avea nevoie de bodygarzi ca să-şi poată ţine ora! Cât priveşte câştigurile celei de a treia categorii, a părinţilor, ele sunt deductibile din cele ale profesorilor şi copiilor. Scopul scuză mijloacele ? Până acum ştim doar că şi mijloacele folosite de noi se pot întoarce împotriva noastră. Sigur, nu recunosc uşor în atitudinea la oră a elevilor abdicările mele de la sfârşit de semestru, de an sau de ciclu şcolar. Abdicări timide la început, când şcoala avea nevoie de elevi bine pregătiţi, mai puţin timide, când a început să aibă nevoie de elevi bine pregătiţi, dar şi de note mari, abdicări îndrăznete acum când are nevoie de note mari şi, dacă se poate numai, de elevi bine pregătiţi. Sigur, nu recunosc uşor în politica actuală a şcolii abdicările mele de la început. Şi totuşi de ce să fi pus atunci aceeaşi notă unui elev pregătit şi unuia nepregătit ? Pentru că nota era şi pentru cel care-i pregătea, şi care avea astfel elevi bine pregătiţi. An de an, cu fiecare elev al fiecărui profesor care a făcut la fel, non valoarea s-a acumulat. Acum « şcoala » are ea însăşi nevoie de garanţii. Şi credibilitatea mea a scăzut o dată cu marja mea de opţiune ! Evident că nu mai putem înainta fără a incorpora punctul de vedere al autorităţii în materie care este Niccolo Machiavelli. În acest scop, mă voi opri la un fapt prezentat în Principele. Un fapt care poate frapa imaginarul omului modern, deşi nu e decât unul între altele ! Pentru a-şi asigura puterea, Cezar Borgia recurge la un guvernator deosebit de crud care, printr-o represiune sângeroasă, restabileşte pacea. Pentru a nu fi acuzat el însuşi de crimele comise, Cezar Borgia pune să fie arestat guvernatorul şi, în piaţa publică, să fie tăiat în bucăţi, lăsând astfel poporul, precizează Machiavelli, « satistăcut » şi « năucit ». Ideea e că puterea nu poate fi păstrată fără sprijinul popular şi că, în acest sens, mijlocul folosit de Borgia e adecvat. Machiavelli, în general, e preocupat de adecvarea mijloacelor la scop, nu de moralitatea lor. Scopul , obţinerea şi păstrarea puterii, ridică însă unele probleme. În primul rând, o persoană, oricare ar fi ea, are puterea pe care i-o conferă poziţia sa socială. Când vorbim de putere, avem deci în vedere poziţia socială. Când vorbim de o anumită putere, avem în vedere o anumită poziţie socială, pe care, pentru a o obţine, uzăm de anumite mijloace. Poziţia o dată obţinută, devine ea însăşi un mijloc, un mijloc de-a trăi într-un fel mai curând decât în altul, de-a realiza ceva mai curând decât altceva, un mijloc de a se realiza pe sine. Scopul devine astfel un mijloc pentru ceea ce a motivat atingerea lui. Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele, ci ceea ce motivează scopul. Motivarea e cea care face ca un scop să fie înalt sau mărunt, îl defineşte. În ce priveşte mijloacele, acestea sunt adecvate sau neadecvate. Şi din acest punct de vedere Machiavelli e realist. Nu acelaşi lucru se poate spune despre modul de abordare a scopului. Machiavelli ne spune astfel ce vrea Borgia : să păstreze puterea. Nu ne spune însă de ce vrea s-o păstreze. Ori tocmai motivarea ar fi definit scopul ca fiind înalt sau mărunt, ca având sau nu o valoare socială. Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele. Ceea ce motivează scopul, în aceeaşi măsură în care-l şi defineşte, explică natura mijloacelor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Lui Liviu Bordas Da, gasesc tot felul de pretexte pentru e evita forma Emiliei, Veronicai etc. Prin analogie cu numele feminine de origine straina, care o accepta, abuzez de ea si in alte situatii. Sigur, nu se cocheteaza cu norma, mai ales cea gramaticala. Si mai ales nu la orice nivel.   Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-28 00:05:11               Emilia ...Despre ce recurenţă vorbim aici? Bineînţeles că orice temă revine. Dar a înnoi exemplele, încadrându-le sub unele principii, nu înseamnă creaţie. Iar filosofia presupune ineditul. La orice scară este înţeles el. Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să luăm princiiul terţului exclus, să înjghebăm două-trei exemple în care el se instituie pentru a filosofa. Pentru că atunci vom filosofa lucruri, şi nu idei. ...Bineînţeles că drumul se face mergând, dar nu este ideea în sine. Pentru că, mă întreb, a relua acelaşi drum pe diferite căi, dar a ajunge mereu în acelaş loc, înseamnă a obţine o idee nouă sau a vedea aceeaşi idee din mai multe unghiuri? ...La recitire! A.A.A   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-28 00:03:45               Emilia, aici este filozofie. Dacă nu te-ai inspirat din autorii de gen, mă-nclin, dar tare mi-e teamă că ai lucrat paralel cu Noica şi al său jurnal, desigur, pe subiecte diferite, însă cu aceeaşi "devenire"; profesor şi preşedinte, fiul risipitor şi fratele, legal şi ilegal, bun şi rău etc. Dar cum creaţiile se nasc din cărţi, nevinovăţia primează. Aşadar un text muncit pentru care acord un vot. Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-07-27 23:33:34               Liviu, Poate ca pentru doamna suntem doar useri, asa cum se cuvine, niste sobre IP-uri :))) Pe de alta parte cred ca risti un pic cu remarca. Datorita inflatiei de clone, doamna si-a putut lua si masuri preventive. De sub masca oricarei Izabelle poate rasari chipul viril al unui Mitica, la o adica...   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-27 23:14:50               Ameliei Cojocaru mi s-ar fi părut şi mai elegant, şi mai corect din punct de vedere gramatical, decît lui Amelia Cojocaru... La fel si lui Veronica Pavel. Asta pentru ca să nu rămînă elevii într-o oareşce dilemă.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-07-27 22:39:11               Lui Adrian Agheorghesei Temele, putine la numar, sunt recurente. Tomuri intregi se reduc la o idee. Ideea pentru fiecare e in drumul parcurs. Pentru dumneavoastra, Aristotel a raspuns la toate intrebarile pe care le ridica aceasta tema. Cu el insusi, era insa mai exigent.   Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-27 22:13:20               Emilia, ...Tema textului tău a fost tratată exhaustiv de Aristotel (Etica Nicomahică). Acest subiect cu greu mai poate suporta chiar şi păreri. Efortul tău, unul furmos şi înalt de altfel, rămâne doar atât. Nu e vina nimănuit. Prin întâiul meu comentariu (scopul bun scuză mijloacele), voiam să-ţi dau de înţeles că la acea frază se reduce mai mult de jumătate din textul tău.   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-27 17:16:27               Lui Amelia Cojocaru Comentariul dumneavoastra e un superb text autonom ! Si am sa-l iau ca pe un bonus ! Si o incercare de raspuns punctual acum: Orice sistem promoveaza un numar de principii si valori pe care le aplicam neconditionat ca sa ramanem in sistem. Aplicarea neconditionata, pe de alta parte, le transforma in principii si valori fara acoperire, iar pe noi ne aserveste neconditionat sistemului. Un exemplu : Raportul ierarhic, profesorul in centru, elevii periferici, rezulta in mod natural din cel numeric, un profesor la 30 de elevi. Din acelasi raport numeric poate rezulta, e adevarat, si raportul ierarhic invers, profesorul la periferie si elevii centrali. Ca sa nu se produca ierarhie, ar trebui creat un alt spatiu decat clasa, in alt timp decat ora, cu alte conexiuni decat cele la « unitatea centrala » care profesorul. In termeni contractuali, nu numai profesorul ar trebui sa comunice elevilor ««informatiile şi deprinderile PREVAZUTE ÎN PROGRAMA SCOLARA ». Si apoi Principiul ierarhic nu e rau in sine. El selecteaza si redistribuie valorile. In virtutea acestui principiu, am ajuns sa fac literele, nu matematica, de exemplu.   Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-27 10:08:14               Lui Adrian A. Agheorghesei Da, scopul bun nu pune decat problema tariei cu care iti doresti sa-l atingi, si deci a gradului de motivare. Un scop bun cere o forta pe masura. Altfel, rezultatul poate fi jalnic. Lui Veronica Pavel Steluta, ce bucurie ! Multumesc mult! Da, am trecut de la o autoritate prost inteleasa la o libertate pe care nici atat n-o intelegem. Si intre timp, greselile au devenit naravuri. Lui Nicolae Tudor Indiscutabil ! ! Astfel de analize se pot face cu miile. Indiscutabil, solutia nu poate fi alta, daca avem in vedere ca liderii sunt « superlative » ale societatii civile. Lui Corneliu Traian Atanasiu Da, e o diferenta intre ce ce vrem sa facem si ce facem pana la urma, tocmai pentru ca intre noi si scop se interpun mijloacele, fiecare mijloc, o data folosit, putand deschide noi perspective asupra scopului urmarit sau putand inchide altele. Asa e , mijloacele respira in scopul atins. Multumesc tuturor pentru reactie !   Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-26 21:25:21               Veronica, da, profesorul este incurajat, fortat, manipulat sa devina astfel. O rotita a sistemului. Percep acut reformarea invatamantului ca o dezumanizare. Ma bucur ca ai perceput framantarile pe care le am si am vrut sa le transmit prin comm Amelia   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-26 19:52:44               Amelia Cojocaru, Comentariul este pertinent si bine exprimat. Iata deci dilema actuala: profesorul sau doctorul, adica cei ale caror meserii se adreseaza nu numai unui "individ" identificat ca simplu numar, ci si "omului" din spatele acestui numar, trebuie sa devina un "robot"? Ar fi atat de multe de spus.... Comul tau merita postat si separat! Cu stima, VP.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-26 19:33:56               În viziunea mea, singura perspectivă, atunci când discutăm de o fraudă, o reprezintă cea axiologică. Şi de aici trebuie pornit pentru a înţelege gravele dezechilibre din învăţământ (şi nu numai). Din perspectiva teoriei, lucrurile stau minunat : caracterul teleologic la educaţiei se împleteşte cu cel axiologic. Eu, ca practiciană, mă lovesc zilnic de următoarele probleme : a) valorile asumate de sistemul educaţional nu coincid cu cele promovate în societate de mass-media, stradă etc. b) Sistemul axiologic familial nu coincide cu cel instituţional, promovat de sistemul de învăţământ. c) Valorile promovate de părinţi elevilor sunt în contradicţie cu cele care asigură succesul în societatea modernă. Miruna Munteanu observa foarte pertinent că axiomele de bună creştere pe care le-a însuşit în familie sunt opuse celor promovate de întreaga literatură ce are ca subiect strategii de reuşită în viaţă ("Ti-au murit laudatorii?" - m-ar intreba, ironic, mama, daca m-ar prinde in flagrant delict de "self promoting"). Există şi reversul : părinţi care au înţeles că « şmecheria » asigură adaptarea la mediu, cei care s-au descurcat şi îşi educă în acelaşi mod odraslele, conducând la contradicţia evocată la punctul b). Din tensiunea acumulată de ciocnirea dintre mediile înfăţişate mai sus se naşte dezorientarea, lipsa reperelor, corupţia şi celelalte « tare » sociale, specifice aşa-zisei tranziţii. Caracterul sistemic al instituţiilor societăţii moderne şi interconectarea lor ne obligă să operăm în termeni de fiabilitate, rentabilitate, produs finit, valoare de piaţă, competitivitate. Caracterul juridic al relaţiilor interumane în societatea modernă îi face pe oamenii ce intră în sistem să se raporteze la ceilalţi « participanţi » în termeni contractuali – pragmatici, să aştepte plata pentru prestaţia efectuată, în condiţiile în care ei sunt pentru sistem doar resurse. Este adevărat, "resurse umane" spre deosebire de cele materiale, ceea ce obligă sistemul, pentru buna sa funcţionare, să utilizeze mecanismele de reglare constituite din armatele de psihopedagogi, consilieri şcolari, psihologi, profesori de educaţie civică sau moral-religioasă. Toţi aceşti agenţi sanitari perorează zilnic lungi discursuri centrate pe valori axiologice, bineînţeles, din raţiuni pragmatice, pentru atingerea scopurilor finale, SECURITATEA ŞI BUNĂSTAREA. Înţelegem, aşadar, de ce sistemul nostru de învăţământ este gripat. Unii gândesc scopurile finale, teleologice, ale sistemului în termeni de Bine, Frumos, Adevăr. O mare greşeală. Ca parte a sistemului totalitar modern, nici sistemul educaţional nu poate opera decât în scopul producerii de securitate şi bunăstare, ceea ce se traduce prin obiectivul adaptării omului la mediu (aşa este definită inteligenţa în psihologie). O altă problemă : "profesorul – model", "dascălul apostol", "Maestrul şi discipolii". Deja ne găsim în zona inamicilor sistemului. Aici se comit mai multe abateri: - se încalcă acel sfânt caracter impersonal, contractualist, evocat mai sus, prin stabilirea unor relaţii interumane - se creează ierarhie (vezi profesorul în centru, elevii discriminaţi periferici) apare un centru, se atentează la sistemul holistic ce ne încorporează iar noi suntem rotiţe disciplinate - neobrăzatul profesor care pretinde a transmite elevilor un tezaur de cunoştinţe ce-i aparţin doar lui se găseşte într-o gravă eroare : el trebuie să fie un prestator de servicii, să comunice elevilor, după bunele reguli şi norme în care a fost învăţat, informaţiile şi deprinderile PREVĂZUTE ÎN PROGRAMA ŞCOLARĂ. Şi exemplele pot continua cu încălcarea regulilor sistemului, aranjamentele între părinţi şi profesori (nu intru în amănunte, că e plină presa de exemple), nesocotirea coordonatelor axiologice în dauna obţinerii diplomei, adică atingerea scopului pentru care părintele şi-a trimis copilul la şcoală, sistemul dând astfel rateuri câtă vreme viitorul student (şi obligatoriu absolvent) nu va avea cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a produce bunăstare şi securitate. Pentru a fi mai clară, rezultă de mai sus că A NU COPIA LA BACALAUREAT nu este un scop final pentru un sistem de învăţământ sănătos, este doar unul mediat. În consecinţă, sistemul educaţional din România se găseşte, încă, în perioada concepţiilor medievale pre-machiavelliene care pretindeau că nu poti atinge binele decat prin bine. « Copilului meu nu-i vreau decât binele”, mai spun încă unii profesori. Dar elevul nu este copilul tău ci el este subiect al procesului de învăţare, cu care interacţionezi. Este complet greşit a-l mângâia, alinta, certa, a te înduioşa în faţa proceselor sale afective fără nişte scopuri educaţionale bine definite (vezi în acest sens genialele strategii de manipulare a elevului din cartea de succes a reputatului pedagog Ioan-Ovidiu Pânişoară). Partenerului cu care interacţionezi în procesul de învăţare, tu nu-i vrei, deci, binele, aşa cum nu-i vrei nici răul. Important este scopul final. Să nu uităm că omul este un animal social care reacţionează la stimuli. În consecinţă: Pentru a fi moderni, şi cu atât mai mult postmoderni, este necesar, pe de o parte, a conştientiza scopurile finale ale educaţiei, iar pe de altă parte, cum bine spune autoarea, a deveni indiferenţi la mijloacele cu care atingem aceste scopuri finale. Abia atunci va funcţiona sistemul iar resursele umane vor da randament maxim.   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-26 17:25:34               Mijloacele reuşesc mai mereu să corupă şi să compromită scopul. Nu doar în sensul moral, ci şi prin faptul evident că scopul intră în derivă şi ţelul realizat devine unul îndoielnic sau, oricum, un altul (nerecunoscut însă ca atare). Nu cred că mijloacele sînt neutre şi că pot fi apreciate doar ca unelte cu care realizezi un scop. Ele sînt mai curînd ţesuturi şi organe din care se deszvoltă, din care va fi alcătuit în cele din urmă un organism. Şi scopul (cel atins de fapt, nu cel ipocrit idealizat) mărturiseşte în final, cumulard, toate viciile mijloacelor cu care a fost atins.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-07-26 09:31:33               concluzia mea: omenirea se conduce gresit dupa interese si nu dupa principii. astfel de analize se pot face cu miile. primul care ii vine in minte: statul este un partener hot, partenerii lui (firmele de buna credinta) sunt obligati sa comita ilegaliti si rezulta o atmosfera tensionanta si decalaje artificiale. Solutia: F.M. Numai o forta civila puternica poate pune lucrurile la punct prin lupte elaborate militareste (iata la ce tesatura incalcita si diabolica s-a ajuns!)si victorii milimetrice obtinute in sute de ani.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-07-25 22:20:34               Articol bine scris si intelligent argumentat. Constat ca sunt aceleasi probleme acuma, in invatzamant ca si inainte de '89, cand nu aveam voie sa avem "rebuturi sociale". * si vot VP.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-25 17:20:58 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Scopul bun scuză mijloacele...   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-25 17:16:47	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE